Interviu cu Codrut Seres, ministrul economiei si comertului

- Care au fost obligatiile MEC, convenite prin Memorandum si incluse in Tratatul de aderare?
- Ministerul Economiei a avut un rol important in ceea ce priveste Raportul de tara, iar responsabilitatile noastre vizeaza libera circulatie a marfurilor, energia si politica industriala, concurenta si protectia mediului. Sectorul energetic reprezinta un sector-cheie in economia Romaniei, iar angajamentele asumate de noi au fost indeplinite integral.

- Unul dintre aceste angajamente viza constituirea stocurilor de siguranta pentru titei si produse petroliere. Cum stam la acest capitol?
- Romania s-a angajat ca, pana la sfarsitul anului 2011, sa constituie stocuri de titei si produse petroliere care sa acopere o perioada de consum de 67,5 zile. Stocurile la nivelul anului 2005 acopera o perioada de consum de 42 de zile. Deci, suntem in grafic. In ceea ce priveste privatizarea sectorului energetic, am incheiat in acest an, in totalitate, privatizarea distributiei de gaze, cu doua dintre cele mai importante companii europene, Gaz de France si E.ON Ruhr Gas. De asemenea, jumatate din distributia de energie electrica a fost preluata de 3 mari investitori: Enel, CEZ si E.ON Energie. Electrica Muntenia Sud este o atractie pentru 10 investitori care s-au inscris la licitatie. De data aceasta insa vom selecta 2 companii de pe lista, cu care vom continua negocierile, astfel incat sa crestem competitia la cumparare si sa obtinem cel mai bun pret si cele mai bune conditii. Este important ca de beneficiile privatizarilor sa se bucure atat mediul de afaceri, cat si consumatorii. Atentia noastra trebuie indreptata insa in continuare si asupra procesului de postprivatizare, avand in vedere importanta strategica a acestor companii. Statul nu trebuie sa mai uite de implicatiile sociale, economice sau de alta natura care pot aparea dupa privatizarea unor astfel de companii. Procesul de privatizare a ultimelor trei filiale ale Electrica se desfasoara cu asistenta PHARE.

- Angajamentul european cu cel mai mare impact vizeaza liberalizarea integrala a pietei de energie din 2007. Presedintele Basescu se mira, in vara, ca ati crescut gradul de liberalizare mai devreme decat era prevazut. Era o critica?
- Nicidecum. Presedintele a vrut sa stie motivele si implicatiile liberalizarii pietei de energie electrica pana la nivelul de 83%. Daca nu ma insel, acum cateva zile, seful statului a salutat decizia noastra de a devansa cu un an termenul dat de Uniunea Europeana. Eu cred ca Romania trebuie sa se grabeasca, dar cu intelepciune, sa indeplineasca angajamentele pentru integrarea in UE. Altfel vom ramane o tara in perpetua tranzitie.

- Ce ii lipseste industriei romanesti pentru a deveni compatibila cu cea din Uniunea Europeana?
- N-am sa va spun ce-i lipseste, ci mai degraba ce-i trebuie. Cred ca, in primul rand, ii trebuie un cadru legislativ flexibil, coerent si stabil. Poate ar trebui sa invatam odata, ca politicieni, ca schimbarea unui regim nu inseamna, inevitabil, schimbarea sau anularea legilor aprobate anterior fara sa tinem cont de nevoile acestei tari. Si industria romaneasca are nevoie de toate acestea. Mai e nevoie de un management competitiv, de capital uman valoros - si pentru asta statul trebuie sa investeasca cu mai multa seriozitate -, de un climat investitional transparent, stimulativ si predictibil. E nevoie de multa munca, de spirit de echipa, de dorinta, de sprijin si, nu in ultimul rand, e nevoie de bani.

- Si pentru ca tot a venit vorba despre bani. Cum va veti descurca cu bugetul sarac pe care l-ati primit pentru anul 2006?
- Este adevarat, in 2006 va trebui sa ne descurcam cu mai putini bani decat am avut in 2005. Dar, este un buget de lucru, nu un buget final, iar rolul unui ministru este de a gasi solutii. Si poate a venit momentul sa aflam ca pentru a avea bani trebuie sa stim sa-i facem.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.