La cedarea contractului de leasing, la fel de important ca aspectul financiar sau poate chiar mai important decat acesta este cel legat de starea automobilului.

Spre deosebire de cumpararea in rate, in sistemul de achizitie in leasing proprietar nu este cel care achita ratele, ci finantatorul, adica societatea de leasing. Acest fapt este deosebit de important in cazul mai putin fericit in care, din diferite motive, achitarea ratelor devine o problema. La rate urmeaza o procedura mai mult sau mai putin complicata de executare silita a rau-platnicului. La leasing, neplata ratelor se rezolva mult mai simplu. Proprietar fiind societatea de leasing, pana la momentul in care este achitata ultima rata, neplata poate fi sanctionata foarte rapid: firma finantatoare vine si isi recupereaza bunul care ii apartine (in cazul nostru automobilul), debitorul neputand opune nici o piedica impotriva acestei actiuni. In plus, deoarece leasingul poate fi asimilat intr-o anumita masura unei inchirieri a bunului, toate ratele achitate sunt pierdute de debitor, considerandu-se ca acestea au acoperit plata folosirii bunului.

Exista totusi o modalitate ca banii sa nu fie definitiv pierduti de catre persoana care a beneficiat de respectivul autoturism: cedarea contractului de leasing catre o persoana fizica sau juridica. Avantajul celui care cedeaza contractul este acela ca isi va recupera o parte din banii pe care i-a achitat pana la acel moment pentru contractul de leasing, in vreme ce, acela care preia contractul de leasing va cumpara un automobil mai ieftin, plata urmand sa o faca apoi esalonat si nu pe loc.

Procedura este extrem de simpla. Sunt necesare doar doua semnaturi pe un contract de novatiune, dupa cum este denumit de catre specialisti actul juridic ce trebuie incheiat in aceasta situatie. Inainte insa, finantatorul trebuie sa isi dea si el acordul asupra acestei operatiuni. Faptul nu constituie o problema in cazul in care persoana fizica sau juridica ce devine noul titular al contractului de leasing prezinta o situatie financiara, cel putin la fel de buna cu cea a fostului titular de contract in momentul inceperii leasingului.

Probleme apar doar in cazul in care viitorul titular prezinta o situatie financiara mai putin stralucita, comparativ cu cea a celui care cedeaza contractul. In acest caz, societatea de leasing fie isi exprima dezacordul si cedarea contractului de leasing nu poate avea loc, fie schimba conditiile contractului de leasing, in sensul cresterii dobanzilor, ca urmare a maririi riscului de neplata si in sensul perceperii unui avans mai consistent de la noul titular de contract.

Exprimarea dezacordului de catre societatea de leasing este un eveniment care se intampla foarte rar. Acordul firmei finantatoare se obtine insa in urma analizei dosarului viitorului titular de contract si a platii comisionului de acordare, comision egal in general cu 1-3% din suma finantata. Practic, cu exceptia semnarii contractului de novatiune, procedura de obtinere a unui contract de leasing in urma cedarii acestuia de o persoana fizica sau juridica este aceeasi cu cea care se aplica si la un contract de leasing obisnuit.

Suma pe care persoana care cedeaza contractul o poate obtine in urma tranzactiei este egala, de obicei, cu valoarea avansului pe care aceasta l-a achitat la incheierea contractului initial de leasing. La o asemenea tranzactie, ratele achitate deja se pierd, cedentul contractului de leasing obtinand in general doar valoarea avansului achitat initial, dupa cum declara specialistii in domeniu.

La cedarea contractului de leasing, la fel de important ca aspectul financiar sau poate chiar mai important decat acesta este cel legat de automobilul finantat prin leasing. Gradul de uzura al autoturismului determina adevarata valoare a acestuia, asa ca o cunoastere exacta a uzurii masinii ne poate ajuta sa pornim in negocierea cesiunii contractului de leasing, de la pretul corect. In concluzie, daca doriti sa cedati un contract de leasing, gasiti o persoana fizica sau juridica ce are o situatie financiara cel putin la fel de buna cu a dumneavoastra. In acest fel, firma de leasing nu va vea nici un motiv sa refuze tranzactia.

In cazul in care sunteti de cealalta parte a baricadei, adica in postura de a prelua un contract de leasing, incercati sa faceti o cat mai exacta evaluare tehnica a masinii pe care urmeaza sa o achizitionati.


Despre autor:

Banii Nostri

Sursa: Banii Nostri


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.