Politistii spun lucruri trasnite. Si adevarate

Comisarul Antonescu, zis Faraonu’, primeste

scrisori de la fanii lui din puscarie, criminalii.
Pe comisarul Dan Antonescu, seful Serviciului Omoruri din Politia Capitalei, l-a mai vazut lumina reflectoarelor, chiar si numai pentru ca a fost confundat cu Steven Seagal; lui "nea Pirjol", comisar legendar la Furturi din Buzunare, sutii i-au bagat viclenia in istorie, inchinindu-i maneaua "Portofele, portofele!", dar pina acum comisarul Stoian, seful Biroului Investigatii Criminale din Politia Capitalei, in afara de violatori sau springari, umfla doar statisticile Politiei pe la bilanturi.

Admiratorii comisarului Antonescu de la Omoruri sint criminalii. Multi ii trimit regulat scrisori si felicitari de sarbatori din puscarie. "La ancheta se creeaza o relatie aproape de amicitie cu autorul", spune comisarul, caruia nu-i place sa faca pe durul. "Cu asta te bat! Cu pixul! Ca nimic nu-i mai dureros! Dorm linistit ca nu trimit pe careva la puscarie ca a declarat ceva de frica!". De altfel, ride el, nici n-ar avea cum sa-i mearga ca-n filme, facind pe politistul rau. "Nimeresti un ardelean, iar el dupa a zecea intrebare abia iti raspunde la prima! Ce te faci?". Mai bine surubareste la alibi cu niste cuvinte dintr-o regiune pe potriva suspectului. "Altfel e la olteni. Pe ei trebuie sa-i intariti, sa-i intepi, ca le place sa se faleasca si atunci incep sa spuna mai mult!", spune comisarul. De altfel si orgoliul ardelenesc e la fel de bun in ancheta: "Ardeleanului nu-i place sa-l acuzi ca minte si daca vede ca incepi sa-l prinzi, spune el mindru tot: «Da, dom’ne, eu am facut!»".

Daca pe intelectualii criminali un sah cu replici atent calculate ii face sa marturiseasca pina in mat, caci isi dau seama cind a venit momentul sa cedeze si sa incerce sa profite de pe urma unor circumstante atenuante, mintea celor cu carte putina n-are cum s-o deschida. Ei sint campionii la anii de puscarie. "Cel mai greu de spart sint cei fara pregatire, nu inteleg cu ce subtilitati umbli. Si cind le pui in fata probele, daca el in mintea lui spune «NU», NU ramine si ia maxim in instanta. Ca de aia e marja de la 10 la 25 de ani la pedeapsa, viata inapoi omului nu mai poti sa i-o dai, dar arati ca-ti pare rau, ca ai recunoscut si ai pe ce invoca circumstante atenuante, sa-ti reduci pedeapsa", spune comisarul Antonescu. Aici se pun si bazele amicitiei dintre el si asasini. "Daca reusesc sa-l conving ca singurul care poate sa-l ajute e politistul, nu avocatul", e conditia slabirii pedepsei.

De abrutizare se teme cel mai mult comisarul Antonescu, iar ca sa reziste sa vina dimineata la serviciu si sa vada pe cineva cu toporul in cap sau copii batuti pina la moarte, si-a gasit "un punct de sprijin" cu care sa poata rasturna "Universul" in fiecare zi: "N-am atins un mort niciodata, nici pe tata cind a murit nu l-am atins. Fac orice, numai asta nu! Alti colegi de-ai mei nu accepta sa se duca la autopsia copiilor, asta le-ar darima acea protectie pe care si-au construit-o". Si ride mult la locul faptei. "Ma intreaba cite unul: «Cum poti sa rizi, frate?». In primul rind ca ma bucur ca nu sint eu pe masa!" e alt scut pe care si-l pune comisarul. Iar mai apoi, seara, frinturi de viata normala care sa-l scoata in alta lume, cea a tuturor: "Te duci la un magazin sau in metrou, dar iti dai seama ca inca iti mai miros hainele a hoit". Nici familiei criminalului nu-i poate intoarce spatele. "Nu ne plateste nimeni sa consiliem familia autorului, dar ce ai putea sa faci? Familia lui e la fel de traumatizata precum familia victimei. Te stigmatizeaza deja cind s-a aflat ca fratele, iubitul, tatal e criminal. Sint ocoliti de societate, faci si tu ce poti, dai un telefon la seful, mai pui o vorba buna!", trebuie sa mai treaca si granita meseriei lui comisarul.

Fara voia lui a fost si actor faimos. Parul lung, strins in coada, si aerul pronuntat de Steven Seagal sint de vina. "M-am dus la o demonstratie de tir la Tunari si vad mai multi ziaristi ca iau startul spre mine. Primul care ajunge incepe sa ma intrebe in engleza: «Cum ma simt in Romania, ce fac ca politist?». Ma chinuiam sa-i raspund in engleza si inainte zic in romaneste: «Dom’le, cum sa-ti spun eu sa ma intelegi…». Ala ma aude si zice: «Aaa, vorbiti romaneste!?!». «Pai, da, nu-s roman?»", zic. "Pai, nu sinteti Steven Seagal?!? «Pe Sfinta Cruce, nu!», zic", ride comisarul. Mai ales ca de filme politiste comisarul Antonescu nici nu vrea sa auda - "Dracu’! Nu le vad in fiecare zi la serviciu?" - cu atit mai putin de cele cu Seagal pe post de erou principal, pentru ca "omul asta n-are simtul penibilului".

Comisarul Stoian iese cu sutii si springarii

la o cafea in interes de serviciu.
Comisarul Stoian are arondati violatorii, hotii de buzunare si springarii (n.r. - hotii din locuinte), dar impreuna cu DIICOT a pus la pastrare la mititica si capi din clanurile Camatarilor, Duduienilor sau Sportivilor. De multe ori, meserie pe domeniu a furat de la hoti, citi i-au trecut prin mina din albumele cu ei si familiile lor pe care le-a invatat pe dinafara cind a intrat la Judiciar. "Mai vorbesti, mai glumesti, la ancheta se mai lauda, mai repede iti spun de altii decit de ei, cine cu cine mai trage prin oras. Spun de gelozie, de razbunare, slabiciuni umane… Cu altii mai iesi la o cafea", mustaceste "nea Stoian" din dosul biroului.

Springarul e mai bine imbracat, de multe ori, decit politistul. "Springarul e considerat elita lumii interlope, caci ce face el presupune finete. Nu e precum tilharii care recurg la violenta sa fure ceva. L-am prins pe unul, Mandache, zis Rechinul, hot de opere de arta. Elegant, spilcuit, grizonant, cu o palarie mare, la 55 de ani, se recomanda profesorul Radulescu. Trecea seara tirziu, cind se intuneca, pe la 10-11, prin cartierele bune si se uita pe fereastra. Unde vedea opere de arta, isi nota. Avea 3-4 agende doar cu ponturi si programul familiei victimei si al vecinilor, facea niste investigatii mai ceva decit un politist!". Munca fara asteptare la Judiciar nu exista. Stii ca o sa se intimple ceva, dar nu stii cind si ce. "Nea Stoian", cum ii zic springarii lui, are cazuri, carora le stie autorii, dar ca sa le probeze, asteapta ca acestia sa faca o greseala: "Am avut un caz, a coborit de pe bloc cu o fringhie la penultimul etaj, a intrat in casa pe geam, a luat 55.000 de dolari, n-a lasat nici o urma, dar cind a iesit pe fereastra s-a gindit ca nu s-a uitat si in lustra, unde-si mai ascund oamenii bijuterii si bani. A pus mina pe ea si ala a fost!". La ancheta, springarul ii ridea in nas comisarului: "Eu am fost, dar n-ai cum sa-mi probezi, ca n-am gresit!". Cind i-a aratat amprenta nu s-a schimbat la fata. "L-am vazut cum se cocoseaza incet!", ride si comisarul.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe