Dispar donatorii internationali Organizatiile vor finantari guvernamentale

Pana de curand, principala sursa de finantare a ONG-urilor autohtone era reprezentata in proportie de 90% de donatorii internationali, fie ei publici ori privati. Insa, dupa integrarea Romaniei in spatiul comunitar, lucrurile nu mai stau asa. Astfel, potrivit unei analize realizate de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, incepand cu acum cativa ani s-a inregistrat o scadere a granturilor internationale acordate organizatiilor neguvernamentale, descresterea nivelului de finantari atingand nivelul critic odata cu intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana.

Motivul - donatorii internationali parasesc Romania, mutandu-si operatiunile in state considerate mai sarace."Reducerea fondurilor furnizate de donatorii internationali reprezinta o amenintare pentru sustenabilitatea organizatiilor neguvernamentale din Romania, automat pentru beneficiarii serviciilor pe care aceste organisme le ofera", se arata in analiza FDSC. Acum apare intrebarea - cum isi acopera sectorul ONG golul bugetar?

800 de euro pentru fiecare ONG

Ca un raspuns la intrebarea de mai sus, FDSC vine si cu o solutie. Finantarea de stat. In Uniunea Europeana, finantarea sectorului ONG pe cale guvernamentala reprezinta o parte esentiala din venitul total al organizatiilor. Nu putem spune insa acest lucru si in cazul Romaniei. In timp ce procentul venitului sectorului neguvernamental obtinut din finantari guvernamentale in tara noastra era anul trecut de pana in 5%, in centrul si vestul Europei, acesta indica pana la 70%. Astfel ca, in 2006, sprijinul acordat ONG-urilor de catre autoritatile publice centrale romanesti s-a cifrat undeva in jurul a 13,5 milioane de euro.

In aceste conditii, daca facem o medie, un ONG autohton primeste anual de la stat circa 800 de euro, dat fiind faptul ca in tara noastra, in momentul de fata, activeaza intre 15.000 si 20.000 de astfel de organizatii. Calculul este insa irelevant, asta pentru ca, cel putin anul trecut, cu acesti bani au fost finantate doar 1.000 de organizatii. Cele 13,5 milioane de euro reprezinta aproximativ 0,1 la suta din bugetul de stat pentru anul 2006 sau 0,2% din totalul bugetului de stat alocat pentru programe.

Romania, complet descoperita de servicii sociale

Pentru a sublinia importanta prezentei ONG-urilor in Romania, reprezentantii FDSC au exemplificat acest lucru prin piata serviciilor sociale, unde acest tip de organizatii este cel mai important actor privat. Lucru recunoscut, de altfel, si de ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Paul Pacuraru. Acesta considera ca populatia din multe zone ale tarii, in special cea din mediul rural, nu beneficiaza de servicii sociale, in acest sens fiind necesara dezvoltarea serviciilor prin implicarea autoritatilor si a ONG-urilor.

"Dupa parerea mea, jumatate de Romanie este complet descoperita de servicii sociale, spatiul rural este complet descoperit si, in termeni reali, 50-55 la suta din populatie acolo o gasim: persoanele cu handicap, copiii care sunt abandonati din perspectiva serviciilor. In Romania este de domeniul evidentei ca sectorul public si statul au fost incapabili sa ofere o paleta corecta de servicii, dar incapabili notoriu, chiar deformat, si atunci putem sa vorbim de stat, cate minunatii va face, credinta mea este ca tot timpul serviciul si solutia vor veni din zona privata si cea a ONG-urilor", a declarat Pacuraru.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.