Cei castigati sunt aceia care au avut de incheiat asigurari de bunuri al caror pret este calculat in euro. Persoanele care au achizitionat polite de asigurari de viata legate sub o forma sau alta de moneda europeana au in general mai putine motive de bucurie.

Aprecierea leului fata de euro si dolar a creat in randul asiguratilor atat castigatori, cat si pierzatori. In prima categorie ii putem incadra pe cei care au de incheiat asigurari generale.

Piata auto, datorita faptului ca o buna parte din automobilele comercializate provin din import (si in special din UE), dar si cea imobiliara, din cu totul alte motive, sunt conectate in prezent la euro (preturile in aceste sectoare fiind preponderent exprimate in euro).

Cum pentru calculul valorii primei de asigurare a unei case sau a unui bun se foloseste metoda proportiei (suma achitata lunar, trimestrial sau anual pentru achizitionarea politei fiind egala cu un anumit procent din valoarea totala a bunului) rezulta ca si piata asigurarilor, cel putin in parte, daca nu in totalitate este conectata la moneda europeana.

Neluand in calcul eventualele cresteri de pret inregistrate de bunul asigurat (este cazul imobilelor spre exemplu, al caror pret in ultimele 12 luni a crescut cu valori mergand de la 10% la 100%), putem spune ca evolutia leu-euro din ultimele luni a venit in ajutorul celor care au avut sau au de incheiat asigurari pentru bunuri (pentru cladiri, pentru asigurari tip CASCO pentru automobile).

Castigul calculat in lei pentru un asigurat, ca urmare a evolutiei cursului de schimb este de aproximativ 10%, daca raportam nivelul din prezent al acestuia (36.200-36.500 lei pentru o unitate din moneda europeana), la cel din lunile noiembrie si decembrie ale anului 2004 (40.500-41.500 lei pentru un euro).

Iar, daca luam in considerare faptul ca prognozele pe termen mediu si lung iau in considerare o continuare a trendului de apreciere a leului, putem spune ca si in continuare cei care fac asigurari de bunuri vor avea de castigat.

Pe de alta parte, odata cu scaderea monedei europene fata de leu, a scazut si valoarea calculata in lei a sumei ce ar fi primita ca despagubire in caz de dauna, daca in contract aceasta a fost exprimata in euro.

O astfel de evolutie ar putea sa fie defavorabila unui "ghinionist" ce ar trebui sa-si primeasca despagubirea pentru o dauna, daca pretul in lei pentru un bun sau pentru repararea/renovarea acelui bun a ramas constant in lei.

Spre exemplu, daca o persoana este asigurata contra incendiului la o suma de bani exprimata in euro, iar evenimentul nefericit s-a produs, el ar putea sa constate ca preturile la materialele de constructii exprimate in lei au ramas constante sau chiar au crescut in intervalul ce a trecut de la momentul incheierii politei si pana la cel al producerii sinistrului.

Astfel ca suma asigurata, initial acoperitoare pentru cumpararea materialelor de constructii si plata manoperei este acum insuficienta.

De aceea, in functie de scopul urmarit - minimizarea costurilor cu polita de asigurare sau acoperirea in totalitate a riscului - asiguratul va trebui fie sa se bucure de pretul mai mic al asigurarii, fie sa mareasca valoarea politei astfel incat sa nu aiba nici un fel de dureri de cap in cazul producerii riscului asigurat.

Ochiul care plange mai mult

Motive mai putine de bucurie au si cei care au incheiat asigurari de viata fie ele de supravietuire, de deces sau mixte.

In conditiile aprecierii leului fata de euro sau dolar putem spune ca cei care au avut castiguri in lei si au schimbat moneda nationala in euro sau dolar pentru a plati prima de asigurare calculata in euro, acum au de ce sa se gandeasca la pierderile datorate deciziei din trecut de a alege un astfel de serviciu financiar.

Suma stabilita in euro pe care o au de primit la incheierea contractului, in cazul asigurarilor de supravietuire (toata odata sau esalonat sub forma unei rente) sau in cazul producerii unui eveniment nefericit (invaliditate sau deces) pentru asigurarile de deces va fi mai mica daca o calculam in lei. E drept ca si prima de asigurare achitata anual lunar sau trimestrial este mai mica.

De aceea, exercitiul de gandire de care am vorbit mai devreme, facut de cei care au de incheiat o asigurare de bunuri - acela de a alege intre costuri mai mici si risc mai mare acoperit- se impune si in acest caz.

Asigurari de viata - ce alternative avem

- Asigurarile de supravietuire sunt acele asigurari de persoane in care asiguratorul se angajeaza sa plateasca asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurata, cu conditia ca acesta sa fie in viata.

Pe perioada de valabilitate a contractului care este in general de minim 5 ani si care se poate intinde pe mai multe zeci de de ani, asiguratul plateste primele de asigurare regulat (lunar, trimestrial sau anual), astfel ca la sfarsitul contractului se strange o suma de bani ce va fi primita inapoi de asigurat, si care va putea sa o foloseasca in cele mai diverse scopuri.

In cazul in care asiguratul nu mai este in viata la sfarsitul contractului, asiguratorul este liber de orice obligatie.

Din randul asigurarilor de supravietuire un tip special este acela al asigurarii de renta, la care suma asigurata este pusa la dispozitia asiguratului in mai multe transe, sub forma unor plati periodice cu titlu de renta.

- Asigurarile de deces sunt acele asigurari de persoane in care asiguratorul se angajeaza sa plateasca urmasilor asiguratului sau unei persoane desemnate de acesta in contractul de asigurare, o anumita suma de bani, in cazul in care intervine decesul lui.

Ele ofera garantia ca familia sau alte persoane desemnate de asigurat vor primi suma asigurata aleasa de asigurat in cazul nefericit al unui eveniment nedorit, reusind astfel sa depasesca posibilele dificultati financiare (credite, cheltuieli de intretinere etc.).

Pentru a beneficia de acest serviciu, asiguratul se obliga sa plateasca prime de asigurare toata viata. Daca plata primelor este limitata la un numar specificat de ani, atunci avem de-a face cu o asigurare de deces temporara.

- Atunci, cand avem in cadrul aceleiasi polite de asigurare atat o asigurare de supravietuire, cat si o asigurare de deces spunem ca suntem in fata unei asigurari mixte de viata.

Asiguratul castiga in ambele imprejurari, dar acest lucru este posibil prin faptul ca el plateste pentru cele doua riscuri aflate "in opozitie".

Un client poate de asemenea sa opteze pentru includerea in polita a doua componente: cea de protectie si cea de capitalizare, aceasta din urma reprezentata fiind de participarea la profit a sumelor investite de catre asigurat.


Despre autor:

Banii Nostri

Sursa: Banii Nostri


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.