Desi concureaza televiziunea in materie de continut video, telefoanele mobile si computerele nu vor reusi sa detroneze prea curind suprematia tubului catodic

Lupta candidatilor la presedintia Statelor Unite atita razboiul publicitar dintre furnizorii de continut online si televiziunea clasica

Europenii sint avizi de imagini in miscare, iar noile tehnologii, departe de a crea panica, le stimuleaza foamea de formate video. Estimata la 123 de miliarde de euro, piata de continut video va continua sa se mentina pe un trend ascendent, urmind sa creasca cu pina la 6% in urmatorii cinci ani. Un nou format pentru continutul digital si aplicatii interactive il reprezinta noile provocari pentru consumatorii europeni de divertisment digital, arata studiul „Consumatorul de continut video digital si transformarile pietei europene de continut video“, recent facut public de firma de consultanta Bain&Company. In ciuda apetentei in crestere, numai 20 de procente din totalul continutului accesat vor fi facute „la cerere“ (video on-demand), estimeaza realizatorii cercetarii.

Chiar daca televizorul va continua sa-si mentina o buna cota de piata pina in 2012, noile platforme video digitale, precum si consumul de continut video la cerere vor inceta sa mai fie servicii premium, devenind de larg consum. Consumatorii vor avea si ei putere tot mai discretionara, sint de parere cei de la Bain&Company. Tehnologia in continua evolutie, inovatia si o competitie tot mai acerba pe piata vor lasa consumatorului privilegiul de a alege ce, cind si cum sa urmareasca.

Studiul ramine consecvent in a apara pozitia fruntasa a televizorului in preferintele locuitorilor vechiului continent. Intr-un scenariu pe care autorii cercetarii l-au denumit Scenariul evolutiei sint aratate principalele motive pentru care ecranul va continua sa ramina un magnet pentru consumatori. Privitul la televizor difera fundamental de navigarea pe Internet. Primul presupune statul relaxat pe spate in fotoliu, in timp ce, la calculator, aplecatul in fata va ramine mult timp un evident dezavantaj. Nici trimbitata canibalizare a consumului tv de catre cel de Internet nu sta in picioare, arata studiul, in conditiile in care media de 3,4 ore pe zi in fata ecranului este in crestere pe intregul continent.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.