Socul bursier pornit in China s-a resimtit pana in Romania

Nimic din ziua bursiera de luni nu arata dezastrul ce a inceput sa se prefigureze a doua zi. Indicii bursieri europeni si americani erau aproape toti pe verde, atingand chiar recorduri si maxime istorice, in special datorita cresterii cotatiei titlurilor companiilor din domeniul energetic. Marti insa toate cotatiile au luat o turnura nesteptata, semnalul fiind dat de China.

Declinul s-a extins imediat pe restul pietelor asiatice si a contaminat pe rand, Statele Unite ale Americii si Europa. Ieri, indicii pietelor internationale de capital au continuat sa se deprecieze, unii analisti estimand ca perioada neagra ar putea sa mai dureze doua sau trei saptamani. Unda de soc pornita din China s-a raspandit si a afectat pietele financiare globale, inclusiv piata de capital din Romania, care in cursul sedintei de ieri a avut o pierdere de aproximativ 2,5 miliarde de lei din totalul capitalizarii. Din totalul de 60 de companii tranzactionate in sedinta de ieri, doar sase au reusit sa inchida mai sus fata de ziua precedenta. Dupa ce cu o zi inainte atingea un maxim istoric, BET, a avut ieri cea mai mare scadere dintre indici, de 3,70% pana la 8.749,46 puncte. Indicele BET-C a pierdut ieri 3,42%, si a ajuns la 5.618,57 puncte, in timp ce indicele BET-FI a continuat scaderile din sedinta precedenta si a ajuns la 59.753,57 puncte, in scadere cu 2,77%.

Cutremurul din ringurile lumii a ajuns pana la BVB

Scaderea de aproape 9%, pe care Bursa din Shanghai a cunoscut-o marti, a afectat puternic toate Bursele. Bursa din Shanghai a avut cea mai puternica scadere din ultimii 11 ani in conditiile in care in piata persista temerile legate de caderea sistemului bursier al tarii si de faptul ca autoritatile vor sa consolideze controlul pietei. Ca urmare, investitorii de pe pietele de capital au trimis o avalansa de ordine de vanzare.

BVB a pierdut circa 2,5 miliarde de lei din capitalizare

Acesta a fost cutremurul. Inevitabila unda de soc s-a raspandit si a afectat pietele financiare globale, inclusiv piata de capital din Romania, care in cursul sedintei de ieri a avut o pierdere de aproximativ 2,5 miliarde de lei din totalul capitalizarii.

Spre jumatatea sedintei de ieri, Bursele europene au inceput sa se refaca, insa, conform brokerilor din piata, este posibil ca aceasta situatie sa nu dureze fiindca pot sa apara "oportunisti" care vor sa vanda.

"In urma caderii Bursei din China s-a format un trend descendent pe toate Bursele, insa evolutia Burselor din Romania si din regiune a fost un pic mai buna", a declarat Alin Brendea, directorul societatii Prime Transaction.

Scaderile puternice au adus in piata si cumparatorii

Dupa scaderile de peste 2% inregistrate in prima parte a sedintei de la Bursa din Bucuresti, si-au facut aparitia si cumparatorii, care au contribuit la cresterea lichiditatii pana la 98,62 milioane de lei, aceasta ajungand la maximul acestui an. "Investitorii nu au disperat, unii chiar au profitat de scaderi pentru a iesi de pe unele pozitii mai putin profitabile si au intrat pe altele, care la acest nivel par mai atractive", a declarat Manaila.

Doar sase titluri au inchis pe verde

Din totalul de 60 de companii tranzactionate in sedinta de ieri, doar sase au reusit sa inchida mai sus fata de ziua precedenta. Cea mai mare crestere a fost inregistrata de titlurile Loulis, care s-au apreciat cu 5,36%, iar cea mai mica apreciere a fost inregistrata de titlurile Kandia-Excelent, care au crescut cu 0,62%.
Dupa ce cu o zi inainte atingea un maxim istoric, indicele BET a avut ieri cea mai mare scadere, de 3,70% pana la 8.749,46 puncte.

Indicele BET-C a pierdut ieri 3,42%, si a ajuns la 5.618,57 puncte, in timp ce indicele BET-FI a continuat scaderile din sedinta precedenta si a ajuns la 59.753,57 puncte, in scadere cu 2,77%. Evolutia de ieri a Bursei din Romania nu a fost influentata si de situatia politica, spun brokerii. "Odata cu integrarea in UE, politicul incepe sa influenteze mai putin economicul, cel putin la nivelul Bursei", este de parere Manaila.

SIF Oltenia a pierdut aproape 4 procente

Valoarea tranzactiilor cu titlurile SIF a ajuns in sedinta de ieri la 51,36 milioane de lei si a acoperit 52% din totalul tranzactiilor. Cea mai tranzactionata a fost SIF Oltenia, cu un rulaj de 17,76 mil. lei. Cotatia societatii s-a depreciat cu 3,93%.

