Senatul a respins cererea presedintelui Traian Basescu de reexaminare a ordonantei privind comercializarea marfurilor in regim duty-free si duty-paid.

Ordonanta, care impunea desfiintarea, dupa data aderarii, a magazinelor duty-free in frontierele de stat si la bordul aeronavelor care calatoresc in tarile Uniunii Europene a fost respinsa in luna februarie de Camera Deputatilor, in unanimitate.

Ulterior, presedintele Traian Basescu a cerut reexaminarea legii de respingere a ordonantei, motivand ca ea contravine legislatiei europene. Potrivit cererii de reexaminare, desfiintarea acestui tip de magazine va elimina contrabanda, evaziunea fiscala si concurenta neloiala, infractiuni care au adus atingere dreptului de proprietate intelectuala. Seful statului explica in cererea sa ca ordonanta de urgenta mentine posibilitatea comercializarii marfurilor in regim de duty-free la bordul aeronavelor care au ca destinatie directa state terte si in magazinele diplomatice agreate de Ministerul de Externe.

Cererea de reexaminare a fost inaintata Parlamentului si la solicitarea fostului ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu. Senatorul democrat Marius Marinescu a considerat necesara retrimiterea ordonantei la comisia de specialitate pentru eliminarea duty-free-urilor terestre. El a sustinut ca "mafiotii au sponsorizat cu milioane de euro anumiti guvernanti si politicieni", iar presedintele de sedinta, social-democratul Doru Ioan Taracila, i-a replicat ca interventia sa va constitui obiect de studiu pentru Parchetul General, dar si pentru cei care se simt vizati sau sunt responsabili. In schimb, conservatorul Gheorghe Constantin a contestat modul imperativ, in opinia sa, in care presedintele Traian Basescu cerere Parlamentului sa reexamineze odronanta.

Senatorul PC a aratat ca seful statului nu aduce nicio dovada in sprijinul cererii de reexaminare, in plus exista deja o lege a evaziunii fiscale. Comisia senatoriala de buget-finante a intocmit un raport de respingere a cererii de reexaminare, iar plenul Senatului a admis cu 42 de voturi pentru, 3 abtineri si 10 voturi impotriva raportul. Cererea sefului statului urmeaza sa fie discutata la Camera Deputatilor, for decizional in acest caz.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.