Potrivit lui Badiu, MAPDR lucreaza in prezent la introducerea unei submasuri la masura de agromediu din Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR), care sa se refere cu specificitate la agricultura ecologica. Astfel, fermierii din sector vor putea depune proiecte pentru finantare suprafetei cultivate ecologic.
"Sunt probleme specifice in perioada de reconversie a suprafetei, perioada in care productia se diminueaza considerabil. Aceste sume pentru care ei vor putea depune proiecte, altele decat cele pentru agromediu, vor fi un sprijin in perioada respectiva", a mai spus Aurel Badiu.
Acesta a explicat ca spera ca acest sprijin sa poata fi introdus inca din anul 2010, ceea ce va duce la cresterea interesului fermierilor pentru agricultura ecologica. In aceste conditii, reprezentantul MAPDR estimeaza ca suprafata cultivata ecologic va creste, pana in 2015, la 750.000 de hectare.
Presedintele Federatiei Nationale de Agricultura Ecologica (FNAE), Ion Toncea, a explicat ca estimarea Ministerului Agriculturii este una realista, in conditiile in care agricultura ecologica va fi sprijinita financiar, asemenea tarilor din UE.
"Este o estimare corecta. Pot spune ca s-ar putea ajunge chiar pana la 800.000 de hectare, insa doar daca primim subventii, asa cum au primit toate statele care au reusit sa isi dezvolte agricultura ecologica. In prezent, totul se face pe banii oamenilor, iar banii veniti de la UE ar fi de un real ajutor pentru cresterea suprafetelor cultivate", a spus Toncea.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro