Intr-un interviu acordat ziarului „Cotidianul“, Elena Udrea dubleaza atacurile impotriva oligarhiei din Romania pe care le-a lansat Traian Basescu.

Doamna Elena Udrea, ce ambitii politice aveti?

In ultima vreme am regindit ce as vrea sa fac. Conjunctura actuala ma obliga sa ma gindesc pe ce drum vreau sa merg si unde vreau sa ajung. Doresc, in continuare, sa am o cariera politica. Drumul pe care il voi urma, de aici incolo, trebuie regindit in functie de ceea ce se intimpla.

Ce inseamna asta? Ati putea parasi, de exemplu, PD?

Nu ma gindeam la asta. Categoric nu. Ma gindeam la tintele pe termen scurt. Daca m-am gindit la un moment dat sa ma ocup mai mult de latura externa a politicii partidului, acum sint decisa, in mod ferm, sa fac politica interna.

Asta inseamna ca nu doriti sa deveniti europarlamentar, ci sa ramineti aici, sa aveti functii in partid?

Nu am vrut niciodata sa fiu europarlamentar. Cred ca am deja o functie mult prea mare fata de vechimea mea in partid si experienta mea politica. Deocamdata nu vreau mai mult. Cred ca politica se face, cu adevarat, in tara. Este timpul sa se schimbe ceva in politica.

Considerati ca sinteti un politician bun?

Nu, cu cea mai mare sinceritate, nu. Sint o persoana care face politica atipic.

Daca nu ati fi fost pupila lui Traian Basescu...

Nu mai sint.

...Ati fi avut o ascensiune politica la fel de rapida?

Categoric nu. Cred ca relatia profesionala cu Traian Basescu mi-a folosit.

Vi s-a reprosat, in PD, ca ati atacat diverse tinte, dar niciodata PSD-ul. De ce nu ati atacat niciodata acest partid? Ati atacat grupuri de interese din alte partide, niciodata din PSD.

Pentru ca nu a fost o tinta. Acum, da, PSD este o tinta. Dar cind PSD avea probleme de identitate, de reorganizare nu merita sa te gindesti la el.

Si era normal sa atacati dvs. puterea din interiorul puterii?

Nu stiu daca era normal, dar era normal, stiind niste lucruri, sa tac din gura? Si credeti-ma ca eu stiam de lucrurile acestea de la inceputul anului 2005 si n-am spus nimic foarte mult timp, pentru ca m-am gindit ca sint si alte solutii decit aceea de a vorbi public. Cind razboiul s-a declansat public in august 2005, sigur ca am spus ce aveam de spus.

Revenind la PSD, inseamna ca un partid aflat in opozitie, care sta prost in sondaje, nu conteaza si nu poate avea grupuri de interese in jurul sau?

Grupurile de interese sint acolo unde este puterea. Sint grupuri economice, foste in jurul PSD-ului, care s-au mutat in jurul Aliantei. Impotriva acestor fenomene am incercat sa vorbesc. Sint grupuri care au traversat toate regimurile. Acesta incearca sa supravietuiasca, de cele mai multe ori cu frine din partea mediului politic.

Ce aveti cu Patriciu?

Problema este ca el incearca sa controleze Justitia.

Aveti dovezi?

Am toate dovezile. Prin telefoanele pe care domnul Sorin Rosca Stanescu le dadea la Cotroceni si despre care stiu foarte bine, prin interventiile pe care premierul Tariceanu le-a facut, cele publice, chemarea Monicai Macovei, intervent ia la Parlament.

CSM-ul a spus ca nu s-a influentat Justitia.

Este adevarat, dar asta nu inseamna ca din partea premierului nu a fost o incercare. Categoric a fost, dar ea s-a oprit la procurorul general. Tentativa a existat.

Cu dl Patriciu ne-am lamurit. Iata, a aparut acest atac al presedintelui la cei trei moguli de presa, la adresa lui Patriciu, Voiculescu si a lui Vintu.

Domnul Voiculescu tot timpul a oscilat. El si-a folosit trustul de presa ca instrument de negociere politica. Antena 3 si Antena 1 urmaresc politica Partidului Conservator.

Totusi, ati fost acolo de multe ori.

Eu nu spun ca fiecare dintre oamenii care lucreaza acolo face politica PC. Sint oameni care isi continua munca lor de jurnalisti cu probitate profesionala, cu moralitate, cu deontologie. Dar politica postului este aceea de a trata anumite subiecte in mod preferential, de a pune problema intr-un anumit fel.

Vintu nu este membru in nici un partid.

Se intimpla ca, atunci cind ai in mina atitea instrumente de presa, cum are dinsul, cind te superi, sa schimbi, in mod evident, politica editoriala. S-a vazut ca e pe aceeasi linie cu trustul domnului Voiculescu, cu ziarele domnului Patriciu. Realitatea a facut timp de trei zile subiect din atacul lansat de ziarele "Ziua" si "Adevarul".

Este un demers jurnalistic.

Zilele acestea se judeca niste dosare. Cred ca este vorba de o manipulare din partea presei.

Intelegem ca ce e pro-Basescu e bun, ce e anti-Basescu e rau.

Sa stiti ca pro-Basescu nu am vazut nimic. Dar nu e asa cum spuneti, aici e vorba de cei care au argumente cind critica si cei care nu au nici un fel de argumente.

Sa revenim la ce a spus Traian Basescu - "Lasati politicul in pace".

Cred ca s-a referit la acei oameni de afaceri care au platit ca niste oameni politici sa ocupe niste functii si care acum cer...

Cine anume?

Domnul Patriciu, spre exemplu...

Pe cine a platit?

Nu neaparat ca au platit direct oameni politici, dar au finantat campanii electorale.

Traian Basescu este un beneficiar direct al finantarii campaniei Aliantei de catre domnul Patriciu...

Daca domnul Patriciu a finantat, problema este daca a cerut ceva de la presedinte. Asta este problema lui: ca desi a incercat, indirect, sa obtina un avantaj de la Traian Basescu, nu a reusit. Ar fi vrut sprijin pentru a nu mai avea probleme in Justitie. Este interzis sa ceri influentarea Justitiei.

Spuneti ca in jurul domnului Tariceanu s-a constituit un grup de interese. Totusi, PD sta la guvernare in Cabinetul Tariceanu. Cum priviti aceasta situatie? Ce ar trebui sa faca PD?

PD ar trebui sa-si duca mandatul pina la capat.

Nu dauneaza PD-ului sa stea alaturi de un partid, sa-i spunem minjit?

Eu nu spun, Doamne fereste, ca tot PNL-ul este minjit. Eu am vorbit de un anume grup de interese, format in jurul domnului Tariceanu, din care face parte domnul Patriciu.

Si din al carui guvern face parte si PD.

Asa este, insa dl Patriciu nu face parte din guvern...

Dar domnul Tariceanu il conduce...

Ar fi bine sa demisioneze dinsul. Daca exista o problema cu unii dintre membrii Guvernului si ei sint liberali, nu trebuie sa plece PD-ul de la guvernare. Premierul ar trebui sa plece, nu Partidul Democrat. Pe de alta parte, PNL nu ar trebui sa se gindeasca sa faca un guvern cu PSD. Nu are acest drept. Este imoral. Nu poate sa vina la guvernare cu alt partid, decit PD, pentru ca asa au fost ei, in Alianta.

Pe logica aceasta nici PC nu putea sa vina la guvernare.

E treaba PC-ului. Eu exact asta va spuneam. PNL nu a fost numit de unul singur in Guvern. A fost impreuna cu PD. Alianta asta ori ramine impreuna, ori pleaca impreuna. Asa e corect. Nu sa ramina Tariceanu completindu-si guvernul cu pesedisti. Pe de alta parte, PD nu ramine neconditionat la putere. Daca PNL vrea sa guverneze cu sprijinul PSD-ului sau i-ar coopta la guvernare, PD ar trebui sa se retraga. Trebuie sa observam ca s-a creat deja o alianta impotriva PD.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.