Centrala nucleara de la Cernavoda va deveni, in luna iulie 2007, cel mai mare producator de energie electrica din tara, livrand in sistemul energetic national, prin cele doua reactoare, 18-20% din consumul anual al Romaniei, potrivit directorului CNE Invest, Nicolae Marculescu

"In maximum doua saptamani, vom incarca reactorul cu 300 de tone de apa grea, in martie reactorul va incepe sa produca energie termica, in aprilie va functiona la capacitate unitara, producand energie electrica si in iulie (2007 n.r.) va atinge puterea maxima de peste 700 MGW/ora", a declarat, citat de NewsIn, Marculescu.

Ministrul Economiei, Codrut Seres, prezent la Cernavoda, a declarat ca investitiile totale care s-au facut pana in prezent pentru constructia celui de-al doilea reactor sunt de 971 milioane euro. "Speram ca asta sa fie suma finala, dar nu suntem siguri ca nu vor aparea costuri suplimentare", a adaugat Seres.

Directorul CNE Invest a precizat ca, inca din aprilie, energia produsa de cel de-al doilea reactor va incepe sa fie vanduta. Potrivit reprezentantului CNE Invest, fata de graficul initial, in acest momnet exista o intarziere de patru luni, cauzata de livrarea unor echipamente cu probleme, de livrarea cu intarziere a altor echipamente si de defectiunile a doua echipamente achizitionate inainte de 1990. El a precizat ca a avut loc, recent, o revizuire a graficului initial, in sensul decalarii termenelor cu trei luni, iar in prezent mai este nevoie de o decalare cu inca o luna.

Energia de la reactorul 2 de la Cernavoda va fi mai ieftina cu 250%

Energia produsa de cel de-al doilea reactor de la Cernavoda va fi cu 250% mai ieftina decat cea produsa de Termoelectrica si cu 20-30% potrivit ministrul Economiei. Conform lui Seres, influenta energiei produsa de reactorul 2 de la Cernavoda asupra ponderii in tarifele finale din facturile platite de populatie urmeaza a fi calculata de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE.).

Reprezentantii Nuclearelectrica, prezenti la Cernavoda, au anuntat ca, pe data de 9 septembrie, va avea loc oprirea planificata a unitatii 1 de la Cernavoda pentru 25 de zile, pentru revizie, timp in care Hidroelectrica va prelua obligatiile contractuale.

2,2 miliarde de dolari pentru celelalte doua reactoare

In ceea ce priveste proiectul de constructie a reactorelor 3 si 4, ministrul Seres a spus ca, intr-un an si jumatate de la convenirea in guvern asupra structurii finale a investitiilor, va fi constituita compania de proiect, urmand ca, in sase ani, constructia sa fie finalizata. Ministrul a adaugat ca, in functie de rezultatele pe care le-au avut firmele implicate in constructia reactorului 2, acestea ar putea fi cooptate si in constructia reactoarelor 3 si 4.

Ministerul Economiei si Comertului intentioneaza sa dea in folosinta, in urmatorii ani si alte doua reactoare, respectiv reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. Primele estimari arata ca investitia se va ridica la 2,2 miliarde de euro, energia electrica urmand sa fie produsa la costuri cuprinse intre 30 -35 euro/MWh, mai mici decat cheltuielile cu care se produce energie electrica in alte centrale din Romania.

Codrut Seres, a anuntat, la mijlocul lunii august, ca va trimite guvernului, cel mai devreme in prima parte a lunii septembrie, un memorandum privind rezultatele negocierii cu investitorii la reactoarele 3 si 4 ale centralei nuclearoelectrice de la Cernavoda.

Constructia celor doua reactoare ar urma sa dureze aproape sase ani si jumatate de la momentul constituirii societatii mixte. seres a anuntat ca, in cursa pentru participarea la constructia celor doua noi unitati de producere a energiei electrice au ramas toti cei 13 investitori inclusi la finele lunii iunie pe lista scurta. seres a spus ca pentru reactoarele 3 si 4 ale centralei se vor face investitii pentru cresterea capacitatii de exploatare a uraniului.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.