Alegerile locale ar putea ameliora tensiunile dintre presedinte si premier dar economia pierde teren dupa ani de progres, iar coruptia ramine in top desi Romania e acum membra UE, scrie Financial Times, intr-un raport dur asupra situatiei Romaniei la un an de la aderare.
Cotidianul financiar britanic aduna o serie de articole intr-un dosar special referitor la Romania, un demers pe care l-a facut si in urma cu un an, imediat dupa aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana. De data aceasta, Financial Times reflecta situatia politica, economica si sociala din Romania, la un an dupa aderare.

Un singur cuvint descrie probabil cel mai bine procesul politic din Romania – “disfunctional”, scrie Quentin Peel, de la Financial Times. Un guvern minoritar este obligat sa stringa cu greu un buget extravagant cu sprijinul nesigur al opozantilor sai din plen. Un parlament venal voteaza pentru a-si proteja membrii de orice investigatii de coruptie. Partidele politice refuza sa asculte ordinele liderilor sai alesi. Un presedinte populist blocheaza deciziile si numirile premierului, dar nu are puterea de a-l demite. Birocratia este paralizata de teama de a prelua orice initiativa, pentru a nu fi acuzata de coruptia pe care stapinii sai politici refuza sa o recunoasca. Totul pare sa conspire si sa submineze orice speranta privind un proces decizional coerent, scrie analistul.

"Cine conduce Romania?" este o intrebare prefect valabila. Nimeni nu poate da un raspuns clar. Guvernul a fost literalmente legat de miini si de picioare in ultimul an, de cind coalitia de guvernare s-a destramat, in martie 2007, la doar 90 de zile dupa sarbatoarea euforica a aderarii la UE, explica jurnalistul. Presedintele Traian Basescu, impulsivul sef al statului, a retras brusc PD de la guvernare dupa ce premierul Calin Popescu-Tariceanu, liderul PNL, a cerut demiterea a trei ministri. Printre ei se numara si Monica Macovei, ministrul justitiei, neafiliat politic, a carui cruciada anticoruptie i-a infuriat si alarmat pe parlamentari. Tariceanu, ramas doar cu UDMR nu detine majoritatea parlamentara. El a convins Parlamentul sa-l suspende pe presedinte, dar gestul a fost futil. Basescu a cistigat lejer referendumul ce a urmat. Presedintele a cerut ca Parlamentul si Guvernul sa-si dea demisia, dar acestea au refuzat, rezuma Quentin Peel situatia politica din Romania lui 2007.

Ziaristii de la FT nu uita sa mentioneze, ca sursa de probleme, Constitutia ambigua mostenita in tranzitia postcomunista. Basescu, fost capitan de marina comerciala si apoi primar al Bucurestiului, este cea mai puternica personalitate implicata, un neobosit luptator politic, limitat de o functie careia ii lipseste autoritatea executiva a premierului.

FT nu a ezitat sa aduca in discutie isteria generala generata de anuntul privind inchiderea aeroportului (desi sunt doua ei au scris “inchiderea aeroportului”) si frica bucurestenilor privind blocajele din trafic care vor fi determinate de coloanele oficiale ale participantilor la sumit, dupa cum precizeazaa Gandul.
In ceea ce priveste situatia economica ziarul de business a subliniat atat cresterile economice record din ultimii ani, o medie de 6% din 1999 pana astazi, cat si fragilitatea administratiei locale in a gestiona fondurile europene.
“Ca membru deplin al UE incepand cu ianuarie 2007, Romania are acces la circa 30 de miliarde de euro din bugetul de la Bruxelles pana in 2013, pe care sa-l cheltuieasca pe infrastructura, programe sociale si mediu inconjurator, dar si pe un sector mare si nedezvoltat: agricultura. O mare incertitudine este insa capacitatea birocratiei romanesti de a concepe proiecte si de a obtine finantari”, precizeaza autorii.
Partea de economie a acestui raport a fost scrisa de Liviu Voinea, director al Grupului pentru Economie Aplicata (GEA), care a subliniat pericolul unui deficit de cont curent scapat de sub control dar si progresele facute de un stat care a trecut de la o economie bazata pe agricultura si o forta de munca ieftina, la una al carei motor principal sunt investitiile. Pericolele nu au trecut insa.
“Romania are acum o economie in crestere, care prezinta insa si multe vulnerabilitati. Problema cea mai mare este deficitul de cont curent care dezavantajeaza clar tara noastra. In esenta, un ajutor pentru reducerea acestui deficit ar putea fi incetinirea cresterii economice, prin diminuarea consumului, deci a importurilor”, a declarat pentru Gandul Liviu Voinea, director GEA.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.