SIF Moldova a avut o scadere mai importanta, de 4,33%, pe fondul unor tranzactii in valoare de 13,69 mil. lei.
Actiunile SIF Transilvania au stat cel mai bine pe tot parcursul sedintei. Cotatia societatii s-a mentinut la 3,07 lei/unitate, in scadere cu 0,97% fata de inchiderea precedenta. Cel mai probabil, actionarii SIF Transilvania au incredere ca societatea va reusi sa dea actiuni gratuite, spun brokerii.

Situatia poate sa mai continue cateva zile

Cutremurul asiatic s-a atins in sedinta de ieri de toate titlurile listate, majoritatea inregistrand scaderi cuprinse intre 3% si 5%. "Nu se poate vorbi de o diferentiere intre sectoarele Bursei. Ieri, toate companiile, lichide sau mai putin lichide, au inregistrat scaderi importante", a spus Brendea.

BRD a inchis sedinta la 22,2 lei, in scadere cu 5,53%, iar rulajele au ajuns la 6,93 mil. lei. Banca Transilvania s-a depreciat cu 3,51%, pe fondul unui rulaj foarte mare, de 12,76 mil. lei.

Din sectorul petrolier Rompetrol a fost cea mai afectata, inchizand sedinta cu o scadere de 4,72% pe fondul unei lichiditati de 5,035 mil. lei.

Petrom s-a depreciat cu 3,28%, iar rulajele au ajuns la peste 9 mil. lei.

"Deja pietele europene au inceput sa se mai calmeze un pic. Cel mai probabil aceasta situatie va mai continua cateva zile, in lipsa unor stiri importante", a conchis Manaila.

De aceeasi parere este si directorul Prime Transaction, care se asteapta la o calmare a situatiei. "Este greu de estimat cat va mai dura aceasta situatie. In piata exista profituri, iar unele cotatii au redevenit interesante pentru investitori", a spus Brendea.

Socul chinez a electrocutat indicii bursieri mondiali cu un trilion de dolari

Nimic din ziua bursiera de luni nu arata dezastrul ce a inceput sa se prefigureze a doua zi. Indicii bursieri europeni si americani erau aproape toti pe verde, atingand chiar recorduri si maxime istorice, in special datorita cresterii cotatiei titlurilor companiilor din domeniul energetic. Marti insa toate cotatiile au luat-o la vale, semnalul fiind dat de China. Declinul s-a extins imediat pe restul pietelor asiatice si a contaminat, pe rand, continentul american si Europa.

Saptamana a inceput excelent

Luni, totul mergea bine pentru companiile si indicii bursieri europeni. Astfel, actiunile grupului BP s-au apreciat luni cu doua procente, cele ale BG Grup au crescut cu 1,7%, iar actiunile Royal Dutch Shell au fost cotate in crestere cu 0,5%.

Indicele FTSE 100, care cuprinde actiunile celor mai importante companii listate la Bursa londoneza, a terminat sedinta burisiera la 6.434,7 puncte, putin peste nivelul record din acest an, de 6.451,4 puncte. Totodata, indicele pan-european FTSE 300 a atins la inchidere cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani.

"Piata nu vrea sa se retraga", declara Mike Lenhoff, analist in piete de capital la firma Brewin Dolphin. Adevarat, piata nu s-a retras, dar a fost ingropata de Bursa din Shanghai.

Martea neagra

Ziua de marti - totul s-a schimbat brusc. Punctul negru pe harta bursiera a lumii a fost China. Astfel, scaderea cu noua procente a principalului indice chinez, Shanghai Composite, a avut repercusiuni grave asupra tuturor pietelor internationale de capital.

Prabusirea indicelui asiatic a fost determinata de ingrijorarile existente in randul investitorilor, referitoare la posibilitatea ca autoritatile din China sa adopte unele masuri pentru descurajarea speculatiilor cu actiuni. Dupa China, si restul Burselor asiatice au avut de suferit. Rand pe rand, pietele de capital din Malaiezia, Singapore si Seul au picat marti ca secerate. Ziua de marti a fost nefasta si pentru pietele de capital din statele emergente. Cotatia actiunilor din Turcia a scazut marti cu 4,5%, indicele rus RTS s-a depreciat cu 3,3%, iar cel brazilian Bovespa s-a diminuat cu 6,6%.

