Decizia magistratilor nu e definitiva si a fost deja atacata cu recurs

Magistratii Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti au admis ieri cererea de eliberare conditionata formulata de fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, condamnat la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din 1991, soldata cu caderea guvernului condus de Petre Roman. Decizia judecatorilor nu e definitiva si a fost deja atacata cu recurs, fapt pentru care "Lucefarul huilei" va ramane in arestul Penitenciarului Rahova cel putin inca trei zile.
Imediat dupa decizia de punere in libertate a lui Miron Cozma, Adrian Roset, avocatul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, a catalogat hotararea ca fiind legala si temeinica.

Mai mult, Roset a sustinut ca "toate piesele din dosar" sunt in favoarea clientului sau, si ca e ferm convins ca daca solutia va fi atacata "nu crede ca vreo alta instanta din Romania va da o alta solutie". In fata judecatorilor, "Luceafarul huilei" a anuntat ca in cazul in care va parasi arestul, va sta un timp la Timisoara cu membrii familiei sale - dupa care se va gandi "serios" la plecarea din tara, invocand faptul ca este membru al unei asociatii muncitoresti internationale.

Cozma a mai spus ca de la raportul precedent privind comportamentul sau, in sase luni a avut opt evidentieri, din care sase cu recompensa. Fostul lider al minerilor a adaugat ca nu a facut decat sa se supuna programului din penitenciar si sa participe la activitatile organizate. In replica, procurorul de sedinta a spus ca propunerea comisiei speciale de la Penitenciarul Rahova este neintemeiata si ca Miron Cozma nu a dat semne de indreptare. Membrii Asociatiei Victimelor Mineriadelor au facut cerere sa fie parte in proces, insa judecatorii au respins aceasta solicitare.

Cozma - "baiatul bun"

La jumatatea saptamanii trecute, membrii comisiei speciale de la Penitenciarul Rahova au dat aviz favorabil cererii de eliberare conditionata a lui Miron Cozma. Potrivit avizului mentionat, "luceafarul huilei" a avut un comportamentul decent in relatiile cu personalul penitenciarului, la fel ca si cu ceilalti detinuti, dar si un interes deosebit pentru activitatile religioase si sportive. Cei opt membri ai comisiei speciale de la Penitenciarul Rahova au sustinut ca in perioada detentiei nu a fost sanctionat disciplinar si ca a fost recompensat de patru ori cu suplimentarea dreptului la vizite si pachet. Cozma este caracterizat ca avand o personalitate cu bun potential, nivel de inteligenta peste medie, o buna imagine de sine, tendinta de a se impune ca lider si potential creativ ridicat.

Ani multi de puscarie...

Reamintim ca fostul lider de trista amintire al minerilor din Valea Jiului a putut cere eliberarea conditionata dupa ce instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a decis la inceputul lunii decembrie 2005, contopirea pedepselor pe care Cozma le-a primit pentru implicarea in doua mineriade: sapte ani si 11 luni inchisoare (pedeapsa executata deja pentru mineriada din 1991) si zece ani de inchisoare (pedeapsa aplicata de instanta suprema pentru mineriada de la Costesti, din februarie 1999). Acesta nu e singurul proces al fostului lider al minerilor. Intr-o cauza inregistrata pe rolul Sectiei a IV-a civila a Tribunalului Municipiului Bucuresti, Cozma cere sa fie despagubit cu patru milioane de euro de catre stat, pe motiv ca este detinut ilegal, dupa ce fostul presedinte Ion Iliescu l-a gratiat, iar apoi a revocat decretul prin care i s-a acordat clementa.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.