Cand Nicolae Ceausescu a ajuns la putere, practica vanzarii evreilor era de mult inradacinata la varful ierarhiei comuniste romanesti - dezvaluie Tesu Solomovici in cartea sa, "Istoria evreilor din Romania, 2000 de ani de existenta".
Un amplu capitol este dedicat "comertului cu oameni", perfectionat timp de aproape jumatate de secol de liderii de la Bucuresti. Folosind un amplu material documentar, dar si informatii "la prima mana", autorul retraseaza evolutia unui fenomen ale carui culise mai rezerva, inca, surprize.

Secretul lui Polichinelle

Actiunea de "rascumparare a prizonierilor" apare in codexul iudaic sub denumirea "PIDION SVUIM". Si este un act moral. Evreul, ca individ, dar mai ales comunitatea are obligatia de a-si salva fratii aflati in pericol. Pentru rascumpararea lor se faceau dintotdeauna chete in vederea strangerii fondurilor necesare, dar si pentru a oferi - cat mai multora - posibilitatea de a lua parte activa la o fapta buna de prima importanta. In realitate, relatiile de "do ut des", care au imbracat forme departe de a fi acceptabile, au fost "secretul lui Polichinelle".

A fost o iluzie sa se creada ca secretul va sta ascuns multa vreme. Misiunile straine la Bucuresti raportau centrelor lor tot ce se intampla in tara unde erau acreditate si, printre altele, vorbeau de sume, de tarife, toate ca forme de plata "pentru cei care doresc sa paraseasca pamantul romanesc" (vezi "Raportul politic confidential nr. 2 al Legatiei Elvetiei, Bucuresti, 19 ianuarie 1949", in lucrarea "Actiunea internationala de ajutorare a evreilor din Romania - documente - 1943-1945, Hasefer, Bucuresti). Si acesta este doar unul din multele exemple ce pot fi citate.

Nici in Israel, mass-media nu a discutat "vanzarea evreilor", aproape nimic nu a transpirat in presa, cenzura era drastica. Se stia insa despre acest comert, aproape toti evreii din Israel si din strainatate care aveau rude ramase in Romania cautau institutia sau sponsorii care puteau inainta sumele de bani pentru "rascumparare". Exasperate de ritmul care li se parea prea incet cu care actionau autoritatile oficiale israeliene, unele familii cu rude bogate in strainatate mobilizau singure sumele necesare si luau legatura direct cu Jacober.

Doi specialisti israelieni, diplomati de cariera, spioni de profesie

Pofta de valuta s-a manifestat ceva mai tarziu, la inceputuri erau buni si leii. La sfarsitul anilor '40, autoritatile romane fixasera o "taxa de iesire" de 1000 de lei de persoana. Era imediat dupa stabilizare, asadar 1000 de lei reprezentau multi bani, o suma exorbitanta.

Doi dintre cei mai buni oameni ai Mossad-ului au aterizat la Bucuresti, sub acoperire diplomatica: Moshe Agami si Ehud Avriel. Ei au s-au facut luntre si punte sa ajunga la Ana Pauker, "Imparateasa rosie". Au ajuns. Dupa intalnire, Ana Pauker, ministru de Externe si atotputernica in Olimpul comunist, a sporit ritmul emigrarii evreilor. Istoricii si martorii sunt impartiti in aprecierile lor cu privire la rolul Anei Pauker in favorizarea sau defavorizarea emigratiei evreiesti. Rabinul-sef Moses Rosen, care a cunoscut-o bine, scrie in memoriile sale ca in pieptul Anei Pauker batea o inima evreiasca. Personal nu cred asa ceva; as spune mai degraba ca in pieptul Anei Pauker batea o inima comunista. Care asculta de ordinele Kremlinului rosu. Intamplator, statistica ii da dreptate lui Moses Rosen, pentru ca in timpul Anei Pauker au emigrat in Israel cei mai multi evrei din istoria emigratiei evreimii-romane. Cand emigratia aceasta a inceput sa devina negustorie, Ana Pauker se mai afla la putere, iar conditiile dictate de romani deveneau tot mai grele. Istoricul Shlomo Leibovici-Lais aminteste si comenteaza patru din aceste conditii:

"1. Fiecare evreu care depune cerere de plecare va fi obligat sa renunte la cetatenia romana. Ceea ce nu s-a spus atunci, dar s-a aplicat in realitate, a fost faptul ca fiecare era obligat sa achite o "taxa de renuntare" de 1000 lei, pentru un act samavolnic comis impotriva intereselor lui.

2. Fiecare solicitant isi va lasa intregul avut in Romania. Paragraful spunea clar ca Romania a hotarat sa-i despoaie pe evrei de tot ce au agonisit prin munca de o viata. Nu era vorba doar de avutul public evreiesc, ci de exproprierea averii individuale. Calculul survenit mai tarziu, cu plata in numerar pe categorii, este doar o parte a pretului - acea parte achitata de colectivitatea evreiasca -, dar ceea ce s-a luat de la fiecare individ insumeaza o avere colosala, de care se face abstractie, si cercetarea istorica este chemata sa spuna lucrurilor pe nume.

3. Fiecare emigrant spre Israel nu poate avea pasaport national - el primeste doar o "Foaie de calatorie" cu sens unic. Oare a fost doar o un gest afisat de dispret, sau o masura de a face imposibila oricare revendicare, pe viitor?

4. Dar lovitura cea mai puternica a fost conditia sine qua non ca organizarea emigrarilor evreiesti sa fie predata CDE-ului. Prin aceasta manevra, Romania a reusit sa provoace o ruptura intre Legatia israeliana si masele de sionisti, sa-si asigure aplicarea planului ca nici un sionist sa nu poata parasi tara si sa controleze eficient miscarea de emigrare."

Shlomo Leibovici-Lais este poate cel mai autorizat istoric al "afacerii", printre altele pentru ca s-a aflat "acolo", o rotita nu insignifianta a masinariei. Shlomo lucra pentru "Liaison Bureau", un brat activ al serviciilor secrete israeliene, actionand in sfera de activitati a Ministerului de Externe al Israelului.
De la Bucuresti, noul ambasador israelian, pictorul Reuven Rubin, le raporta lui Moshe Shapira, ministrul Imigrarii, si lui Ben Locker, presedintele Agentiei Evreiesti, ca fiecare emigrant costa 50 de dolari (numai pentru cheltuieli de inscriere). El propunea sa fie majorata suma la 120 de dolari per capita. Aproape in acelasi timp, Shmuel Eliashiv, de la Ministerul de Externe al Israelului, va ateriza si el la Bucuresti, inlesnind Romaniei un acord comercial care ii va umple trezoreria uscata cu trei milioane de dolari.

Vaporul "Transilvania", despre care specialistii in navigatie spuneau ca nu poate efectua mai mult de o cursa pe luna, subit incepuse sa faca cate trei-patru, transportand de fiecare data intre 1000-2000 de emigranti. Biletele emigrantilor evrei erau achitate in dolari, bineinteles de statul Israel.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.