Saptamana viitoare se definitiveaza initiativa legislativa privind majorarea pragului de detinere la SIF de la 0,1% la 1%

Initiativa legislativa privind majorarea pragului de detinere la Societatile de Investitii Financiare (SIF) de la 0,1% la 1% va fi definitivata saptamana viitoare de catre un grup de lucru parlamentar, ne-a declarat ieri Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de Buget, Finante si Banci din Senat. Potrivit unei prevederi din statutul fiecarei SIF, nici un investitor nu poate sa detina mai mult de 0,1% din actiunile uneia dintre cele cinci societati. Aceasta prevedere este in vigoare inca de la aparitia SIF-urilor, in 1997, si, pana acum, nu putea fi eliminata decat in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor. Insa, avand in vedere numarul foarte mare de investitori, AGA Extraordinara a fost intotdeauna imposibil de convocat. Astfel, toate deciziile privind activitatea si gestionarea portofoliilor SIF au fost luate de conducerile societatilor, marea majoritate a actionarilor nefiind implicati in aceste decizii.

Presedintele Comisiei de Buget-Finante sustine ca argumentul principal de mentinere a pragului 0,1% de impiedicare a coagularii actionariatului este nejustificat, intrucat, in fapt, exista o serie de cazuri in care s-au realizat concentrari prin intermediari. "Discutia cu limita de 0,1% este retorica. Exista cel putin la trei SIF-uri grupuri de interes care pot exercita presiuni. Conducerea SIF Oltenia a semnalat ca exista pericolul ca, in cazul acestei societati, sa fie chiar dobandita majoritatea", a declarat recent Varujan Vosganian. Totodata, el considera ca modificarea limitei de 0,1% va indeparta orice suspiciune in ceea ce priveste o eventuala dorinta a managementului de a se proteja si de a bloca schimbarile in conducerea SIF-urilor. In ceea ce priveste instructiunea emisa de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in urma cu doua saptamani, Vosganian apreciaza ca sensul prevederilor actului normativ nu impune modificarea pragului de detinere. El sustine, de asemenea, ca deciziile nu pot fi luate de CA fara consultarea AGA decat printr-o modificare a legii si nu printr-un act al CNVM.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.