Unul a fost presedintele celei mai mari banci private din Romania. Celalalt, ministru al Controlului. Acum concureaza amandoi pe piata serviciilor de consultanta, incercand sa le dovedeasca clientilor ca un sfat bun nu e intotdeauna cel care vine gratuit.

Din mediul privat a ajuns presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare si apoi ministru al Controlului. Recunoscut pentru sumele recuperate la bugetul de stat, Ionel Blanculescu se "lupta" acum sa multiplice, sa recupereze sau sa conserve banii firmelor pe care le are drept clientela. "Rezultatele obtinute la AVAB sau ca ministru au fost bune, deoarece intotdeauna m-am luptat pentru banii statului cel putin, daca nu mai mult decat pentru banii mei", spune Ionel Blanculescu.

La finalul mandatului de ministru, nu s-a aruncat in cursa electorala pentru Primaria Capitalei, asa cum dadea ca sigur bursa zvonurilor politice. Blanculescu a revenit in mediul privat si si-a infiintat propria firma de consultanta si de investigatii financiare. "Desi firma am infiintat-o la inceputul lunii februarie, pot spune ca este vorba de un proiect mai vechi de-al meu. Mi-am dorit de mult sa-mi folosesc experienta acumulata in domeniile analiza, finante-banci, afaceri si guvernamental", explica Blanculescu.

AFACERI INTELIGENTE

De ce consultanta? Pentru ca acest domeniu ii permite sa promoveze conceptul de "business intelligence", adica sa obtina pentru cleintii sai performanta in afaceri. Cum poate face asta? "Relativ simplu: privind dincolo de aparente. Sprijinim societatile sa ia decizii pe baza unor informatii corecte, sa cunoasca toate riscurile asociate unei afaceri: concurenta neloiala, lipsa de onestitate in derularea contractelor, folosirea de instrumente false de plata sau inselarea partenerilor de afaceri", explica el.

Firmele pot ajunge sa inregistreze pierderi sau chiar sa intre in coloaps financiar tocmai pentru ca au luat decizii pe baza unor informatii incorecte. "Identificarea riscurilor asociate afacerilor, analiza lor, asumarea, controlul sau transferul acestora sunt necesare pentru a avea o afacere profitabila. Diferenta dintre un contabil si un consultant specilizat in invetigatii financiare este ca primul priveste la cifre, in timp pe celalalt priveste dincolo de ele", spune el.

NISA DE PIATA

Consultanta & Investigatii Financiare isi propune sa maximizeze profiturile si sa minimizeze pierderile, spune Blanculescu. Managementul defectuos al riscurilor asociate afacerilor face ca 5 din 10 afaceri sa reziste la primul an de existenta, iar dintre acestea doar una sa ajunga la cinci ani de activitate, potrivit statisticilor europene. Si pentru ca recuperarea banilor la bugetul statului a fost activitatea in care s-a specializat in ultimii ani, Blanculescu crede ca a identificat o adevarata nisa de piata care nu e acoperita de concurenta. "Investigatiile financiare si analizele de tip due dilgence ajuta companiile sa cunoasca si sa evite in mod inteligent riscurile asociate afacerii si sa ia decizii corecte in privinta achizitiilor, fuziunilor, crearea de companii mixte, aliante strategice sau externalizarea unor activitati", considera Blanculescu.

Alte servicii oferite de societatea de consultanta sunt asistenta in afaceri, inclusiv in cazul investitiilor straine directe, managementul litigiilor, asistenta in restructurarea economico-financiara a firmelor, precum si asistenta in domeniul finantarilor. "Este un moment prielnic pentru firmele de consultanta. O data cu liberalizarea contului de capital si cu apropierea de momentul integrarii europene, vor veni marile fonduri de investitii", afirma Blanculescu. El crede ca, daca in prezent investitorii se indreapta catre sectorul imobiliar si piata de capital, dupa momentul integrarii vor avea potential mare constructiile si infrastructura de constructii.

BANCHERUL CONSULTANT

Bogdan Baltazar, presedintele firmei de consultanta BB & P, isi lega numele de privatizarea celei de-a doua mari banci romanesti, BRD Groupe Societe Generale. "De un an tot clocesc plecarea mea din BRD. Daca era dupa actionarul majoritar, as mai fi stat unul-doi ani la conducerea bancii. Dar am considerat ca misiunea mea acolo s-a incheiat, am reusit sa integrez banca cu demnitate in grup. Era clar inca de la inceputul anului 2004 ca acest proces de va incheia. Stiam ca se incheie o etapa la finele careia, prin propria vointa, sfera de actiune imi scade", explica Baltazar decizia de a se retrage de la conducerea celei mai mari banci private.

