Cozma rupe tacerea si-l toarna pe cel responsabil pentru mineriada sangeroasa din iunie 1990 * Declaratiile minerului au devenit probe impotriva fostului sef al statului

Anchetatorii Mineriadei din iunie 1990, in care Ion Iliescu este invinuit, au mai multe probe impotriva acestuia. Doua dintre ele sunt declaratiile lui Miron Cozma si Jurnalul armatei de la acea vreme. Mineriada din iunie 1990 ramane o pata in istoria Romaniei. Oameni rupti in bataie, studenti loviti cu bestialitate pe motiv ca aveau parul lung si barba, sute de vieti nenorocite doar pentru ca manifestantii din Piata Universitatii, golani cum i-a numit Ion Iliescu, au indraznit sa protesteze fata de regimul de la acea vreme. Istoria nu mai poate fi schimbata, insa victimele mineriadei cer sa li se faca dreptate.

Cer pedepsirea vinovatilor. O cer de 16 ani. Rabdarea celor batuti in Piata Universitatii tinde sa se termine. Victimele mineriadelor spera ca dosarul instrumentat de generalul Dan Voinea, in care cap de afis este Ion Iliescu in calitate de invinuit, sa ajunga in instanta. Potrivit unor surse judiciare, instrumentarea dosarului se apropie de final, iar fostul sef al statului se apropie de judecata. Chiar daca acesta catalogheaza o eventuala trimitere a sa in fata instantei drept o aberatie, intrebandu-se "cum poate seful statului sa fie acuzat si judecat". Redam, in continuare, pasaje din declaratiile pe care Miron Cozma le-a dat in dosarul mineriadei din iunie 1990, asa cum au fost formulate de "Luceafarul huilei".

Gratiere ratata

Anchetatorii dosarului Mineriadei din iunie 1990 au strans la dosar probe impotriva lui Ion Iliescu. Unul dintre acuzatorii fostului sef al statului este Miron Cozma. Dupa ani de puscarie si dupa ce Iliescu i-a revocat gratierea, Cozma s-a decis sa colaboreze cu procurorii militari. Iar declaratiile date de acesta reprezinta una din probele acuzarii fostului sef al statului. Cu putin timp inainte de incetarea mandatului, Iliescu l-a gratiat pe "Luceafarul Huilei". In ciuda acestui fapt, el a fost liber numai o zi, pentru ca fostul sef al statului a revocat decretul, Cozma fiind incarcerat din nou. Asadar, gratierea lui Iliescu nu i-a fost de mare ajutor. Avand in vedere ca fostul lider al minerilor nu a fost anchetat pentru mineriada din iunie '90, avand doar calitatea de martor in acest dosar, el are tot interesul sa spuna adevarul. Pentru ca daca ar fi judecat si condamnat in acest dosar si i-ar fi aplicata o pedeapsa mai mare decat cele la care a fost condamnat, ar mai sta un timp dupa gratii.

100 de mineri "bine facuti" pentru Iliescu

ZIUA prezinta o parte din declaratiile date de Miron Cozma in cadrul anchetei privind mineriada din iunie 1990. In care arata ca nu el a fost cel care a adus minerii la Bucuresti, ci Iliescu. "Arat si subliniez ca Iliescu, cunoscand atitudinea mea fata de el, ca un fost demnitar al regimului Ceausescu, si atitudinea mea in legatura cu evenimentele de pana atunci, minerii si cetatenii fiind manipulati impotriva manifestantilor din Piata Universitatii, a folosit metode de manipulare de tip comunist prin care urma sa ma implice in actiuni pe care nu le-am dorit", spune Cozma.

El a declarat ca Ion Iliescu a mintit atunci cand a spus ca l-a intalnit. "A spus ca a discutat cu mine, ca a discutat cu liderul Cozma. E o minciuna acest lucru". Cozma vorbeste si despre cum Ion Iliescu a instigat minerii si populatia sa intervina impotriva manifestantilor din Piata Universitatii pentru a-si justifica actiunile. "Dupa Revolutie, Puterea s-a abtinut sa mai foloseasca impotriva opozantilor politici si a manifestantilor institutiile abilitate, si a preferat interventia muncitorilor si a minerilor pentru justificarea actiunilor, dovada fiind si cererea presedintelui catre populatie si prin care Iliescu instiga populatia sa intervina impotriva manifestantilor", afirma Miron Cozma.

Fostul lider al minerilor face si o dezvaluire socanta. Povesteste cum i s-a propus sa devina seful Garzii Nationale. "La cateva zile dupa 15 iunie, Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu mi-au propus sa devin seful Garzii Nationale, urmand ca eu sa aleg 100 de mineri bine facuti pentru a constitui Garda Nationala". Cozma arata si cum Ion Iliescu a vrut sa-i ofere diploma de revolutionar, pe care el a refuzat-o. "La sfarsitul anului 1990, am fost chemat la Bucuresti de Iliescu pentru a-mi acorda diploma de revolutionar si medalia de aur, dar am refuzat. Intalnirea a avut loc in biroul lui Ion Iliescu de la Cotroceni", spune fostul lider al minerilor.

Cozma povesteste si cum Iliescu i-a spus la telefon ca minerii trebuie sa vina in Bucuresti. "Ionel Botoroaga m-a intrebat cu cine am vorbit la telefon. I-am spus ca a fost o persoana care s-a dat drept Iliescu si care a spus ca minerii trebuie sa vina in Capitala. L-am sunat pe Chitac, care mi-a spus ca situatia grava din Bucuresti i-a obligat pe reprezentantii Guvernului sa ceara sprijinul minerilor, lucru stiut si de Iliescu", mai arata acesta.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.