Euro a fost una dintre cele mai anemice monede in 2005, fiind pe locul 50 din 58 de valute studiate. Patru motive esentiale gasesc specialistii pentru acest fapt: nemodificarea ratei dobanzii de referinta, cresterea economica slaba din zona euro, incapacitatea Uniunii Europene de a impune reforme (framantarile interioare pe tema subventiilor agricole, a bugetului), respingerea Constitutiei europene.

Moneda europeana a fost una dintre cele mai slabe valute din lume in anul 2005, un motiv esential pentru acest fapt fiind politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) de a mentine rata dobanzii de referinta la un nivel scazut.

Dintr-un total de 58 de monede, care reprezinta cele mai importante valute ale lumii, euro se plaseaza doar pe locul 50, se arata intr-un raport al cotidianului "Financial Times Deutschland", preluat de EUObserver. In acest an, moneda unica a scazut nu doar in raport cu dolarul, ci si fata de lira turceasca si real-ul brazilian.

Principalele cauze ale acestei evolutii slabe sunt cresterea economica slaba din zona euro si rata mica a dobanzii de referinta practicata de BCE. BCE mentine nemodificata dobanda de referinta la 2% din iunie 2003, pe cand americanii au majorat dobanda de referinta de 11 ori consecutiv in ultimii trei ani, ajungand pana la 3,75%, majorarea fiind, de regula, de 0,25%.

"In prezent, nu exista nici o perspectiva de dezvoltare economica a zonei, nici rate ale dobanzii care sa-i atraga pe investitori", a afirmat Mario Mattera, strateg la banca Metzler.

Aceste motive ale slabiciunii monedei europene erau prezente chiar si in 2004, cand euro a atins o valoare record fata de dolarul american. Aceste performante slabe au iesit insa la suprafata in 2005, cand Rezerva Federala din Statele Unite (Fed), sistemul american de banci centrale, a inceput sa majoreze ratele dobanzii de referinta, iar BCE a pastrat aceeasi rata. BCE a mentinut rata dobanzii de referinta la 2% timp de 28 de luni, in timp ce americanii au ridicat dobanda de referinta de la 2,25% pana la 3,75%. Situatia dobanzii de referinta ar putea insa sa se schimbe, fiind posibila o modificare a acesteia chiar pana la sfarsitul acestui an.

Expertii considera ca un alt motiv capital ce a contribuit la evolutia anemica a monedei europene a fost si impasul politic creat de respingerea Constitutiei Uniunii Europene de catre francezi si olandezi. Mario Mattera a adaugat ca, dincolo de aceste motive, cea mai importanta cauza o reprezinta indoielile privind capacitatea Uniunii Europene de a realiza reforme, indoieli amplificate de alegerile din Germania.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.