Creditul la domiciliu este o solutie pentru situatiile in care avem nevoie urgenta de un imprumut. Creditul la domiciliu se adreseaza in general persoanelor care au nevoie urgenta de finantare si care prefera serviciul rapid.

Reprezentantul institutiei de creditare vine la noi acasa, nu ne trebuie multe acte, iar raspunsul este foarte rapid. In plus, imprumutul la domiciliu se adreseaza si celor care nu pot obtine imprumuturi de la banca: fie pentru ca au venituri modeste, fie pentru ca doresc un imprumut de o valoare mica.

Imprumutul la domiciliu este si pentru cei care sunt inregistrati cu restante la Biroul de Credit. Avantajele creditului la domiciliu: rambursarea ratelor este foarte flexibila, iar intarzierile nu se penalizeaza, astfel ca, daca aveti probleme, societatile de finantare va reesaloneaza ratele, fara costuri suplimentare. La capitolul dezavantaje, primul pe lista este costul ridicat al creditarii, dobanda fiind mult mai mare decat in cazul creditelor obisnuite.

De exemplu, pentru un credit de 500 de lei acordat pe sase luni, costul total al creditarii este de peste 250 de lei, ceea ce inseamna ca veti plati in final mai mult de 750 de lei pentru imprumutul initial de 500 de lei. Rata saptamanala este de aproape 29 de lei, in acest caz, dobanda anuala efectiva este de aproape 437,4 la suta. Societatile de finantare motiveaza costul ridicat de finantare prin riscul foarte mare pe care si-l asuma atunci cand acorda imprumuturi persoanelor cu venituri modeste sau cu probleme la Biroul de Credit. In plus, acestea spun ca au cheltuieli mari pentru ca agentii se deplaseaza la domiciliu in momentul in care acorda creditul, dar si de fiecare data cand incaseaza ratele.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.