Circa 200 de oameni de cultura romani si italieni, scriitori, cineasti sau profesori, semneaza o scrisoare deschisa in care solicita politicienilor si autoritatilor sa se angajeze in rezolvarea tensiunilor dintre romani si italieni, inainte sa ajunga la "un nivel irational", informeaza NewsIn.

Printre semnatarii scrisorii deschise, intitulata "Apel la ratiune si la responsabilitate", se numara presedintele Institutului Cultural Roman, Horia-Roman Patapievici, pianistul si profesorul universitar Dan Grigore, directorul Muzeului Taranului Roman, Vintila Mihailescu, actrita Oana Pellea, profesorul universitar Bruno Mazzoni, Decan al Facultatii de Limbi si Literaturi Straine la Universitatea din Pisa sau profesorul universitar Luisa Valmarin, Titular al Catedrei de Limba si Literatura Romana, Facultatea de Limbi Romanice, Universitatea „La Sapienza” din Roma.

Oamenii de cultura spun ca infractiunile grave comise de imigranti romani in Italia in ultima vreme au dus la crearea unei atmosfere tensionate in relatia dintre Italia si Romania, au rezultat in "ronduri de pedepsire" a romanilor si exista riscul ca "valul sentimentelor xenofobe, al confuziei, al acuzelor colective sa creasca, iar tensiunile dintre romani si italieni sa ajunga la un nivel irational".

Semnatarii apelului considera ca este momentul sa se revina la normal, dupa ce carabinierii italieni au dat buzna, saptamana trecuta, in camera de hotel a actritei Laura Vasiliu, care joaca in filmul de Palme d'Or "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si se afla acum la Torino pentru filmarile la o pelicula italiana. Actrita a fost confundata cu un traficant.

"Intr-un context atat de tensionat si atat de confuz, devine aproape inutil sa amintim originea si traditiile noastre comune, asemanarile dintre limbile si culturile noastre, relatiile privilegiate dintre tarile noastre", sustin semnatarii scrisorii deschise. "Scena publica a fost ocupata de zgomote mediatice, de acuzatii colective, de false 'dezbateri' si, nu o data, de comportamente iresponsabile".

Initiatorul scrisorii, profesorul Serban Stati, fost Ambasador al Romaniei in Italia (1999-2003), Comandor al Ordinului National „Serviciul Credincios” si Cavaliere di Gran Croce dell'Ordine al Merito della Repubblica Italiana, a declarat astazi ca cel mai important pentru semnatari este ca "opinia publica sa ia cunostinta" de solicitarile lor, iar primul destinatar este presa. Ulterior, scrisoarea deschisa va ajunge si la autoritati.

Oamenii de cultura, printre care se numara si regizorul Radu Gabrea si directorul editurii Humanitas, Lidia Bodea, solicita politicienilor si autoritatilor romane si italiene "semnale clare si responsabile de angajare in rezolvarea tuturor problemelor".

"Dorim ca infractiunile sa fie judecate si condamnate individual, dupa legile statului de drept, si nu sa se transforme in pretexte pentru acuzatii colective. Solicitam mai multa responsabilitate din partea mass-media in reflectarea cazurilor de incalcare a legii: nu originea etnica a infractorilor este relevanta, ci faptul de a fi incalcat legea. Dorim, mai cu seama, regasirea unui echilibru in felul de a ne privi reciproc, ca indivizi si ca membri ai unor societati - romaneasca si italiana - pentru care sunt mai importante lucrurile care ne leaga decat incidentele care, la un moment, ne creeaza probleme".

De asemenea, semnatarii spun ca isi doresc sa aiba siguranta ca oamenii cinstiti din Italia si Romania pot avea in continuare incredere unii in altii si ca pot lucra impreuna, informeaza NewsIn.

Numarul intelectualilor care au semnat scrisoarea deschisa a ajuns, pana in acest moment la aproximativ 200, potrivit profesorului Stati.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.