Contractul pentru cumpararea avioanelor "Spartan", produse de firma Alenia Aeronautica, finalizat dupa un an de contestari si suspiciuni majore, ridica la fel de multe probleme si dupa semnarea sa. In joc va intra si DNA, avizata printr-o suita de semnale publice sa se autosesizeze. Exista acum si proba materiala pentru demararea investigatiilor.

Dupa anuntul discret privind semnarea contractului, difuzat vineri, 7 decembrie 2007, pe inserat, autoritatile militare si-au dat seama de gafa si, stimulate de intrebarile din Jurnalul National ("Romtehnica a comis-o pe furis" luni, 10 decembrie), au dat cateva detalii despre aceasta afacere.

Informatia nu a aparut pe pagina principala de internet a Ministerului Apararii, ci tot in "cotlonul" informatic al Departamentului pentru Armamente, fiind datata 10 decembrie.

DETALII. Din informatia destinata presei rezulta, pentru cei care au urmarit cu atentie evolutia acestei achizitii publice, cateva detalii extrem de interesante.

"In perioada 23.08-23.11.2007, la sediul CN Romtehnica SA Buc. s-au desfasurat mai multe sedinte de negocieri intre comisia Ministerului Apararii si specialistii companiei Alenia Aeronautica Sp. A.", se arata in comunicatul de presa. Sa retinem termenul folosit: "Comisia Ministerului Apararii", care ar trebui clarificat. Cine a facut parte din "comisie"? Este aceeasi care a "coafat" caietul de sarcini in vederea licitatiei cu dedicatie? Este o comisie de experti tehnici, evaluatori din afara Ministerului Apararii?

Comunicatul merge mai departe si anunta ca "partile au convenit o varianta a textului final al contractului de furnizare". Sa retinem si termenul "varianta". Inseamna ca exista si alte optiuni, ceea ce ar presupune modificari ulterioare ale textului contractului? Avansam in lectura pentru a ajunge la miezul exploziv al afacerii.

PRETUL STIUT. "Contractul semnat si anexele sale corespund in totalitate cu cerintele mentionate in documentatia de atribuire care a stat la baza aplicarii procedurii de licitatie deschisa. Valoarea totala a contractului semnat este de 219.043.960 de euro, in conformitate cu oferta depusa de Alenia Aeronautica in cadrul licitatiei deschise", anunta comunicatul.

Pretul facut public acum nu reprezinta nici o noutate. El a fost anuntat si comentat pe larg in numeroase ziare din Romania. Ca sa fim realisti, "Comisia Ministerului Apararii" s-a luptat la sange cu italienii si, in urma negocierilor, a smuls un euro fata de ce anuntase toata lumea inca de acum un an. Adica 219.043.961 de euro. In pret intra cele sapte avioane tip C-27J Spartan, un simulator de zbor si suportul logistic initial.

BOMBA DIN ITALIA. Pretul anuntat la Bucuresti cu o maxima exactitate, pentru a nu "gresi" fata de Legea achizitiilor publice, este aruncat in aer chiar de partenerii de la Alenia. Pe site-ul oficial al grupului Finmeccanica, din care face parte si furnizorul avioanelor Spartan, este anuntat un cu totul alt pret, sensibil mai mic. Tranzactia semnata la Bucuresti si prezentata ca un succes are, in varianta italienilor, nivelul de "circa 217 milioane de euro". Intrebarea este foarte simpla. Unde s-au pierdut "circa" doua milioane de euro, diferenta dintre pretul de la Bucuresti si cel anuntat in Italia?

Sa nu uitam ca, pe baza unor diferente de pret inregistrate intre vanzator si cumparator, in Italia si in Romania se desfasoara anchete ale Parchetelor in cazul transferarii unor jucatori de fotbal. Metoda este, deci, brevetata, si DNA are deja experienta in asemenea suspiciuni de fraude. In plus, la contractul de cumparare a avioanelor scurt/mediu curier este in joc banul public, si nivelul tranzactiei intra in atributele DNA.

VICIUL LICITATIEI. Criteriul de atribuire a comenzii a fost clar exprimat inca din startul licitatiei ale carei proceduri s-au derulat in anul 2006. El era "pretul cel mai mic". Or, avionul oferit de EADS CASA este substantial mai ieftin: pachetul de sapte avioane si suportul logistic initial costa 214.220.340 de euro. Adica, din start cu 5 milioane de euro mai putin decat oferta retinuta de Ministerul Apararii, asa incat nimeni nu-i poate absolvi pe cei responsabili de incarcarea costurilor unei achizitii publice prin licitatie deschisa a carei menire era tocmai obtinerea pretului mai bun.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.