Muntenia Invest, societatea care administreaza activele in valoare de peste 170 milioane de euro ale SIF Muntenia se afla de cateva saptamani in mijlocul unei lupte pentru putere intre fostul presedinte Teodor Mihaescu si Ulm Spineanu, presedintele Grupului Financiar Muntenia (GFM). GFM, detinut de salariatii SIF Muntenia, este principalul actionar al Muntenia Invest.

Pe de alta parte, unul dintre principalii actionari ai SIF Muntenia, omul de afaceri Catalin Chelu, din Galati, care controleaza conform ultimelor informatii existente pe piata aproape 10% din actiunile SIF Muntenia, doreste renuntarea la societatea de administrare si preluarea acestei activitati direct de catre SIF Muntenia.

Scandalul a culminat in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) de la GFM, cand Mihaescu a cerut demisia lui Spineanu din functia de presedinte al societatii. "A fost o discutie la AGA in care s-a pus problema demisiei domului Spineanu pe motivul ca nu si-a facut bine treaba", a declarat Mihaescu. El nu a dorit sa ofere mai multe detalii privind motivul pentru care a cerut demisia lui Spineanu.

Teodor Mihaescu a fost demis recent de la conducerea Muntenia Invest de actionarul majoritar GFM.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) solicitase actionarilor Muntenia Invest sa ia in discutie suspendarea, revocarea sau mentinerea actualei conduceri a societatii de administrare. Mihaescu este cercetat in prezent in mai multe dosare penale. In plus in presa au aparut mai multe informatii privitoare la o serie de ilegalitati care ar fi fost comise de Mihaescu.

"Nu am nici un conflict personal cu domul Mihaescu. In rest nu am ce sa comentez", a declarat ieri Ulm Spineanu, fost ministru al reformei in guvernul Ciorbea.

Adunarea Generala a Actionarilor de la SIF Muntenia a fost marcata de discutiile dure dintre omul de afaceri Catalin Chelu, unul din principalii actionari, si conducerea SIF, prin care acesta a cerut rezilierea contractului cu societatea de administrare.
Chelu, care se numara printre cei mai importanti actionari ai SIF Muntenia, nu are practic nici un cuvant de spus in administrarea portofoliului societatii, desi are doi oameni in Consiliul de Administratie.

Adunarea Generala a actionarilor nu a putut lua nici o decizie privind modul de administrare al SIF Muntenia din cauza lipsei de cvorum.

Aproape jumatate din actiunile SIF Muntenia sunt detinute de peste opt milioane de actionari rezultati din Programul de Privatizare in masa si care nu vin la Adunarile Generale si nu isi ridica de obicei dividendele.

SIF Muntenia a realizat in ultimii ani printre cele mai slabe rezultate dintre SIF-uri, actiunile acesteia fiind la Bursa cele mai ieftine dintre cele ale celor cinci SIF-uri.


Despre autor:

Ziarul Financiar

Sursa: Ziarul Financiar


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.