Cei mai bogati 100 est-europeni aduna impreuna averi de 275,5 miliarde de dolari, printre acestia numarandu-se si noua romani

Publicatia poloneza Wprost a realizat un clasament al celor mai bogati 100 oameni de afaceri din Europa de Est, topul fiind format din 100 de clasati din noua tari. Insumate, averile celor mai bogati est-europeni se ridica la 275,5 miliarde de dolari, marea majoritate fiind din Rusia, tara din care sunt originari si primii zece clasati.

Potrivit publicatiei poloneze in topul de anul acesta figureaza cu doi romani mai mult decat anul trecut, George Becali si Dan Voiculescu alaturandu-se celor sapte romani care figurau deja in topul celor mai bogati oameni de afaceri din Europa de Est. Clasamentul include de patru ori mai multi romani decat bulgari, care nu au decat doi clasati printre cei mai bogatii 100 est-europeni. Clasamentul de anul acesta mai include 48 de rusi, 15 ucraineni, 14 polonezi, patru sarbi, trei cehi, trei croati si doi lituanieni.

Liderii raman neschimbati

Cei mai bogati doi romani din estul Europei au ramas neschimbati si in 2006, numai ca au facut schimb de pozitii. Astfel, Ion Tiriac este considerat cel mai bogat roman cu o avere estimata la 900 de milioane de dolari, el fiind totusi in scadere de pe pozitia 53 ocupata in urma cu un an pe treapta 58 ocupata in acest moment. Omul de afaceri autohton si-a asociat numele in ultimii ani cu grupuri europene foarte puternice, vanzand partial sau integral afacerile dezvoltate in tara noastra, precum Banca Tiriac sau importatorul auto al marcilor DaimlerChrysler, AutoRom.

Omul de afaceri Iosif Constantin Dragan a cazut de asemenea de pe 46 pe 59, averea sa fiind neschimata: 850 milioane de dolari. Cum Ion Tiriac si-a majorat averea in ultimul an de la 750 de milioane de dolari la 900 milioane de dolari, Dragan ocupa in acest an treapta a doua in clasamentul celor mai instariti oameni de afaceri autohtoni.

Berea mai tare ca petrolul

Afacerilor fratilor Micula au evoluat pe o panta ascendenta ceea ce a dus la clasarea in acest an pozitia 65, cu o avere estimata la 750 milioane de dolari. Ioan si Viorel Micula sunt principalii actionari ai concernului care reuneste European Drinks, Scandic Distilleries si European Food, concern cu o cifra de afaceri anuala de peste 500 milioane euro. Grupul desfasoara activitati in mai multe sectoare printre care cel alimentar, productia de bauturi alcoolice si sucuri si domeniul hotelier.

De asemenea, fratii Micula au intrat si in afacerile media, detinand licentele de functionare pentru posturile tv National TV, N24, Favorit TV, precum si pentru postul de radio National FM. In ceea ce priveste prezenta pe pietele externe, grupul comercializeaza produse in marile lanturi de magazine, unele realizate chiar sub marci apartinand retelelor comerciale.

Fratii Micula au intrat recent in afaceri cu detergenti impulsionati de succesul inregistrat cu berea Burger care a devenit unul din cele mai comercializate branduri din piata. De asemenea, grupul si-a programat investii de 100 de milioane de euri in urmatorii doi ani in fabrica de bere de la Draganesti, pentru marirea capacitatii de productie. Ioan si Viorel Micula s-ar fi clasat mult mai sus in topul celor mai bogati est-europeni, dar afacerile celor doi s-au dezvolatat foarte mult pe baza creditelor contractate, valoarea de piata a businessului si a profitului fiind astfel mai mica.

Cei doi oameni de afaceri au reusit sa il devanseze in clasamentul Wprost, pe Dinu Patriciu care ocupa pozitia 76. Omul de afaceri a urcat 17 trepte in clasament, averea sa fiind de 650 milioane de dolari, cu 300 mai mult decat in urma cu un an.

Compania petroliera Rompetrol Group a inregistrat in primele sase luni din 2006 pierderi financiare de sase milioane de dolari, in urma performantelor slabe din primul trimestru. Cu toate acestea, grupul petrolier a realizat in primul semestru al anului o cifra de afaceri consolidata de 2,7 miliarde de dolari, nivel care depaseste atat valoarea inregistrata in primele sase luni ale anului trecut (1,06 miliarde de dolari), cat si rezultatul obtinut in intregul an 2005 (de 2,4 miliarde de dolari).

