Constructiile, serviciile si industria au contribuit la cresterea economiei romanesti in primul semestru al anului, productivitatea muncii fiind de asemenea mai mare cu 11% comparativ cu perioada similara din 2005

Produsul Intern Brut estimat pentru primul semestru din 2006 a fost de aproximativ 137 miliarde milioane lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 7,4% fata de acelasi semestru din anul anterior, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Cresterea a fost determinata, in mod semnificativ, de marirea volumului de activitate si in consecinta, a valorii adaugate brute din industrie (+6,5%), constructii (+16,5%) si servicii (+7,2%), a caror contributie la produsul intern brut a fost estimata la 83,4%. Trebuie subliniat faptul ca agricultura, cu un aport relativ mic la formarea produsului intern brut (3,8% in PIB in semestrul I 2006), si-a redus volumul de activitate cu 0,4%.

Investitiile realizate in economie au fost de asemenea mai mari cu 12,5% comparativ cu primul semestru din 2005, acestea insumand 15771,2 milioane lei. Investitiile concretizate in lucrari de constructii noi au insumat 7027,0 milioane lei, cu 15,5% mai mari, in timp ce investitiile in utilaje si mijloace de transport au fost mai mari cu 11,1%.

Au crescut si consumul si deficitul de cont curent

Consumul final efectiv a inregistrat o crestere cu 10,9% in semestrul unu din 2006 comparativ cu acelasi semestru din anul precedent, potrivit INS. Cresterea consumului final individual efectiv al gospodariilor populatiei (cu 11,8%) a fost determinata, in special, de majorarea volumului desfacerilor de marfuri prin comertul cu amanuntul (+21,5%).

Formarea bruta de capital fix (FBCF) a inregistrat o majorare de 11,9 procente, rata de investitie determinata prin raportarea acesteia la valoarea adaugata bruta din economie fiind de 23,1%. In cadrul FBCF, investitiile reprezinta 90,5% din valoarea totala .

Deficitul contului curent s-a majorat in primele sase luni din 2006 fata de semestrul corespunzator al anului anterior ca urmare a cresterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri si servicii (+18,0%) comparativ cu cel al exporturilor de bunuri si servicii (+11,7%), aceasta avand un impact negativ asupra dinamicii produsului intern brut.

Din datele oficiale mai reiese ca rata somajului inregistrat in luna iulie 2006 a fost de 5,1% in raport cu populatia activa civila totala (5,6% in luna iulie 2005). Rata somajului pentru femei a fost cu 1,1 puncte procentuale mai mica decat cea inregistrata pentru barbati (4,5% fata de 5,6%).

Cele mai ridicate rate ale somajului se inregistreaza in Harghita (9,3%), Mehedinti (9,2%), Vaslui (9,0%) si Gorj (8,6%), cele mai scazute rate ale somajului fiind in Timis (2,0%), Ilfov (2,3%), Bihor (2,5%), precum si in Municipiul Bucuresti (2,6%).


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.