Guvernele europene pregatesc legislatia necesara pentru a obliga companiile sa stocheze informatii detaliate privind folosirea accesului Internet si a telefoanelor mobile, cu prevederi mult mai stricte decat directivele UE existente in prezent.

In Germania, o propunere a Ministrului Justitiei doreste interzicerea folosirii de informatii false pentru a crea conturi de e-mail, urmand sa devina ilegala configurarea acestora cu pseudonime. Un proiect de lege din Olanda se doreste a fi mai strict decat prevederile standard UE, companiile de telefonie mobila urmand a fi obligate sa inregistreze locatia exacta a clientului pe toata durata convorbirii.

"In prezent, furnizorii de servicii de telefonie mobila dezvaluie constant politiei informatii privind clientii, acestea fiind inregistrate in mod normal pe o perioda de trei luni in vederea facturarii" a declarat Dl. Peter Fleischer, Director of Regulatory Affairs Microsoft EMEA si consilier Google privind confidentialitatea informatiei. Datele divulgate includ modalitatea de comunicatie si identitatea interlocutorilor, dar nu si continutul convorbirilor.

Oficialii politiei insa au argumentat ca dupa atentatele teroriste din Spania si Marea Britanie este necesara pastrarea pe o perioada mai lunga a informatiilor privind apelurile, responsabilitatea acestor operatiuni urmand sa apartina companiilor de telecomunicatii din Europa.

Tarile Uniunii Europene au obligatia de a implementa Directiva de Inregistrare a Datelor in legislatia proprie pana cel tarziu in 2009. Propunerile existente in prezent sunt simple interpretari, dar unele organizatii civice sunt deja ingrijorate de aceasta schimbare de viziune in Europa, care a fost considerata mult timp un bastion al apararii drepturilor individuale.

Conform proiectului de lege propus in Germania, teoretic un utilizator nu ar putea crea conturi e-mail folosind date fictive, pentru a-si declina identitatea in licitatii sau alte operatiuni online. De asemenea nu va putea crea conturi e-mail separate cu care sa se inregistreze pe diverse site-uri care l-ar putea expune la mesaje publicitare nesolicitate. Desi pseudonimele e-mail nu vor fi interzise, analizarea conturilor respective de catre autoritatile abilitate vor trebui sa permita identificarea posesorului.

"Aceste prevederi ar avea un impact negativ foarte serios in privinta confidentialitatii datelor, utilizatorii fiind deja obisnuiti cu ideea ca oricine poate avea un cont e-mail anonim", aprecia dl. Peter Fleischer. "In plus, punerea in practica a unor astfel de initiative este imposibila, in afara de cazul in care pentru configurarea unui cont e-mail ar fi necesara identificarea persoanei folosind date de pe cardurile de identitate".


Despre autor:

Sursa: Gecadnet.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.