Numarul romanilor care au participat, in cea de-a doua zi, la bursa de slujbe din Spania a fost aproximativ egal cu al celor din prima zi, respectiv de 700 de persoane, cei mai multi fiind interesati de modul in care isi pot deschide o afacere in Romania cu bani europeni.
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (MMFES) Akos Derzsi a declarat, potrivit NewsIn, ca o realizare a actiunii organizate de autoritatile romane in Castellon de la Plana, Spania, a fost campania de informare a romanilor de acolo despre drepturile sociale pe care le au sau despre modalitatea in care pot folosi bani europeni pentru a-si deschide o afacere.

"Ne-a bucurat faptul ca foarte multi dintre cei prezenti s-au interesat despre cum sa-si faca o afacere folosind finantari europene. Se observa ca romanii vor sa se intoarca si vor sa se asigure ca isi pot deschide o afacere in Romania, folosind expertiza pe care au capatat-o in Spania", a spus Derzsi.
Secretarul de stat a mai spus ca muncitorii romani au depus si CV-uri pentru cele 11.000 de locuri de munca puse la dispozitie de autoritatile din Romania, dar ca numarul acestora va fi cunoscut in zilele urmatoare, cand vor fi centralizate datele.

Reprezentantul MMFES considera ca actiunea din Castellon de la Plana a fost un "real succes", la fel ca si cea de la Roma si ca Guvernul roman va contiuna cu organizarea unor astfel de burse. "Este o masura reala, prin care muncitorii romanii sunt dispusi sa se intoarca in tara. Dupa Paste vom sti exact care sunt rezultatele celor doua actiuni, pentru ca atunci cei interesati se intorc in tara si intra in contact cu angajatorii cu care au luat legatura la bursele organizate de noi", a mai spus Akos Derzsi.

Sambata, oficialul de la Munca a precizat, pentru NewsIn, ca in prima zi a bursei aproximativ 700 de romani au participat la eveniment, multi fiind interesati de campania de informare despre drepturile sociale pe care le au la intoarcerea in Romania. Derzsi a mai precizat ca domeniile cele mai solicitate au fost constructiile si serviciile, iar cererea salariala a fost cuprinsa intre 500 si 1.500 de euro.

Referitor la programul demarat de Guvern, de a convinge muncitorii romani din strainatate sa se intoarca in Romania, ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a declarat, duminica, la Craiova, ca romanii vor fi greu de adus in tara daca oferta salariala nu va fi comparabila cu cea din tarile in care lucreza. Pacuraru a explicat totusi ca si in Romania sunt sectoare unde se castiga la fel de bine ca in strainatate si ca, in ultimii patru ani, salariile s-au dublat, de la 220 de euro, in 2004, la 460 de euro, in 2008.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.