"As insista doar asupra chestiunii legate de transpunerea Directivei privind retentia datelor. Urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona s-au produs modificari inclusiv in ceea ce priveste gestiunea cazurilor de incalcare a Tratatului si in cazul netranspunerilor functioneaza sistemul sanctiunii financiare. Daca in scurt timp nu vom adopta aceasta lege, riscam sa platim cateva zeci de mii de euro pe zi. Pe zi si pentru fiecare zi de intarziere Romania va trebui sa plateasca undeva la peste 30.000 de euro. Este esentiala luarea cat mai repede posibil a masurilor de remediere a situatiilor care au dus la declansarea procedurilor de incalcare a Tratatului", a spus Orban, la audierea in comisiile Parlamentului de luni.
Legea "Big Brother", tot mai aproape de validare
El a mai precizat ca impotriva Romaniei se afla in derulare in total 47 de proceduri de infringement declansate de Comisia Europeana, iar sase dintre acestea "reclama luarea unor masuri urgente de remediere", potrivit MEDIAFAX.
Potrivit legislatiei europene, sanctiunile financiare dispuse de Comisia Europeana ca urmare a incalcarii Tratatului de catre state membre nu pot fi aplicate decat dupa o hotarare a Curtii Europene de Justitie din Luxemburg.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți
Sursa: wall-street.ro