Turistii care vor veni de 1 mai pe litoral vor gasi plajele "curate", fara cluburile si barurile pe care le stiau din anii trecuti.

Constructiile provizorii de pe plaje au fost demontate aproape in totalitate, iar autoritatile constantene spun ca pana la 1 mai plajele vor fi libere. Marea majoritate a agentilor economici au avut termen pana la jumatatea lunii aprilie pentru a-si demonta barurile si amplasamentele de la marginea marii. "Mai sunt doar trei constructii in Mamaia, dar cred ca proprietarii vor solutiona problema in zilele urmatoare. In restul litoralului constructiile au fost demontate", ne-a declarat Dan Culetu, prefectul judetului Constanta.

NEGOCIERI

Prefectul Dan Culetu precizeaza ca a purtat discutii cu Autoritatea Nationala pentru Turism care a luat legatura cu toti hotelierii. Hotelurile vor pune la dispozitia turistilor cazati sezlonguri si umbrele pentru plaje, iar acest serviciu va fi cuprins in tarifele pe care turistii il platesc pentru sejururile petrecute la unitate.

SCANDAL

Desi majoritatea agentilor economici s-au conformat deciziei de a-si demola contstructiile, operatiunea are iz de scandal. Decizia Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor a dus la incetarea a 198 de astfel de contracte ceea ce a provocat prejudicii importante investitorilor din turism, care au incercat sa se opuna acestei hotarari. Agentii economici sunt de parere ca obligatia de a-si demola beach-barurile de pe plaje nu este decat o problema politica in care ei au fost implicati fara voie si fara vina in conditiile in care ei sunt titularii unor contracte, pe care le-au respectat in totalitate, iar principalul interes a fost ridicarea turismului romanesc la un nivel cat mai ridicat.

PIERDERI

Ei spun ca au facut investitii de sute de mii de euro pentru acest sezon estival, bani pe care i-ar pierde in mod automat, in conditiile in care nu-si vor mai putea desfasura activitatea pe plaja. Agentii economicii sustin ca banii cheltuiti pentru a derula o astfel de afacere pot fi recuperati din profit in cativa ani, iar ceea ce s-a intamplat nu face decat sa le produca pierderi uriase. Milioane de euro dusi pe "apa sambetei", asa spun cei aproape 200 de agenti economici constanteni, care au investit in diverse locatii aflate pe plajele litoralului romanesc.

PROCESE

Pentru a se putea apara in instanta, agentii economici constanteni, care aveau contracte nominale cu Directia Apelor Romane Dobrogea Litoral, s-au reunit intr-o organizatie numita Asociatia Agentilor Economici Prestatori de Servicii Turistice. Presedintele acesteia, Mirela Matichescu declara ca "aceasta forma de organizare era necesara pentru a actiona in instanta Directia Apelor Romane Dobrogea Litoral, care a pus in aplicare strategia gandita de Guvern".

"Motivul oficial pe care il invoca Apele Romane este ca aceste mini localuri situate pe nisip nu se incadreaza in normele Uniunii Europene". Mirela Matichescu mentioneaza ca "decizia data a fost de desfiintare a tuturor acestor baruri si nu de ridicarea lor la standarde europene".

INVESTITII

Agentii economici constanteni spun ca erau pregatiti sa investeasca in locatiile lor pentru a ajunge la nivelul dorit de Uniunea Europeana, dar nu li s-a dat aceasta sansa, ci decizia a fost ferma de desfiintare. Micii investitori sau chiar hotelierii, care au inchiriat portiuni de plaja au investit de la citeva zeci de mii de euro pana la sute de mii de euro, in functie de suprafata alocata pentru punctele de agrement sau locatiile de alimentatie publica. Pentru aproximativ o fasie de plaja de 250 de metri patrati s-a investit aproape 30 de mii de euro, pentru amenajarea locatiei, pentru racordarea, la apa, energie electrica, retea de telefonie si pentru diverse alte autorizatii, dar costul acestor investitii a ajuns pentru un agent economic, chiar la 200 de mii de euro.

INSTANTA

Asociatia Agentilor Economici Prestatorilor de Servicii Turistice a actionat in judecata Directia Apelor Romane Dobrogea Litoral. Pagubitii nu spera ca situatia lor sa fie rezolvata in acest sezon estival. Ei cred ca nu vor mai fi despagubiti in urma rezilierii contractelor si demolarii constructiilor. Reprezentatii asociatiei spun ca "este posibil ca aceste locatii de pe plaje sa fie reinfiintate prin noua hotarare luata de Guvern, dar probabil cu alte conditii si la alte standarde".

CURATENIE

La sfarsitul lunii martie, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a anuntat ca a dispus rezilierea unilaterala a celor 198 de contracte de concesiune care aveau ca obiect portiuni de plaja de la Marea Neagra. Agentii economici au primit notificari pentru a-si dezafecta constructiile, decizia ministrului fiind luata cu scopul de a restabili ordinea si curatenia pe plajele romanesti, dar si de a contribui la imbunatatirea serviciilor turistice. Ministrul Mediului si-a exprimat atunci opinia ca dupa rezilierea contractelor vor disparea plajele ingradite, concesionate, precum si constructiile improvizate de pe plaja.

Administrarea plajelor urma sa se faca, potrivit ministrului mediului, printr-o societate comerciala care sa functioneze in subordinea Administratiei Nationale Apele Romane si care sa preia toate atributiile privind curatenia si intretinerea plajelor, asigurarea salvamarilor si a serviciilor de asistenta medicala. A mai ramas doar o saptamana pana cand primii turisti vor veni pe litoral, insa aceasta societate nu s-a infiintat inca.

CE A FOST SI CE A RAMAS PE LITORAL

In statiunea Mamaia au functionat 60 de constructii provizorii pe plaje, doua sunt in Navodari, 15 in Eforie, 4 in Olimp, 4 in Neptun, una in Jupiter, una la Cap Aurora, una in Venus si 9 in zona Vama Veche. Agentii economici nu au avut de ales si au fost nevoiti sa se supuna prevederilor legale. In prezent in statiunile Costinesti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora si Venus nu mai exista nici un bar pe plaja. Agentii economici care se opun demolarii constructiilor pot raspunde disciplinar, material, contraventional sau penal.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.