Presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, liberalul Varujan Vosganian, a declarat vineri, la Iasi, ca deficitul bugetar ar putea ajunge la 11% in 2010, avand in vedere executia bugetara pe primele patru luni din acest an.

"Socotind asimetria traditionala a bugetului romanesc, care vine si din chestiuni structurale, nu neaparat din lipsa de pricepere, deficitul bugetului consolidat pe acest trend ar urca pana la circa 11% pe anul 2010", a spus Vosganian, in conferinta de presa.

Fostul ministru de finante a adaugat ca din executia bugetara pe primele patru luni reiese ca deficitul bugetar este de 3%, in conditiile in care, in luna aprilie 2010, cheltuielile bugetului consolidat au crescut la 34 miliarde lei de la 20 miliarde lei pe primele trei luni ale anului, cheltuielile de personal au fost cu 20% mai mari decat media din ianuarie - martie, iar bugetul de bunuri si servicii, care in primele trei luni era de 600 milioane lei, in aprilie a urcat la 1,12 miliarde lei.

"In aprilie, in luna catastrofa pentru noi si cand FMI era cu ochii pe noi, bugetul de stat a cheltuit aproape cat celelalte trei luni la un loc. Interesant este la bunuri si servicii, unde se fac matrapalzacuri dintre cele mai mari. Foarte interesant este capitolul de transferuri intre unitatile administrative, banii care se trimit in teritoriu. In primele trei luni, transferurile au fost de 2,5 miliarde lei, iar in aprilie au urcat la 7,5 miliarde lei", a explicat Vosganian, citat de NewsIn.

Potrivit lui Vosganian, posibile explicatii pentru cresterea transferurilor catre teritoriu ar putea fi ca Guvernul s-a panicat sau ca a ascuns cifrele din primele trei luni referitoare la intarzieri in plata salariilor sau in finantarea unor obiective, astfel incat bugetul sa iasa in tinta FMI.

Vosganian a mai spus ca bugetul de pensii pe 2010, la nivel de cheltuieli, a crescut cu 8% din cauza pensionarilor anticipate, in timp ce bugetul pentru somaj va fi, la cheltuieli, mai mare cu un miliard de euro decat in 2008.

"Aceste cifre arata clar ca un astfel de Guvern nu mai poate conduce Romania. Pericolul major este sa nu mai putem finanta deficitul. Orice Guvern trebuie sa aiba o corelatie precisa, trebuie ca deficitul bugetar sa fie mai mic decat volumul investitiilor, astfel incat sa ai justificarea ca tot deficitul s-a datorat faptului ca ai investit si ca ai creat resurse ca sa dai banii inapoi. Pe primele patru luni, deficitul total consolidat este de 15 miliarde lei, iar cheltuielile cu investitii au fost de patru miliarde lei", a precizat senatorul liberal.

Citeste si:
Vosganian: Comuniștii erau mici copii față de propaganda prilejuită...
Varujan Vosganian:...

Fostul ministru de finante a mai subliniat ca, avand in vedere modul cum a crescut datoria publica in ultimii doi ani, raportata la PIB, in anul 2011 Romania va intra in "culoarul de alarma", respectiv aceasta va ajunge la o valoare intre 50 si 60 miliarde euro.

"Romania nu e Grecia, nu e membra a zonei euro. Nimeni nu are insomnii de grija noastra", a mai spus Vosganian.

Cititi si: Economia Romaniei, in continua scadere

Dilema Romaniei: Avem sau nu bani pentru deficitul bugetar?

Romania, pe urmele Greciei?


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.