Comisia Europeana a respins acuzatiile Microsoft potrivit carora forul european ar fi complotat cu rivalii sai tehnologici impotriva sa

Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a acuzat Comisia Europeana (CE) de organizarea unor intalniri secrete intre expertul comisiei numit in problema reglementarilor anti-trust si principalii rivali ai companiei americane. Microsft isi exprimase indoiala privind impartialitatea expertului numit de CE, profesorul si cercetatorul stiintific Neil Barrett, acesta avand rolul de a da un verdict in privinta documentelor furnizate de Microsoft forului european.

Comisia Europeana a respins acuzatiile gigantului IT, admitand totusi ca expertul comisiei s-a intalnit cu conducerile companiilor IBM, Oracle, Novelle si Sun. Totusi, pozitia oficiala a CE este ca aceste intalniri sunt normale si necesare in vederea formarii stabilirii unei pozitii cat mai corecte in disputa asupra reglementarilor anti-trust. "Expertii trebuie sa afle parerea tuturor partilor implicate", a declarat un purtator de cuvant al CE citat de publicatia Financial Times.

Disputa a inceput in martie 2004 cand Microsoft a fost obligata, printr-o decizie CE, sa ofere rivalilor informatii legate de sistemul propriu de operare, informatii care in opinia CE ar duce la crearea unui mediu concurential pe piata. Microsoft a refuzat in repetate randuri sa furnizeze aceste date, oferind intr-un final 12 000 de pagini cu informatii legate de sistemele sale de operare, informatii care au fost catalogate de catre CE si competitorii sai ca fiind total nefolositoare.

Pricipalii competitori ai Microsoft au depus la randul lor o plangere prin care reclamau faptul ca documentele puse la dispozitia lor de compania americana nu le sunt folositoare. In raspuns, Comisia Europeana a amenintat Microsoft cu plata unei amenzi zilnice de 2 milioane de euro pana in momentul respectarii deciziei initiale. Pana in acest moment Microsoft nu a dat curs dipozitiilor forului european, cerand o perioada de ragaz pentru a analiza situatia.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.