Deoarece este o fire dinamica, s-a apucat de consultanta. "Eu nu am hobby-uri. Nu consider lectura, ascultarea muzicii sau plimbarile pe dealuri suficiente pentru ati umple timpul. Lucrand in externe, am vazut o gramada de locuri, si nici calatoriile in strainatate nu ma prea atrag. Eu nu stiu decat sa muncesc, asa cum este traditia in familia mea", motiveaza el decizia de a porni o noua afacere. "Consider ca o firma de consultanta reprezinta modul cel mai elevat in care am putut sa-mi continuu activitatea. Sigur ca au fost banci mici care au sarit pe mine cu propunerea sa devin presedinte. Mi s-ar fi parut insa ciudat sa plec de la BRD si sa ajung la o banca cu 0,3% din piata", a adaugat el.

Odata luata decizia de lasare in domeniul consultantei, a urmat asocierea cu Philip Bloom si Selena Pirvulescu, apoi marea aventura. Si ca totul sa fie clar, numele firmei a fost dat chiar dupa al celor trei parteneri: Baltazar, Bloom & Parvulescu (BB & P). "Se schimba perspectiva atunci cand lucrezi la o firma de consultanta de dimensiuni medii. Trebuie sa alergi dupa clienti interesanti, dupa proiecte mari. A avut loc o schimbare foarte importanta de pozitie, de optica pe care o parcurg nu cu atata dificultate cum credeam", spune presedintele BB & P.

SPECIALIZARE

Activitatea de bancher l-a facut sa se orienteze in special catre activitatea de finantare. BB & P ofera, intermediaza accesul la pachete financiare cat mai adaptate nevoilor firmelor, atat din mediul bancar, cat si de la fondurile de investitii sau de la capitalul social privat. "Doresc sa particip si la finantarea Consiliilor Locale, a primariilor. Banii care vor veni de la buget vor fi din ce in ce mai putini, asa ca noi propunem un produs nou, un amestec intre obligatiunile garantate cu bugetul local si obligatiunile garantate cu veniturile obtinute din proiectul care va fi realizat", spune Baltazar. Un alt domeniu de activitate al firmei de consultanta este intermedierea de contracte pentru firmele romanesti in Irak. "Firma partenerului meu, Philip Bloom, este deja prezenta in Irak, iar in momentul in care va incepe reconstructia acestei tari, noi vom putea folosi toata experinta acumulata", spune presedintele BB & P.

Deocamdata, principalii clienti ai societatii sunt firmele straine. "Romanii nu pun pret pe un sfat bun. Firmele stiu ca le trebuie consultanta, multe dintre ele vin cu consultantii din tara de origine, iar cei mai isteti se asociaza cu firme de consultanta autohtone, mai ales in cazul unor privatizari", explica el.

PRIVATIZARI

Fostul bancher nu putea sa nu fie interesat de ultimele doua banci unde statul mai detine actiuni. "Sunt singurul care am facut o privatizare a unei banci de la un capat la altul. Am trimis semnale tuturor investitorilor, care s-au aratat interesati de privatizarea BCR si CEC, iar de la unii am primit deja raspuns", spune misterios Baltazar. El a refuzat insa sa dea vreun nume.

IMAGINE

"Imaginea si plafonul de credibilitate castigate in functiile publice imi folosesc foarte mult in afaceri. Deja zeci de clienti din tara si din strainatate au apelat la serviciile mele, si nu atat pentru numele meu, cat pentru activitatea pe care am avut-o pana acum"
Ionel Blanculescu
presedinte Consultanta & Investigatii Financiare

MENTALITATE

E un moment bun pentru firmele de consultanta. Trebuie sa trecem un obstacol de mentalitate. Romanii, dupa 50 de ani de comunism, s-au obisnuit cu ideea de a plati pentru un sfat bun. Norocul este ca firmele straine stiu ca le trebuie consultanta"
Bogdan Baltazar
presedinte BB & P

CIFRE

Cabinetul de consultanta financiara BB&P va inregistra in acest an o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro, estimeaza Bogdan Baltazar. "Pentru primul an de existenta, preconizez ca vom avea cam 5-6 clienti foarte mari, desi partenerul meu, Philip Bloom, este mai optimist si spune ca vor fi mai multi", a apreciat Baltazar. Mai moderat, Ionel Blanculescu evita sa avanseze o cifra. "Cifra de afaceri cuprinsa in bugetul de venituri si cheltuieli este una rezonabila pentru piata romaneasca", spune presedintele firmei Consultanta & Investigatii Financiare.

Piata pe care se lupta cele doua firme romanesti este una foarte competitiva. Dominata de multinationale (PWC, Deloite &Touche, KPMG), romanilor le mai ramane de impartit o piata estimata la circa 200 de milioane de euro. Piata are insa un potential puternic de dezvoltare. "Este un moment prielnic pentru firmele de consultanta. O data cu liberalizarea contului de capital si cu apropierea de momentul integrarii europene, vor veni marile fonduri de investitii", crede Ionel Blanculescu, presedintele Consultanta & Investigatii Financiare.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.