Comisia Europeana (CE) va include in pachetul de reforma bugetara la nivelul Uniunii Europene (UE) prevederi favorabile de interpretare a deficitului pentru statele membre care si-au reformat sistemul de pensii, intre care si Romania, potrivit unor surse UE, citate de cotidianul Rzeczpospolita.

Documentul care contine aceste prevederi, discutat de CE, va fi prezentat miercuri, noteaza publicatia poloneza, relateaza MEDIAFAX.

Astfel, contributiile de la sistemele publice de pensii la cele administrate privat vor fi incluse in calcularea indatorarii si deficitului bugetar pentru statele UE, dar vor fi deduse partial cand CE va analiza aplicarea de sanctiuni tarilor cu deficite mai mari de 3%, a afirmat sursa.

Problema schimbarii regulilor de statistica nu poate fi ridicata, intrucat ar necesita aprobarea tuturor celor 27 de state membre, iar Germania se opune. Cancelarul Angela Merkel se teme ca orice exceptie ar conduce la o relaxare a regulilor fiscale in UE, noteaza Rzeczpospolita.

Un grup de noua state, Romania, Suedia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania si Letonia, a transmis CE o scrisoare prin care au solicitat schimbarea modului de calculare a datoriei de tara, a anuntat, in august cotidianul austriac Wirtschaftsblatt.

Scrisoarea a fost semnata de ministrii de Finante din cele noua tari. Comisia a decis o abordare mai permisiva fata de grupul celor noua, dupa ce unele dintre aceste sstate, confruntate cu dificultati fiscale majore, au amenintat cu blocarea reformei bugetare la nivelul UE.

Concesiile vor facilita intrarea in zona euro si vor indeparta riscul unei proceduri de deficit excesiv, apreciaza cotidianul polonez.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.