Indicii bursieri din regiunea Asia-Pacific au urmat trendul descendent si ieri. In primele minute de la deschiderea sedintelor bursiere de ieri, indicele japonez Nikkei 225 a pierdut 700 de puncte, inregistrand cea mai insemnata depreciere aferent unui singur interval de tranzactionare, din septembrie 2001 si pana acum. Inainte de pauza de masa de ieri, indicele Nikkei 225 se plasa la 17,475.07 puncte, cu 644 de puncte (3,56%) sub nivelul consemnat la sfarsitul sedintei de marti. Totodata, indicele nipon Topix a scazut ieri cu 3,88%, pentru a termina sedinta bursiera de dimineata in scadere cu 70,36 de puncte, fata de nivelul de marti.

Americanii au receptionat in plin socul chinez

La finele sedintei de tranzactionare de marti, Bursa din New York era in deruta. Indicele Dow Jones pierduse mai mult de 500 de puncte (-3,21%) ca urmare a scaderii Bursei din Shanghai si din cauza ingrijorarii legate de starea economiei americane, potrivit NewsIn.
Marti, la ora 20.15 GMT, indicele Dow Jones Industrial Average inregistrase o pierdere de 404,89 puncte, la 12.227,37 de puncte. Indicele pierduse mai mult de 500 de puncte (3,21%) in jurul orei 20.05 GMT, din care 200 de puncte aproape instantaneu, cazand la sub 12.086,06. Indicele compozit Nasdaq era in pierdere cu 88,44 puncte (3,53%), ajungand la 2.416,08 de puncte. Indicele extins Standard and Poor's 500 a inregistrat o scadere cu 3,21% (46,58 de puncte), ajungand la 1.402,79 de puncte.

Debandada bursiera a generat pierderi de un trilion de dolari

Din cauza declinului indicilor bursieri asiatici de marti, pietele internationale de capital au inregistrat o pierdere estimata de Bloomberg la aproximativ un trilion de dolari.
Miercuri, actiunile unor companii importante la nivel mondial ca BHP Billiton, Rio Tinto Group si Credit Suisse au continuat trendul descendent de marti.

"Nu este in regula", a declarat, pentru Bloomberg, Andrew Popper, Chief Investment Officer la compania SG Hambros, in Londra. "Piata de capital chineza nu ar trebui sa dicteze aceasta evolutie negativa", a precizat Popper.
Ieri, la ora 9.28 a.m. in Londra, indicele Dow Jones Stoxx 600 s-a plasat la 363,75 puncte, in scadere cu 1,8%. Evolutia din ultimele doua zile a indicelui mentionat a echivalat cu cel mai mare recul din 2002 si pana in prezent. De asemenea, indicele Stoxx 50 a pierdut 1,6%, iar Euro Stoxx 50, o masura destinata celor 13 state din Euroland, a cunoscut o scadere identica cu cea a Stoxx 50.

Perioada de corectie ar putea dura

In cursul zilei de ieri, pietele de capital din Asia au pierdut cel putin 280 de miliarde de dolari. Indicii nationali au scazut in 17 state din Europa de Vest. Indicele francez CAC 40 a pierdut 1,5%, cel britanic FTSE 100, 1,5%, iar indicele german DAX s-a depreciat cu 1,6%. "Aceasta perioada de corectie bursiera ar putea dura inca doua, trei saptamani", a spus Bob Parker, deputy chairman la Credit Suisse Asset Management. "Nu vad ce solutie ar putea rasturna situatia existenta in prezent. Este prematur sa afirm ca acum e momentul in care investitorii ar trebui sa cumpere din nou actiuni", a precizat Parker.

Andreas Utermann, Global Chief Investment Officer la AllianzGl, este de parere ca aceasta corectie este "foarte sanatoasa". "Odata ce vor aparea primele semne de stabilitate, va exista o oportunitate extraordinara pentru efectuarea de tranzactii", a spus Utermann.

Marile companii si metalele s-au dus la vale

Valoarea actiunilor BHP Billiton, cea mai mare companie miniera de pe glob, a scazut ieri cu trei procente, la 1.020 pence/titlu. Cotatia actiunilor Rio Tinto, a treia mare companie miniera a lumii, a fost ieri de 2.736 de pence/unitate, in scadere cu 2,3%. Titlurile Credit Suisse, a doua mare banca a Elvetiei, au pierdut ieri 2,8%, ajungand la valoarea de 84,7 franci elvetieni/unitate. De asemenea actiunile UBS AS, cea mai mare banca europeana, din punct de vedere al activelor, si titlurile Bank AG, cea mai mare institutie financiara a Germaniei, au pierdut 1,8 procente, respectiv 2,6%. In Shanghai, pretul cuprului a scazut cu 2,9%, in urma prabusirii Bursei din China, dar si in contextul unui posibil regres economic ce ar putea lovi Statele Unite. China si SUA sunt cei mai mari consumatori de metale la nivel mondial. Pretul metalelor a scazut si la Londra, cele mai afectate fiind aluminiul, zincul si nichelul.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.