Diferenta o vor face serviciile postvanzare

"Batalia" importatorilor de masini va fi, in acest an, provincia, iar factorul determinant in atragerea clientilor vor fi serviciile postvanzare, sustin reprezentanti ai principalilor societati care aduc masini din import. "Capitala este o piata din ce in ce mai dezvoltata, astfel incat, cata vreme exista cerere consistenta, oferta va fi pe masura. Cu siguranta, orasele mari din provincie vin din urma", spun reprezentantii Auto Italia, importatori ai Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, SsangYong si Honda Motorcycles. O parere similara o are si managerul Brent Valmar, directorul general Porsche Romania, importatorul Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale, Audi, SEAT, Skoda si Porsche. Acesta spune ca piata auto din Bucuresti ramane cea mai importanta (n.r. - cu 41,62% din total vanzari), insa evolutia economica puternica din provincie a dus la aparitia unor centre zonale foarte importante. Astfel, in regiuni care au atras investitii semnificative ce au dus la cresterea veniturilor precum Timisoara, Constanta, Iasi, Cluj sau Brasov s-au inregistrat avansuri importante ale vanzarilor de masini noi.

Diferenta o fac serviciile postvanzare

Pentru ca toti marii importatori din tara se "bat" in oferte care mai de care mai atractive, diferenta in atragerea clientului o poate face consistenta serviciilor postvanzare, dupa cum spune Valmar. Managerul Porsche Romania adauga ca, in ceea ce priveste clientii romani, acestia sunt mult mai bine informati si au ajuns la un grad de maturitate care le permite sa astepte mai multe de la distribuitori, mai ales in ceea ce priveste serviciile de postvanzare in principal legate de zona service. Tocmai din acest punct de vedere importatorii care au o politica de dezvoltare bazata exclusiv pe pret risca sa intampine probleme in anii urmatori.

"Piata din afara Bucurestiului va constitui principala zona de batalie a importatorilor. Castigatori vor fi cei care vor reusi sa fie mai bine reprezentati in teritoriu mai ales pe zona de service", declara si Catalin Gavra, directorul general Romcar, unic importator Ford in Romania. Intuind potentialul pe care-l reprezinta orasele mari din tara, recent, Porsche Romania a infiintat o divizie speciala care sa se ocupe numai cu vanzarile de masini in provincie.

Privatizarea Daewoo Craiova - un factor decisiv pentru evolutia pietei

Estimarile Porsche Romania arata, pentru acest an, o crestere medie de circa 7%, mult mai redusa fata de 35% in 2006. Un factor cu o puternica influenta asupra pietei il va reprezenta definitivarea privatizarii fabricii de la Craiova care poate sa intre sub aripa unui producator major la nivel mondial.

In ceea ce priveste evolutia pietei, in ansamblu, in urmatorii ani importatorii de masini vad o tendinta continua de crestere.

Potrivit lui Gavra, premisele acestei cresteri sunt date de aparitia si dezvoltarea unor mijloace noi de finantare, dezvoltarea retelelor de distribuitori autorizati ai importatorilor, cat si existenta unor segmente si nise insuficient exploatate. De asemenea, dimensiunea foarte redusa a parcului auto va face ca apetitul de cumparare al romanilor sa creasca.

"Cu aproximativ 150 de automobile la 1.000 de locuitori suntem pe penultima pozitie in Europa", explica Brent Valmar. Potrivit acestuia, aceasta situatie, pe langa faptul ca vechimea medie a autovehiculelor este de 13,5 ani, creeaza premisele unei cresteri sustinute care, alaturi de cresterea economica importanta si conditiile din ce in ce mai bune de finantare, explica pe deplin evolutia pozitiva din ultimii ani. Piata autovehiculelor de import a ajuns la sfarsitul anului 2006 la 157.334 unitati, cu 35,43% mai mult decat in 2005. De asemenea, aceasta a crescut fata de piata autohtona a producatorilor locali cu aproximativ 20%.

