Productia de carne de pasare poate scadea la jumatate. Gripa aviara i-ar putea costa scump pe crescatorii de pasari din Romania

,Panica populatiei ne va duce la faliment. Depinde cat dureaza aceasta criza, dar efectele negative ar putea afecta pana la 50% din productie. Una-doua saptamani putem rezista socului, dar ulterior vom inregistra pierderi foarte mari, multe complexuri urmand sa intre in faliment", ne-a declarat Ilie Van, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Pasari. Deocamdata trebuie mentinut nivelul vanzarilor, spun producatorii, dar, dupa doar trei zile de la declansarea crizei, se manifesta deja o scadere a vanzarilor. Consumatorii cumpara tot mai putine oua, iar in zona de sud-est a tarii nici carnea de pasare nu mai are succes.

Exportul, redus la zero

Cei mai afectati de situatia creata sunt crescatorii de pasari care isi vindeau marfa in afara tarii. ,Sunt cinci companii din Calarasi, Crevedia, Buzau, Bacau si Brasov care vor fi eliminate de pe piata externa", a spus presedintele Asociatiei Crescatorilor de Pasari. Pierderile nu vor fi doar de moment pentru ca pietele, o data pierdute, vor fi greu de recastigat. In acest moment, exporturile nu sunt foarte mari, dar crescatorii de pasari aveau mari sperante pentru viitor, intrucat acest sector a inregistrat o crestere destul de mare in ultimii ani.

Gripa aviara ii tine pe cumparatori la distanta de galantare

Pericolul gripei aviare provoaca reactii adverse prin pietele agroalimentare ale Capitalei. Unii consumatori sunt deja mai reticenti atunci cand vine vorba sa cumpere carne de pui, declara vanzatorii din magazinele specializate din Piata Domenii. ,O sa renuntam la carnea de pui o perioada si vom consuma carne de porc sau de vita", spune un cumparator in fata standului cu astfel de produse. Ieri, pana la orele pranzului, unul dintre supermarketurile dintre zona raporta vanzari la produsele din pui cu aproape 50% mai mici comparativ cu perioada de dinaintea aparitiei virusului gripei aviare. Pericolul imbolnavirii ii lasa indiferenti pe alti cumparatori, care continua sa cumpere carne de pui ca de obicei. Consumatorii au inceput sa ii chestioneze pe vanzatori despre proveninta carnii de pui ori despre conditiile in care au fost crescute zburatoarele. Oricum toti cumparatorii si vanzatorii din magazinele specializate in vanzarea carnii de pasare stiu efectele gripei.

Supermarketurile reduc pretul pentru carnea de pui

Oficialii supermarketurilor sustin ca in weekend nu s-au inregistrat scaderi ale vanzarilor de carne de pui, dar au introdus pentru aceste produse reduceri de pret. ,Nu am avut pierderi pentru ca am vandut de pe stoc, dar ne asteptam la scaderi semnificative ale vanzarilor pentru urmatoarele zile", ne-a declarat reprezentantul unui hypermarket din Bucuresti. Masura de introducere a reducerilor de pret poate fi justificata prin incercarea de a compensa pierderile generate de teama consumatorilor de imbolnavire cu virusul gripei aviare. Un lant de hypermarketuri are in derulare reduceri de pret de 30 de procente pentru pieptul de pui. Reprezentantii retelei de supermarke-turi justifica existenta promotiilor la carne de pui prin faptul ca acestea sunt o practica obisnuita, neavand legatura cu gripa aviara.

Masurile preventive costa lunar un miliard lei

Pierderile marilor complexuri vor fi accentuate de cheltuielile necesare preventiei. Desi riscul aparitiei unui caz de gripa aviara in crescatorii este mai redus, intrucat pasarile sunt tinute inchise, masurile de siguranta au fost sporite. ,Sunt filtre la porti si la intrarea in hale, sunt dezinfectate masinile, utilajele, aleile, dar si oamenii. Pasarile sunt supravegheate permanent sanitar-veterinar. Sunt administrate medicamente si vaccinuri. Aceste masuri costa lunar peste un miliard de lei o crescatorie medie care produce anual 10.000 tone carne si unde cresc 5 milioane pasari", a spus Ilie Van.

Pasarile, interzise in targurile din mai multe judete

BUCURESTI. Autoritatile sanitar-veterinare din Capitala au suspendat temporar activitatea targurilor de pasari. Medicii veterinari trebuie sa supravegheze unitatile agroalimentare in care se vand carne de pasare si oua.
COVASNA. Comercializarea de pasari in targurile saptamanale de animale a fost interzisa in Covasna incepand de duminica, chiar daca, potrivit specialistilor, in acest judet nu exista in prezent pericolul gripei aviare.
HARGHITA. In cursul zilei de luni a fost interzisa comercializarea pasarilor vii si in targurile din Harghita, iar reprezentantii DSV au facut un apel catre populatie sa anunte medicii veterinari in cazul in care observa vreo pasare moarta sau care da semne de boala in gospodariile lor.
CONSTANTA. De luni sunt inchise targurile si oboarele din judetul Constanta, in toate pietele comerciale fiind, totodata, interzisa vanzarea pa-sarilor si oua-lor provenite din sectorul particular.
PRAHOVA. In judetul Prahova s-au suspendat temporar toate targurile de animale, s-a limitat circulatia si transportul pasarilor.

Romania, izolata in comertul cu carne de pasare
Romania a intrat pe lista neagra a tarilor europene, cinci state (Austria, Grecia, Polonia, Ungaria, Bulgaria) interzicand importul de carne de pasare si produse avicole din tara noastra. Alte tari precum Franta si Germania s-au aratat ingrijorate de situatia din Romania.

Grecia a interzis importurile

Grecia a interzis importurile de pasari si produse avicole din Romania si Turcia, din cauza riscului de gripa aviara existent in cele doua tari vecine. Alexandros Kontos, secretar de stat in Ministerul elen al Agriculturii a aratat ca, in baza ,deciziilor UE si a celor adoptate la nivel national, importurile de pasari provenite din tarile unde a fost depistata gripa aviara sunt interzise".

Polonia nu mai cumpara de la noi

Polonia a decis interzicerea importurilor de pasari si a produselor avicole din Romania si Turcia, ca urmare a riscului de contaminare cu gripa aviara, a anuntat seful serviciilor veterinare poloneze. O celula de criza s-a reunit luni pentru a discuta aceasta problema, a anuntat Krzysztof Jazdzewski.

Ungaria a renuntat la puii din tara noastra

Ungaria a interzis importurile de pasari si produse avicole din Romania, din cauza riscului de gripa aviara, a declarat seful autoritatii veterinare din Ungaria, Miklos Suth. Anuntul Ungariei survine masurilor adoptate de mai multe tari europene, printre care si Austria, Polonia si Grecia, care au decis sa interzica importurile din Romania.

Bulgaria nu ne mai ia pasarile

Dupa Austria, Polonia, Ungaria si Grecia, Bulgaria va interzice importurile de pasari si produse avicole din Romania si Turcia, din cauza riscului de gripa aviara, a afirmat, luni, seful autoritatii veterinare bulgare, Zheko Baichev, citat de Reuters. ,Vom interzice importurile din Turcia si din Romania, desi nu au confirmate cazurile de gripa aviara. In acest moment duc documentele la minister", a declarat Baichev. Situata intre Turcia si Romania, Bulgaria este considerata de analisti ca urmatorul stat in care se va raspandi gripa aviara.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.