Analistii bancari prevad o majorare a dobanzilor in lei cu maximum un punct procentual, ca urmare a deciziei de saptamana trecuta a bancii centrale de a majora, atat rata dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte pana la 8,75%, cat si rezerva minima obligatorie la lei cu patru puncte pana la 20%

"Probabil o sa vedem o crestere a dobanzilor la creditele in lei cu 0,75-1% si asta foarte repede. Sigur, diferentiat, la creditele pe termen scurt, dobanzile vor creste cu 0,75-1%, iar la creditele pe termen mai lung, de doi, trei, cinci ani, ceva mai putin, cu 0,25-0,50%", a declarat pentru NewsIn vicepresedintele Chartered Financial Analyst Romania, Dragos Cabat.

"Cu siguranta va trebui sa vedem o crestere la dobanda activa, pentru credite si probabil, sper eu, sa se intample si o crestere la dobanda pasiva la depozitele in lei. Era nevoie, de ceva timp, ca dobanzile la depozite sa creasca, pentru ca sunt real negative in prezent, asa ca ar trebui sa creasca si ele, cam tot cu 0,5% pana la 1%", a completat Dragos Cabat.

El a mai explicat ca bugetele tuturor bancilor pentru acest an sunt deosebit de agresive. "Daca adunam dorintele de crestere a cotei de piata pe care si le-a propus managementul tuturor bancilor din Romania, ajungem undeva la o piata totala de 150% fata de realitate. Deci e clar ca nu vor reusi toate sa-si atinga tintele", a mai spus Cabat.

Acesta este motivul pentru care managementul multor banci romanesti este sub presiune in prezent, ceea ce face, totusi, posibila o mentinere a dobanzilor in jurul nivelului actual, pentru ca bancile sa isi poata atinge cota de piata prevazuta.

"In mod normal bancile ar trebui sa reactioneze prin cresterea dobanzilor la creditele in lei, dar nu e sigura aceasta politica pentru ca exista aceasta batalie pentru cota de piata, pentru castigarea de noi clienti si eu cred ca, de la banca la banca, vor exista si abordari de mentinere a nivelului actual al dobanzilor, prin diminuarea profiturilor bancilor", a declarat pentru NewsIn directorul executiv al Directiei de Management al Riscurilor din Banca Comerciala Romana (BCR), Arion Negrila.

El a mai explicat ca noile masuri ale BNR au ca tinta diminuarea tendintei de crestere a creditelor in lei, de aceasta data, in conditiile in care anul trecut au vizat creditele in valuta. "Pentru creditele in valuta era limitarea in raport cu fondurile proprii si din acel punct de vedere, noi nu am avut probleme.

Dar, din punct de vedere al masurilor luate pentru creditele in lei, principala problema este ca ea afecteaza profitabilitatea bancilor. Faptul ca depui cu inca patru puncte procentuale in plus din resursele atrase in lei la banca centrala si primesti o remunerare de circa 1,7-1,8%, comparativ cu posibilitatea de a plasa acele resurse, de exemplu, tot la banca nationala si sa iei 8,75%, clar, duce la o diminuare a veniturilor bancii din dobanzi", a mai spus directorul BCR.

O eventuala incercare de mentinere a dobanzilor la nivelul actual prin acoperirea diferentei fata de dobanda BNR din profiturile bancii nu reprezinta, insa, o strategie plauzibila pe termen lung, considera analitul financiar Dragos Cabat.

"Nu cred ca bancile au asa mult loc de manevra acum. Exista banci foarte agresive care au pus acum accentul numai pe cresterea cotei de piata. Acele banci, daca au si acordul actionarilor lor, s-ar putea sa sacrifice profitul si profitabilitatea pentru cota de piata. Eu cred, insa, ca nu este o decizie strategica sanatoasa pe termen lung. Daca nu cresti dobanzile acum, cand ai in spate decizia BNR, este mai greu sa o faci mai tarziu", a explicat Cabat.

El a mai spus ca, la un moment dat, cresterea costurilor operationale ale bancilor va reflecta profituri bancare in scadere, ceea ce ii supara, de asemenea, pe actionari ca si neatingerea cotei de piata. "Nu cred ca bancile isi permit foarte mult sa faca lucrul asta, pentru ca, odata ce nu ai facut majorarea dobanzii atunci cand se poate, dupa aceea este greu sa convingi clientii sa mai cresti dobanzile si atunci este un joc foarte periculos. Este jocul in care diferenta dintre dobanzile la credite si cele la depozite se tot strange", a mai spus Cabat.

El a mai spus ca, oricum, in conditiile in care majoritatea creditelor au dobanda variabila, in momentul in care dobanda interbancara la lei se modifica, automat se modifica si dobanzile la credit. "La creditele vechi nu se va intampla nimic. Este posibil, insa, ca la creditele care se vor acorda de acum incolo, unele banci sa umble la diferenta de dobanda", a mai spus Dragos Cabat.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.