SN Petrom si PSV Company au pierdut zeci de milioane de euro in litigii de munca cu angajatii, pentru ca timp de trei ani nu au mentionat explicit in contractele colective includerea primelor de sarbatori.

Petrom a anuntat luna trecuta Bursa de Valori Bucuresti de constituirea unor provizioane in valoare de 150 de milioane de euro din diminuarea dividendelor acordate actionarilor. Acesti bani acopera atat obligatiile achitate deja de companie prin decizii judecatoresti definitive, care se refera la acordarea catre salariatii Petrom, pentru anii 2004, 2005 si 2006, a primelor de Paste si de Craciun, cat si cele la care va fi obligata dupa solutionarea proceselor aflate inca pe rol. Concret, este vorba de prime de Paste si de Craciun, in cuantum de cate un salariu mediu pe societate, care nu ar fi fost acordate in anii 2004, 2005 si 2006 desi erau prevazute explicit in contractele colective de munca.

Incepand cu 2007, pornind de la exemplul unei foste directoare de serviciu juridic, angajatii celor doua mari companii din domeniu, Petrom si PSV Company (fosta Petromservice), au invadat instantele cu litigii de munca in care cereau acordarea acestor prime.

Numai impotriva PSV Company s-au intors 18.000 de salariati, in 6.500 de procese de munca, pe care le-au castigat in instantele romanesti, conform unei sesizari trimise la CEDO de societatea de avocatura Mircea Andrei&Asociatii, sesizare in care societatea acuza statul roman de „nesocotirea dreptului la un proces echitabil“. Potrivit unor surse judiciare, alte mii de astfel de actiuni au fost castigate anul trecut de angajatii Petrom, la care se adauga alte zeci de mii aflate in derulare. Costurile achitate de cele doua companii sunt insa sensibil mai mari decat primele acordate prin deciziile judecatoresti.

In fiecare caz in parte, companiile achita in plus cheltuieli de judecata (circa 200-300 de lei de fiecare angajat) si onorariile executorilor, in valoare de 10 la suta din sumele castigate. In plus, compa-niile au de achitat si contravaloarea propriilor reprezentari in instante. Mai grav, deciziile judecatoresti sunt executorii de la prima instanta, ceea ce duce la poprirea conturilor bancare ale companiilor, generand blocaj financiar si alte pierderi.

Interesant este si ca perioada in care au fost judecate aceste procese pentru prime si sporuri coincide cu cea in care chiar magistratii au actionat si ei statul in judecata pentru sporuri neacordate. Numai sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica acordat anul trecut celor peste 7.500 de magistrati prin decizii judecatoresti definitive insumeaza un miliard de lei, din care Ministerul Justitiei a achitat, in octombrie 2008, o prima transa, reprezentand 30 la suta din suma.

Conflictul de munca dintre angajatii celor doua companii si conducerile acestora a pornit de la mentinerea unui articol in contractele colective de munca aferente anilor 2004, 2005 si 2006, care prevedea: „Cu ocazia sarbatorilor de Paste si Craciun salariatii SNP Petrom SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP Petrom“. In Contractul Colectiv de Munca aferent anului 2004, cele doua parti, conducerea companiei si sindicatele, au mentionat explicit la alineatul urmator articolului citat ca „pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu FSLI Petrom“. Problema companiei a pornit de la faptul ca aceasta formulare a fost preluata cuvant cu cuvant in contractele colective de munca pe anii 2005 si 2006, fara ca vreo persoana sa observe anomalia, nici conducerea, nici liderii sindicali.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.