In viitor preturile la terenuri in sudul Bucurestiului ar pute creste, odata cu interesul investitorilor, desi in prezent preturile la terenurile din zona sunt mult mai mici decat in restul capitalei, arata specialistii din piata imobiliara

"Cele mai multe dintre tranzactiile imobiliare incheiate pentru terenuri in sudul Bucurestiului au, in prezent, caracter speculativ, ceea ce inseamna ca nu exista un interes imediat in dezvoltarea acelor suprafete, ci ca se doreste pastrarea lor in ideea cresterii preturilor", a declarat pentru NewsIn senior consultant in cadrul departamentului terenuri al companiei imobiliare DTZ Echinox, Daniel Mitarcu.

Interesul pentru tranzactii speculative pe zona de sud a fost determinat de cresterea la nivel aproape maxim al preturilor in nord, de anuntarea unor proiecte mari in zona si de o densitate relativ mare a populatiei, in sudul Bucurestiului, ceea ce permite dezvoltarea intr-un viitorul apropiat a unor proiecte de clasa B de birouri, spre exemplu, este de parere Mitarcu.

"Preturile in zona de sud a Bucurestiului sunt, pentru teren, mult mai scazute decat cele din nord, dar in ultima vreme s-au achizitionat numeroase suprafete pentru viitoare dezvoltari imobiliare de mare amploare. Acest aspect sigur va genera o crestere a preturilor in acea zona", este de parere si consultantul imobiliar in cadrul companiei Euroest, Monica Marin.

La inceputul anului, pentru zona de sud se putea vorbi de preturi la terenuri incepand cu cinci-zece euro pe metru patrat, pana la un maxim de 250 de euro pe metru patrat pentru terenuri in Bucuresti in locatii bune, explica specialistul DTZ Echinox.

Potential de exploatare

Zona de sud a Bucurestiului este inca o locatie putin exploatata din punctul de vedere al noilor dezvoltari imobiliare de calitate. Aici se gasesc loturi de teren generoase ca suprafata, la un preturi convenabile, mijloacele de transport in comun prezente aici, respectiv autobuze, metrou, asigurand accesul facil la locatie, sunt de parere specialistii companiei imobiliare Eurisko.

Cu toate acestea, sudul capitalei nu are puncte de atractie, care ar putea genera amplasarea unor sedii de mari companii. Zona nu beneficiaza de prezenta unui aeroport in apropiere, asa cum este cazul nordului si presupune un aces putin facil catre centrul capitalei. De asemenea, zona nu se afla in apropierea unei cai de acces catre alte centre economice, asa cum sunt autostrada Soarelui, autostrada Bucuresti-Pitesti sau viitoarea autostrada Bucuresti-Brasov-Bors. "Este o fosta zona industriala, cu locuinte de clasa sub medie", explica senior broker la departamentul comercial din cadrul companiei imobiliare Eurisko, Florin Tirla.

In toamna lui 2005, in zona de sud a capitalei a fost inaugurat un mall cu patru etaje si o suprafata de 36.000 de metri, primul din aceasta zona. De asemenea, desi inca nu au fost demarate proiecte importante de birouri in zona, spatiul exitent este oferit spre inchiriere de catre agentiile imobiliare, la tarife de clasa B. Recent, compania imobiliara Esop a oferit spre inchiriere 750 de metri patrati intr-o cladire de birouri din apropierea Pietei Sudului.

In viitor, zona ar putea cunoaste o deosebia dezvoltare, datorita demararii proiectului "Zona metropolitana a Bucurestiului". "Proiectul de zona metropolitana a Bucurestiului poate fi o motivatie pentru cresterea preturilor la terenuri, in zona", a mai aratat Mitarcu.

Zona Metropolitana cuprinde cinci mii de kilometri patrati, din care 722 de kilometri patrati sunt zone urbane, ponderea Bucurestiului fiind de 228 de kilometri patrati. Sunt incluse 94 de localitati, aria cuprinzand orasul Oltenita, in sud.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.