IT&C 7 Noiembrie 2007 00:22
Curtea de Apel Bucuresti a respins exceptia de neconstitutionalitate invocata in procesul in care SC Orange cere suspendarea executarii contractului incheiat de Ministerul Comunicatiilor cu Romtelecom prin care operatorul urma sa realizeze retele informatice locale

Judecatorii au fixat un nou termen pentru judecarea cererii de suspendare a executarii contractului pentru data de 3 decembrie. Pe de alta parte, in procesul de fond in care Orange Romania cere anularea intregii proceduri de achizitie realizata de Ministerul Comunicatiilor pentru acest proiect, Curtea de Apel Bucuresti a fixat marti un nou termen pentru data de 4 decembrie.

La termenul de marti, avocatul Ministerului Comunicatiilor a depus la dosar intreaga documentatie care a stat la baza procedurii de achizitie, iar instanta a fixat un nou termen pentru ca partile sa ia cunostinta de actele depuse.

Curtea de Apel Bucuresti a ramasese luni in pronuntare si cu privire la trimiterea la Curtea Constitutionala a dosarului in care Orange Romania vrea suspendarea executarii contractului semnat de Ministerul Comunicatiilor cu Romtelecom Romania si alte firme pentru realizarea de retele electronice locale. In sedinta de judecata, avocata Romtelecom a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea contenciosului care se refera la posibilitatea prin care o parte poate cere in instanta suspendarea executarii actului administrativ de care se considera afectata. Aparatorul Romtelecom a sustinut ca prevederile acestui articol ar incalca dreptul la un proces echitabil intrucat instanta nu se poate pronunta pe toate probele cand ar trebui sa dea astfel de sentinte. Avocatul S.C. Orange Romania, Marin Dragne, de la SCA Musat& Asociatii, a cerut instantei sa respinga exceptia ca inadmisibila, aratand ca in opinia sa, Romtelecom nu ar vrea altceva decat sa blocheze solutionarea cauzei.

Consortiile Romtelecom-Sysware Systems Integration si S&T-accessNet International vor realiza Retele Electronice Locale din proiectul "Economia Bazata pe Cunoastere" in 246 de comunitati locale, a anuntat, pe 23 august, Ministerul Comunicatiilor.

Valoarea cumulata a celor doua contracte semnate este 23.335.976 USD. Din aceasta valoare totala, contractul incheiat cu consortiul Romtelecom-Sysware Systems reprezinta 20.523.139 USD, iar cel semnat cu consortiul S&T-accessNet, 2.812.837 USD.

Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI), Iuliu Winkler, a semnat pe 23 august, contractul prin care consortiile formate din Romtelecom SA si Sysware Systems Integration SRL, respectiv S&T Romania SRL si AccessNet International SRL vor asigura echipamente hardware, software, de comunicatii si servicii aferente pentru instalarea, punerea in functiune, mentenanta si serviciile de acces la Internet pentru cele 246 de Retele Electronice ale Comunitatilor Locale (RECL) incluse in proiectul Economia Bazata pe Cunoastere.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.