Dezvoltatorii israelieni care au intrat in Romania in perioada boomului imobiliar au inceput sa isi faca griji cu privire la propriile investitii.

Diminuarea profiturilor si dificultatea cu care se obtin credite de la banci ii fac pe multi investitori sa fie reticenti cand vine vorba despre viitoare investitii in Romania. Pe de alta parte, analistii spun ca multi investitori se pregatesc sa-si lichideze afacerile din tara noastra. „Acum patru ani, in zona se puteau face multi bani, deoarece piata era un fel de Vest Salbatic“, afirma, in editia online a cotidianului israelian „Haaretz“, David Flusberg, investitor israelian, cofondator al companiei imobiliare Adama Holding, care activeaza atat pe piata din Romania, cat si in alte tari din Europa Centrala si de Est.

La noi, compania deruleaza in prezent aproximativ 30 de proiecte imobiliare, in valoare totala de 1,5 miliarde de euro si care vizeaza segmentele rezidential, office si retail.

Nu se stie cu exactitate numarul afaceristilor israelieni care au investit in sectorul imobiliar cu mare potential din Europa de Est, dar sunt surse in industrie care afirma ca ar reprezenta cateva mii.
Acestia opereaza mai ales in Romania, magnet pentru investitorii din toata lumea, dar sunt prezenti si foarte activi si in Rusia. Multi dintre ei au cumparat terenuri la preturi foarte mici si au reusit sa faca profit castigand bani frumosi, mai ales in perioada boomului imobiliar de la noi, cand contractarea unui imprumut bancar era mai facila.

Din 2008, perspectiva s-a schimbat, in contextul in care bancile nu s-au mai inghesuit sa acorde credite ipotecare pe fondul crizei subprime din SUA, care a influentat politica de credite la nivel mondial. „Climatul de la noi e prost, se stie. Pierderile in valoare de 400-600 de miliarde de dolari ale bancilor din intreaga lume care au investit in SUA au facut ca acestea sa fie mai prudente, in conditiile in care s-au trezit cu incapacitatea de plata a investitorilor sau cu intarzieri de rambursare“, sustine expertul imobiliar Ion Radu Zilisteanu.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.