Avionul a aterizat duminica dimineata la Malaga, in Andaluzia, dupa ce pilotul a semnalat un incident. Cei 141 de pasageri au fost cazati la un hotel, unde au asteptat remedierea problemei tehnice. Problema a fost "o mica defectiune la un generator electric secundar", fapt ce nu a influentat insa capacitatea de zbor a aparatului, potrivit unui purtator de cuvant al companiei.
Avionul a fost reparat si era pregatit pentru continuarea cursei, insa, pana lasosirea agentilor aviatiei civile, compania a cazat pasagerii intr-un hotel, iar cursa a fost programata pentru luni dimineata, potrivit purtatorului de cuvant.
O alta cursa charter, efectuata de compania Spanair cu plecarea din Las Palmas, arhipelagul Canare, cu destinatia Toulouse, apoi Marsilia, sudul Frantei, a inregistrat duminica o intarziere. Zborul cu 212 persoane era programat dupa-amiaza, insa, din cauza unor probleme tehnice descoperite la avion, un Airbus A321, Spanair a folosit un aparat al companiei Iberworld.
Miercuri, la Madrid, un avion MD-82 care efectua cursa Madrid-Las Palmas, arhipelagul Canare, s-a prabusit la decolare din motive care nu au fost deocamdata stabilite, accidentul soldandu-se cu moartea a 154 de persoane si ranirea altor 18, fiind cea mai mare catastrofa aeriana din Spania din ultimii 25 de ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro