Bancherii nu-si pun pentru moment problema de a cobori dobanzile la creditele in valuta pentru a usura efortul de rambursare a ratelor la credite, deoarece nu se asteapta la o avalansa de intarzieri. Pe de alta parte, bancherii estimeaza ca leul va fi volatil si, asa cum s-a depreciat in ultima perioada, se poate si aprecia in viitor, pe masura ce autoritatile vor lua masuri de gestionare a crizei.
"Banca nu are nici un fel de posibilitate de a absorbi riscul de pe piata. Riscurile pot fi dirijate de masuri politice sau economice. Bancile sunt receptori de riscuri, nu generatori. Chiar daca urcarea accelerata a cursului de schimb are implicatii majore in capacitatea de rambursare a datoriilor pentru cei imprumutati in valuta, este exclus sa reducem dobanzile sau sa acordam o perioada de gratie pentru plata ratelor", ne-a declarat Marinel Burduja, prim-vicepresedintele Raiffeisen Bank Romania.
Potrivit acestuia, populatia ale carei venituri, in general, nu sunt legate de euro, va avea de suportat cea mai mare presiune dinspre cursul de schimb, iar "presiunea asupra lor se va transfera asupra bancilor". si companiile au de suferit din cauza deprecierii leului, dar impactul asupra acestora se manifesta treptat, si nu imediat, ca in cazul populatiei.
Prim-vicepresedintele Raiffeisen Bank spune ca volatilitatea si impredictibilitatea cursului sunt mai grave chiar decat nivelul ridicat al cursului. "In momentul in care cursul devine greu predictibil, se deschid larg portile speculatorilor. In prezent, exista o stare accentuata de nervozitate si neincredere din partea investitorilor", a spus Burduja. "Romania a dat un semnal extrem de prost in afara, dupa cum a tratat stabilitatea cursului. BNR ar sprijini cursul daca ar sti ca are sanse de reusita, dar rezervele valutare sunt relativ limitate.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro