Dupa aproape patru saptamani extrem de agresive, care au depasit cu mult limitele unei "confruntari politice" decente, in care taberele pro si anti-Basescu nu s-au sfiit sa foloseasca tot "arsenalul din dotare", astazi dimineata la ora 8,00 campania pentru referendum ia sfarsit.

Maine, intre 8,00 si 20,00, peste 18 milioane de alegatori sunt asteptati sa se pronunte pe marginea demiterii sau revalidarii in functie a presedintelui suspendat Traian Basescu. Se anticipeaza o prezenta masiva la vot. Ieri, in ultima zi de campanie, Basescu si-a exprimat, in cadrul unei intalniri avute cu sustinatorii sai la sediul PD, ca are multa incredere in romani. "Sunt convins ca acestia au o intelepciune care o depaseste cu mult pe cea a politicienilor", a adaugat presedintele. In replica, PSD si PRM au organizat dupa-amiaza, la Bucuresti, un miting in care alaturi de liderii celor doua partide peste 15.000 de oameni au scandat lozinci "anti-Basescu" si au cerut alegatorilor sa voteze "DA" la referendum.

Peste 18 milioane de alegatori sunt asteptati la urne la referendumul de sambata, 19 mai, in 17.294 de sectii de votare in tara si 176 in strainatate. Pe listele electorale sunt inscrisi 18.212.980 de cetateni romani cu drept de vot.

Referendumul se desfasoara in intervalul orar 8.00-20.00. Textul care figureaza pe buletinul de vot este: "Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu?".

In buletin sunt doua casete, cu raspunsurile "DA" si "NU", care dau posibilitatea alegatorilor sa opteze si sa raspunda, astfel, la intrebarea care face obiectul Referendumului national.

Au fost tiparite 20.271.310 de buletine de vot si au fost confectionate 87.265 de stampile de vot.Sectiile de votare functioneaza numai in puncte fixe. "Nu vor exista sectii de votare in gara, dar vor exista liste suplimentare si liste speciale. Este vorba de o ordonanta de Guvern care are la baza un document pe care l-am elaborat impreuna cu Asociatia Pro Democratia pentru identificarea persoanelor care voteaza dublu sau multiplu si sanctionarea acestora in conformitate cu legea", a precizat ministrul de Interne, Cristian David.

Alegatorii care pe 19 mai se afla in alta localitate decat cea de domiciliu si vor sa voteze vor fi inscrisi pe liste electorale suplimentare si vor completa o declaratie pe propria raspundere in sensul ca nu si-au mai exercitat dreptul la vot in ziua Referendumului.

Declaratiile pe propria raspundere se vor anexa la listele electorale suplimentare.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.