Pretul carburantilor auto ar putea ajunge in acest an la 40.000 lei litrul, chiar 50.000 lei, in conditiile in care barilul de titei pe pietele internationale se va mentine in jurul valorii de 50 dolari, a declarat, ieri, Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol, in cadrul seminarului "Piata Petrolului", organizat de Finmedia. Exista, insa, prognoze potrivit carora pretul barilului de petrol ar putea ajunge chiar la 80 dolari pana la sfarsitul anului.

In Romania, preturile sunt influentate in proportie de 80% de cotatiile internationale. Majorarea preturilor la utilitati determina disparitia a sute de firme mici si mijlocii, a mai spus Patriciu. "In ultimele 12 luni, pretul utilitatilor s-a majorat cu 68%. Daca acum doi ani cheltuiam intre 6,5 si 6,8 dolari pe tona de titei prelucrat, acum imi trebuie 14 dolari. In ultimii ani, s-au dublat costurile cu transportul si distributia energiei electrice", a precizat presedintele Rompetrol.

Acciza din Romania, peste media din UE

Potrivit lui Patriciu, in Romania, nivelul accizei la carburanti este mai mare decat media din statele europene. "Avem tristul privilegiu de a avea accize mai mari decat media europeana, ceea ce este absurd", a spus Patriciu. Potrivit negocierilor cu UE, Romania trebuia sa ajunga cu accizele la nivelul minim european, lucru care trebuia facut treptat pana in 2007. Insa, au fost efectuate majorari mai mari si mai devreme decat ne-a cerut UE. Dinu Patriciu considera ca bugetul ar mai fi castigat cu 12.000-14.000 miliarde daca accizele ar fi egale la motorina si benzina si daca accizarea s-ar face la pompa. "In UE, toate taxele indirecte se colecteaza la nivelul consumatorului final, pentru a nu exista fraude pe lantul de productie si comercializare", sustine seful Rompetrol.

E nevoie de investitii de 4 miliarde de euro

Presedintele Rompetrol mai spune ca piata interna are resurse limitate, fiind dependenta de rezervele externe. In ultimii ani, ritmul de crestere a importurilor a fost de doua ori mai puternic decat cel al Produsului Intern Brut.

Dinu Patriciu s-a declarat sceptic in ceea ce priveste beneficiile integrarii in UE. "Integrarea ne impune standarde ridicate din toate punctele de vedere. Ne aseaza intr-un climat competitional, intre state care au avans tehnologic. Noi am preluat acum 15 ani o industrie invechita si energofaga. Am mostenit-o si am dezvoltat-o asa. Sunt un eurosceptic. Suntem in pragul unui acces care ne va costa bani, dar nu ne va aduce bani". Patriciu a afirmat, in acest context, ca investitiile necesare la nivelul rafinariilor se ridica la aproape un miliard de euro in urmatorii patru ani si la 3-4 miliarde euro, in urmatorii 10 ani.

Pretul la gazele naturale se va dubla

Integrarea in UE mai inseamna si majorari semnificative la gazele naturale. In 2007, tarifele la gazele naturale ar putea fi duble fata de acest moment, cei mai afectati fiind consumatorii cansnici, sustine Gabriel Sarbu, director in cadrul Agentiei Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Acesta a mai declarat ca preturile interne trebuie egalizate treptat cu cele de pe piata externa. "In acest moment, pretul intern este la jumatate din cel de import", a spus Sarbu. Insa, paradoxal, la consumatori, pretul este cel de import, adica intre 200 si 220 dolari pe metrul cub.

Reprezentantul ANRGN a recunoscut faptul ca sunt practicate asemenea tarife la nivelul consumatorilor desi pretul la intern este de 95 dolari. Sarbu a mai admis ca, in 2007, gazele naturale ar putea ajunge la 450-500 dolari metrul cub, aceasta fiind varianta pesimista, sau la 270-300 dolari, in varianta optimista. Toate acestea dovedesc un exces de zel din partea autoritatilor romane care nu doar aliniaza tarifele la nivelul celor din UE, ci chiar incearca sa le depaseasca. De altfel, consumatorii sunt pregatiti inca de pe acum cand trebuie sa plateasca mai mult decat ar trebui.

Potrivit estimarilor ANRGN, urmatoarea scumpire va avea loc in iulie, cu 5-6%. Un studiu al ANRGN arata ca Romania incepe sa devina din ce in ce mai dependenta de importurile de gaze naturale, motivul fiind scaderea continua a productiei interne. La ora actuala, se importa 35% din necesarul de consum, insa la nivelul lui 2010 se va ajunge la 50%, principalul furnizor fiind Rusia.

La o scumpire de 25%, creste inflatia cu 0,3%

Cresterea pretului petrolului cu un nivel prognozat de 25% ar determina o majorare a inflatiei cu 0,3%, a declarat Mihai Gheorghe, director in cadrul Institutului National de Statistica (INS). "Daca luam, insa, in calcul varianta pesimista, ca pretul petrolului pe piata internationala va ajunge la 80 dolari pe baril, atunci inflatia s-ar majora cu 1,3% peste nivelul prognozat", a precizat Gheorghe. Acesta a explicat ca ponderea in cosul de consum al motorinei si al benzinei este relativ constanta. In 2004, motorina reprezenta 0,16% din cos, iar benzina, 3,68%, in timp ce, in 2005, proportia este de 0,19% la benzina si 3,31% la motorina.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.