Guvernul a modificat in urcare estimarea privind cheltuielile bugetare primare pentru finele anului, concomitent cu o reducere a veniturilor prognozate, dupa ce la finele primului semetru a depasit nivelul de cheltuieli stabilit cu FMI, potrivit variantei finale a scrisorii suplimentare de intentie.

In documentul trimis catre FMIse arata ca pentru finele anului a fost stabilit un nivel al cheltuielilor de 131,5 miliarde de lei, in urcare de la nivelul anterior de 130,9 milioane de lei, scrie MEDIAFAX. In acelasi timp, nivelul veniturilor pentru finele anului a fost revizuit in scadere cu 1,6 miliarde de lei la 158 de miliarde de lei.


Cheltuielile curente primare includ cheltuielile de personal, cu bunurile si servicile exclusiv fonduri UE nerambursabile, subventii, transferuri catre entitati publice, pensii, respectiv categoria de asistenta sociala din bugetul asigurarilor sociale si o treime din aceeasi categorie din bugetul de stat, ajutorul de stat si alte cheltuieli din categoria transferuri, Fondul de rezerva, precum si alte cheltuieli raportate lunar.

Potrivit acordului, Romania trebuie sa se incadreze in acest an intr-un deficit bugetar de 34,65 miliarde de lei (echivalentul a 6,8% din PIB), tinta nemodificata, ceea ce inseamna ca au fost reduse sensibil sumele aferente cheltuielilor de investitii.

In primele sase luni ale anului, Guvernul a efectuat cheltuieli primare de 66,97 miliarde de lei, peste nivelul agreat in acord, de 66,2 miliarde de lei.

Desi estimarea privind deficitul bugetar de la finele anului a ramas nemodificata, Guvernul a majorat nivelul deficitului bugetar estimat pentru finele lunii septembrie, cu 2,5 miliarde de lei, de la 25,7 miliarde de lei la 28,2 miliarde de lei.

Dupa primele sapte luni ale anului, bugetul general consolidat a inregistrat un deficit de 20 de miliarde de lei, echivalentul a 3,9% din PIB. La prima rectificare bugetara din acest an, aprobata la jumatatea lunii august, Guvernul a estimat in scadere veniturile la bugetul consolidat cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuari de incasari fiind la impozitul pe venit, accize si impozitul pe profit, Finantele bazandu-se pe resurse suplimentare din cresterea TVA.

Citeste si:
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Grindeanu, atac dur la adresa...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.