Intre fratii Micula si Dinu Patriciu mai este clasat controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, care a urcat 11 pozitii pana pe 66, avand o aproximativ egala cu cea a fratilor Micula.

Steaua, in randul bogatilor

Steaua sta la masa bogatilor nu doar prin prezenta in grupele Ligii Campionilor ci si prin intrarea lui George Becali in randul celor mai bogatii 100 de est-europeni, acestora alaturandu-se altor miliardari care patroneaza cluburi de fotbal precum Chelsea, Sahtior Donetk, Legia Varsovia sau Spartak Moscova.

George Becali, finantatorul clubului de fotbal Steaua este clasat pe pozitia 89, reusind sa stranga din afacerile sale in sport, imobiliare si industrie o avere mai mare comparativ cu cea a lui Dan Voiculescu, clasat pe treapta 96 intre cei mai bogati 100 de est-europeni.

Nu in ultimul rand, printre romanii prezenti in topul celor mai bogati 100 de est-europeni mai regasim pe George Constantin Paunescu, clasat pe treapta 70 cu o avere de 700 milioane de dolari si pe Ioan Neculae, care se situeaza pe pozitia 81 cu o avere estimata 550 milioane de dolari.

Bulgarii, putini dar bogati

Rivalitatea romano-bulgara iesita la iveala cu ocazia meciului dintre cele doua reprezentative de fotbal poate fi analizata si in functie de averile celor mai de succes oameni de afaceri din cele doua tari, Romania surclasand net vecinul de la sud cu un scor de noua la doi.

Cei doi bulgari prezenti ocupa insa pozitii mai bune. Vasil Bojkov, proprietarul clubului de fotbal CSKA Sofia si directorul Nove Holding, are o avere estimata la un miliard de dolari, figurand pe pozitia 51. Anul trecut, averea sa era estimata la 700 de milioane de dolari. Celalata prezenta bulgara in top este Vesela Kiuleva, vaduva bancherului Emil Kiulev, asasinat in octombrie 2005, ea avand o avere estimata la 400 milioane de dolari.

Romania surclaseaza Bulgaria si in ceea ce priveste ponderea produsului intern brut in PIB-ul pe regiune, produsul intern brut romanesc reprezentand 4,5% din cel al regiuni comparativ cu 1,6% pentru Bulgaria. Pe de alta parte, vecinii de la sud au o populatie mult mai redusa, aceasta reprezentand 2,2% din populatia regiunii comparativ cu 6,7% cat reprezinta populatia Romaniei din cea a tarilor evaluate. Rusia ocupa dinou pozitiile de lider, realizand 45,9% din PIB-ul regiuni la o populatie care reprezinta 43% din populatia zonei analizate.

Cel mai bogat est-european, nici in top 10 mondial

Cel mai bogat om din regiune este omul de afaceri rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea avand o avere estimata la 19,5 miliarde de dolari. Cu toate acestea, el nu s-a clasat nici macar in top 10 al averilor la nivel mondial potrivit clasamentului anual intocmit de publicatia Forbes fiind al 11-lea.

Abramovici si-a majorat considerabil averea in ultima perioada ce a vandut treptat toate activele pe care le detinea in Rusia, respectiv, cele 28% din actiunile Aeroflot, participatia de 50 de procente din actiunile Rusal, pachetul de 37% din actiunile Ruspromavto, 40% din actiunile Irkutskenergo si 70% din centrala hidraulica de la Krasnoiarsk. Lovitura a dat-o la sfarsitul lui septembrie 2005, cand a vandut 72,7% din actiunile companiei petroliere ruse Sibneft catre grupul Gazprom pentru o suma de aproximativ 13 miliarde dolari.

Primele 10 pozitii in clasamentul celor mai bogati oameni de afaceri din estul Europei sunt ocupate de rusi, pe pozitia a 11-a clasandu-se omul de afaceri ucrainean Rinat Akhmetov, cu o avere estimata la 7,2 miliarde de dolari. Pe pozitia a 13-a s-a clasat Ihor Kolomoysky, cu o avere de 6,3 miliarde de dolari, fiind urmat de ginerele fostului presedinte al Ucrainei, Leonid Kuchma, Viktor Pinchuk detinand o avere estimata la 3,5 miliarde de dolari. Ucraina si-a dublat practic prezenta comparativ cu clasamentul de acum un an, in acest moment in top 100 regasindu-se 15 ucraineni comparativ cu sapte in clasamentul precedent.

Pentru realizarea acestui clasament au fost analizate noua tari, si anume Rusia, Ucraina, Polonia, Romania, Cehia, Serbia, Bulgaria, Slovacia si Lituania.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.