Preturile terenurilor au explodat in 2007 si in prima jumatate a lui 2008, pentru ca apoi sa inghete orice tranzactie iar ceea ce parea o investitie sigura sa devina una total „neinspirata”. Cat au pierdut cei care au cumparat terenuri in aceasta perioada de boom si ce solutii au acum? Sa vanda daca se afla sub presiune sau sa astepte o deblocare a pietei, pentru ca, in cele din urma, terenurile trebuie privite ca pe o investitie pe termen lung, sustin consultantii imobiliari chestionati de Wall-Street.

Marja de pierdere: 30-50%

"Tranzactiile cu terenuri vor ramane si anul acesta cele mai sigure forme de investitii imobiliare din Romania", spunea, la inceputul anului trecut, Gabriel Zamfir, presedintele Uniunii Nationale Imobiliare (UNIM). Adevarul a fost cu totul altul.

„Pana in prezent, marja de pierdere este de 30-50%, cei mai afectati fiind speculantii. Ce pot face acesti cumparatori acum? Depinde foarte mult cum au dobandit sau au cumparat proprietatile respective - daca au fost luate cu credite, acum sunt fortuiti sa reduca pretul pentru a putea plati ratele. Daca proprietatea nu are alte obligatii in spate, atunci pot astepta sa treaca aceasta criza”, a declarat, pentru Wall-Street, Iulian Fechita, coordonatorul departamentului terenuri al companiei Euroest.

Mai multe informatii despre marja de pierdere gasiti aici.

Cu cat vor mai scadea preturile in 2009

Piata cumparatorilor va fi, cu siguranta, mai bine conturata in 2009, iar achizitiile de terenuri nu vor mai aduce profituri uriase de la un an la altul, pentru ca acum preturile urmeaza un trend descendent, despre care nimeni nu poate spune cu exactitate cand se va schimba.

„Se stie faptul ca investitiile in terenuri au fost cele mai sigure si profitabile investitii imobiliare. Indiferent ca este vorba de o suprafata mai mica sau una mai generoasa, un an sau doi de «stat pe piata» au adus un profit de cel putin 15-20% pe an, fata de pretul de achizitie. Insa anul trecut, tranzactiile de terenuri au fost afectate de criza financiara, iar daca pana in 2007 o negociere dura intre una si trei luni pana la finalizare, in 2008 timpul de negociere s-a dublat”, ne-a explicat Daniel Negrea, director al companiei ImmoLand.

Mai multe detalii despre procentul de scadere al preturilor in 2009, gasiti aici.

Cine mai cumpara terenuri in 2009

Intr-o perioada in care preturile sunt in scadere, terenurile nu mai par o investitie sigura. Daniel Negrea, de la ImmoLand, spune ca acum o solutie poate fi tatonarea pietei, atat timp cat proprietarul nu este nevoit sa vanda sau nu este angrenat intr-o achizitie imobiliara, conditionat de vanzarea terenului.

“Atunci cand te decizi sa cumperi un teren, un factor important este intuirea dezvoltarii acelei zone, pentru ca o astfel de achizitie nu se bazeaza pe regula: Vazut-Placut-Cumparat ! Daca investitia intr-o teren este privita ca o alternativa a depozitelor bancare, atunci amplasamentul este cel mai important factor, ce va decide ulterior daca investitia este sau nu profitabila pe viitor. Primul pas ar trebui sa fie aflarea zonelor in care evolutia preturilor va pastra un trend ascendent, pentru ca un teren fara utilitati, intr-o zona marginasa, fara infrastructura, va avea un pret pe masura lipsurilor”, a explicat directorul ImmoLand.

Mai multe informatii despre cumparatorii anului 2009, gasiti aici.

Ultimele tranzactii incheiate

Iulian Fechita, de la Euroest, spune ca ultima sa tranzactie a fost incheiata la jumatatea lunii ianuarie. “A fost o tranzactie punct ochit, punct lovit. Clientul a vrut terenul respectiv si a fost o achizitie cu plata in rate”, a declarat Fechita.

Costin Lazar, presedintele Neloand, a semnat ultima tranzactie pentru un teren cu o suprafata totala de 10.000 mp, cu deschidere la DN, pretabil pentru spatiu industrial.

Mai multe detalii despre ultimele tranzactii incheiate gasiti aici.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.