Cresterea mai accentuata a vanzarilor autovehiculelor de import fata de cele din productia interna poate fi explicata prin existenta cumulata a mai multor factori. Dintre acestia, diversificarea ofertelor de finantare pentru achizitia de autoturisme, programul de reinnoire a parcului auto, campaniile de discounturi ale importatorilor pentru diferite oferte de echipare, dar si apetenta romanilor pentru marcile straine, arata Gavra.

Un risc major il poate reprezenta, insa, ritmul extrem de incet de dezvoltare a infrastructurii ce poate determina o stagnare a vanzarilor, potrivit oficialului Romcar.

Pe termen mediu, un efect surprinzator al integrarii in UE ar putea fi cresterea preturilor autovehiculelor noi, ca urmare a unui reglaj economic determinat de cresterea cererii venite din partea locuitorilor altor tari si de regimul fiscal pentru produsele de lux.

Pragmatism in achizitionarea de autoutilitare

Daca in decizia de cumparare a unui autovehicul nou componenta emotionala are un rol important, in ceea ce priveste operatorii de flote hotararea de a achizitiona un vehicul comercial urmareste, in primul rand, elemente practice, spun reprezentantii importatorilor din Romania. Astfel, principalele calitati ale unui astfel de autovehicul sunt fiabilitatea, valoarea reziduala, perioada de garantie, avantajele oferite in cadrul contractelor de service, costul de intretinere/km, ceea ce dovedeste o maturizare mai accentuata a operatorilor de flote. In vanzarile totale pe marca prima pozitie este si va fi in continuare detinuta de autoutilitare. Dezvoltarea economica va determina cresteri ale vanzarilor de utilitare, dar si a celor destinate flotelor.

Militeaza pentru pastrarea taxei de prima inmatriculare

Explicand ca parcul auto din Romania are o vechime destul de mare si ca in toate statele europene exista o taxa de acest tip (de prima inmatriculare, sau un impozit anual diferentiat in functie de normele de poluare), reprezentantii importatorilor spun ca ar trebui pastrata taxa de prima inmatriculare. Este de inteles o astfel de opinie avand in vedere ca ei recunosc ca eliminarea taxei ar duce la o inmultire a autovehiculelor second-hand aduse din afara, ceea ce ar insemna si o scadere a vanzarilor de autoturisme noi. Renault Romania a avut, recent, o reactie mult mai vehementa, spunand ca daca se va renunta la taxa de prima inmatriculare si vanzarile Dacia se vor reduce la jumatate, vor renunta la o serie de investitii realizate in tara noastra. Aceasta nu i-a impiedicat, insa, ca, atunci cand nu exista respectiva taxa, sa investeasca sute de milioane de euro in Romania.

In opinia importatorilor este doar de laudat "politica coerenta de intinerire a parcului auto", promovata de statul roman pana in prezent. In acelasi timp, o eventuala reducere a taxei de prima inmatriculare va favoriza importul de autovehicule second-hand, a caror vanzare va creste cu preponderenta in zona rurala in detrimentul celor "low-cost".

Potrivit reprezentantului Porsche Romania, pe termen mediu este posibil sa creasca si vanzarile de autovehicule din afara spatiului european al caror cost de achizitie a scazut prin reducerea taxelor vamale.

9% din totalul pietei il reprezinta masinile de peste 50.000 de euro

Din datele detinute de Porsche Romania, in ultimii ani se observa o crestere a ponderii autovehiculelor premium si lux, considerata oarecum paradoxala pentru puterea pietei. Autovehiculele de tip premium ce costa, fiecare, cel putin 50.000 de euro, detin 8,1% din total, iar cele de superlux (Bentley, Rolls Royce, Maybach) si supersport (Porsche, Maserati, Mercedes SL, BMW seria 6) reprezinta impreuna sub 1% din piata. Astfel, circa 9% din vanzarile de masini din Romania reprezinta masini scumpe si foarte scumpe. O alta directie de crestere sustinuta se observa pe domeniul automobilelor compacte. "Volumele cele mai mari le-au inregistrat segmentele compacte, dar, in acelasi timp, se observa o foarte puternica polarizare in functie de pret a pietei auto. Paradoxal, clasa SUV si lux au o cota surprinzator de mare pentru puterea pietei", spune Brent Valmar, director general al Porsche Romania.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.