Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's Ratings Services a anuntat revizuirea perspectivei financiara a Romaniei de la stabil la pozitiv, ca urmare a imbunatatirilor structurale institutionale si economice in contextul pregatirii de aderare la Uniunea Europeana

In acelasi timp, notele financiare corelate creditelor Romaniei au fost reafirmate. Astfel, creditele pe termen lung in valuta isi pastreaza in continuare ratingul 'BBB-' iar creditele pe termen scurt in valuta isi pastreaza in continuare ratingul 'A-3'. Ratingul creditelor pe termen lung in lei sunt reafirmate cu 'BBB', iar creditele pe termen scurt in lei au in continuare 'A-3'.

'Aderarea la UE, care este probabil sa se produca in 1 ianuarie 2007, va constitui un sprijin pentru evaluarea financiara, furnizand un cadru pentru viitoare intensificari ale investitiilor economice si modernizari institutionale', a declarat, citat de Rompres, analistul de credite al Standard & Poor's, Remy Salters.

"Insufletita in primul rand de investitiile dinamice, ne asteptam ca trendul de crestere al PIB sa fie intre 5 si 5,5%, pe termen mediu, fapt care poate sustine o convergenta a veniturilor, care ar putea avea drept unul din rezultate venitul pe cap de locuitor peste noua mii de dolari, la finele anului 2009", se mai arata in comunicat.

Aderarea la UE va creste cheltuielile

In ciuda probabilelor intarzieri in absorbtia fondurilor structurale, statutul de membru al UE va conduce la presiuni asupra cheltuielilor, din 2007. Ca rezultat, deficitele guvernamentale generale sunt estimate a creste la doi-trei la suta din PIB (de la 0,8% din PIB cat au fost in 2005), fapt care va conduce la o majorare moderata a poverii datoriilor, pe termen mediu. Totusi, datoriile sectorului public au fost de doar 20% din PIB in anul 2005, comparativ cu media de 45 la suta a tarilor aflate la ratingul 'BBB' iar aceste debite nu se estimeaza a depasi 25 la suta din PIB pana in anul 2009 inclusiv.

Nu este de asteptat ca deficitul de cont curent al Romaniei, proiectat la 10% din PIB in 2006, sa scada semnificativ in perioada care a mai ramas pani la sfarsitul actualului deceniu, expunand datoria suverana la riscuri de refinantare in eventualitatea unei inversari a afluxului de capital.

Afluxurile de investitii straine directe, va amortiza acumularea datoriilor externe din viitorul apropiat. Deteriorarea contului curent a mers mana in mana cu o explozie a cererii cererii interne cu o crestere a crediteler. in perioada 2002-2005, cresterea anuala medie a creditelor a fost de 51%, in Romania, comparativ cu media de 12% pentru categoria calificativului de 'BBB'. Desi aceasta crestere este in concordanta cu nivelul foarte scazut de intermediere financiara a Romaniei, aceasta va fi monitorizata indeaproape in continuare.

Conform tratatului de aderare al Romaniei, este prevazuta si posibilitatea unei amanari a aderarii pentru anul 2008. O asemenea amanare nu este totusi estimata si, chiar daca s-ar produce, aceasta nu ar afecta in sine notele de evaluare financiara sau perspectiva acestora si nici perspectiva suverana a ratingului.

'Ne asteptam ca autoritatile sa ia masurile necesare pentru atenuarea efectelor deficitului de cont curent ridicat si a exploziei creditelor, fara ca prin aceasta sa impovareze politica monetara', a precizat Salters. 'Un eventual esec in controlul acestei vulnerabilitati cauzate de dezechilibrele externe persistente va conduce la retrogradarea la precedentul rating stabil pentru perspectiva financiara a tarii', s-a adaugat in comunicatul agentiei Standard & Poor's.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.