Prima dezbatere televizata dintre John McCain si Barack Obama era incerta joi seara, cu doar 24 de ore inainte de emisie, republicanul preferand sa se concentreze pe criza financiara, relateaza NewsIn, citand AFP.

McCain a spus, pentru ABC, doar ca "spera" sa participe la dezbatere.

Anterior, echipa sa de campanie a declarat ca McCain nu s-a decis inca. "Nu a fost luata nicio decizie", a declarat Kimberlin Lipscomb, purtator de cuvant.

McCain a anuntat miercuri ca-si suspenda campania si a cerut amanarea dezbaterii, pentru a lucra la un acord cu responsabilii democrati din Congres pe planul de salvare a sistemului bancar, propus de administratia Bush. McCain si Obama, ambii senatori, au participat joi la Casa Alba la o reuniune cruciala alaturi de Bush si alti oficiali din Congres, pe tema acestui plan, dar nu s-a ajuns la un acord.

Obama, care are un avantaj in sondaje datorita crizei financiare, spera ca dezbaterea de vineri sa aiba loc. "Pot foarte bine sa particip la negocieri financiare si prin telefon", a declarat el. "Cred ca este posibil sa faci mai multe lucruri odata, este una dintre conditiile necesare pentru a deveni presedinte", a subliniat Obama.

Republicanii ii reproseaza lui Obama continuarea campaniei. "McCain a pus inca o data tara pe primul loc, in timp ce senatorul Obama trece inaintea tarii", a denuntat unul dintre responsabilii de campanie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.