Sectorul are o pondere de 29,1 la suta din totalul deficitului economiei

Industria chimica romaneasca se afla in cadere libera, anunta Comisia Nationala de Prognoza. Romania se bazeaza din ce in ce mai mult, in acest sector, pe importuri, fapt care a condus la o veritabila criza pe piata, tradusa printr-o pondere de 29,1 la suta in totalul deficitului economiei romanesti.
In acelasi timp, sunt semnalate numeroase probleme legate de protejarea mediului, un capitol la care romanii au mult teren de recuperat, si pentru care industria chimica si petrochimica are de platit peste un miliard de euro pana in 2021.

Industria chimica a inregistrat, in 2004, un deficit de 29,1 la suta, din totalul deficitului inregistrat in economia romaneasca, potrivit Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).

Cauza deficitului este cresterea cu 23 la suta a importului cu produse ale industriei chimice, precizeaza CNP. Importurile au crescut cu 677 milioane euro, fata de 2003, in timp ce exporturile au totalizat 392 milioane euro.

In 2004, au fost exportate alumina calcinata, la care s-a inregistrat un plus de export de 47,9 mii tone, soda calcinata, cu un plus de export de 8,1 mii tone, carbid, la care s-au livrat in plus 54,5 mii tone, PVC, la care se inregistreaza o crestere a exportului cu 51,5 mii tone, polipropilena (+6,9 mii tone), polietilena (+14,1 mii tone), acrilonitril (+4,1 mii tone), azotat de amoniu (+56,3 mii tone), metanol (+111,2 mii tone), etilenglicol (+8,6 mii tone), detergenti (+33,4 mii tone), benzen (+ 26,9 mii tone).

Produsele industriei chimice cu evolutii nefavorabile la export, in 2004 fata de 2003, sunt toluenul, la care exportul a scazut cu 1,3 mii tone, melamina, care inregistreaza o crestere cantitativa de 0,5 mii tone, dar o scadere valorica de 2,1 milioane euro, ureea (-305,7 mii tone), sulfat de amoniu (-9,9 mii tone) percloretilena (- 9,3 mii tone).

Majorarea importului de produse ale industriei chimice cu 23 la suta se datoreaza, in principal, importului suplimentar de produse farmaceutice (+196,2 milioane euro), coloranti (+32,3 milioane euro), uleiuri esentiale (+37,4 milioane euro) si sapunuri si detergenti, care au crescut cu 19,8 milioane euro, in timp ce importul de produse chimice organice, a crescut valoric cu 46,7 milioane euro. Au crescut de asemenea importurile de materiale plastice si articole cu 212,8 milioane euro precum si cele de cauciuc cu 66,5 milioane euro.

Peste un miliard de euro de plata pentru acquis-ul comunitar in domeniul mediului

Sectoarele industriale care se fac vinovate de poluare excesiva trebuie sa cheltuiasca, anual, 650 de milioane de euro, suplimentar fata de cele 30 miliarde de euro care se vor cheltui intre 2004 si 2021 pentru implementarea acquis-ului comunitar in domeniul mediului.

Aceste costuri (cele 30 de miliarde de euro) vor fi suportate in proportie de 20 la suta de bugetul de stat. 28,8 la suta din fonduri vor proveni din resursele comunitare, 35,76 la suta vor fi suportate de agentii comerciali, iar 15,94 la suta vor fi bani proveniti din alte surse.

Sectoarele care trebuie sa aloce 650 de milioane de euro in fiecare an, suplimentar, sunt industria energetica, miniera, chimica si petrochimica, siderurgica si cea a materialelor de constructie. Aproape 40 la suta din aceste costuri vor fi suportate de industria fierului si otelului.

Potrivit Institutului European din Romania, costurile implementarii directivei privind centralele mari de ardere si directivei privind prevenirea si controlul poluarii industriale sunt impartite in costuri de investire, de mentinere si operare, si costuri anualizate. Costurile de investire inseamna aproximativ patru miliarde de euro, din care 1,2 miliarde de euro vor fi suportate de sectorul energetic, 533 de milioane de euro de industria miniera si un miliard de euro va reveni industriei chimice si petrochimice. Pentru mentinere si operare, industria chimica si petrochimica trebuie sa cheltuiasca, de asemenea, 118 milioane de euro.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.