Codrut Seres refuza sa raspunda in fata Comisiei prezidentiale de aplicare a legii raspunderii ministeriale, reunita ieri la Palatul Cotroceni. El l-a delegat, insa, pe avocatul sau, deputatul conservator Sergiu Andon, pentru a depune un memoriu in care sa explice motivele pentru care considera neconstitutionala convocarea comisiei in cazul sau. De ce comisia este neconstitutionala ne spune avocatul sau Sergiu Andon, care o considera un organism care face "concurenta autoritatii judecatoresti". Este conceput ca un organism de triere in aprecieri si care nu are legatura cu legea. In conceptia clientului meu, un ministru trebuie sa raspunda in fata judecatorilor ca orice alt cetatean, nu sa treaca prin acea comisie si ca, in definitiv, este vorba despre o inscenare politica", ne-a mai declarat Sergiu Andon.

Ministrul demisionar al economiei, Codrut Seres, nu recunoaste comisia speciala de la Palatul Cotroceni, motiv pentru care, ieri, a trimis prin avocatul Sergiu Andon un memoriu in care este explicat si motivat refuzul de a recunoaste aceasta comisie. 'Este vorba de un document intemeiat, dezvoltat, argumentat prin care se contesta constitutionalitatea acestei comisii>>, a afirmat Sergiu Andon la iesirea de la Palatul Cotroceni.

In opinia lui, comisia este un organism de triere a raspunderilor, care actioneaza paralel fata de autoritatea judecatoreasca si indiferent care este rezultatul sau viciaza actul de justitie. 'Comisia a fost gandita initial ca un organism de triere a raspunderii ministeriale, de creare a unui filtru, a unui regim mai bland pentru ministri decat pentru restul cetatenilor. Domnul Seres nu doreste sa beneficieze de un tratament discriminatoriu. Daca sunt motive sa raspunda in fata legii, este hotarat sa mearga ca oricare alt cetatean direct in justitie. Daca, dimpotriva, comisia vrea sa adauge caracterul de represiune politica pe care il are, cu atat mai mult nu vrea sa participe la inscenare. Daca rezultatul muncii ei ar fi neutru, inseamna ca este un organism inutil>>, a afirmat Andon.

Sergiu Andon a explicat ca ministrul economiei, Codrut Seres, nu cunoaste pentru ce este anchetat. 'Stie doar ca s-a facut mult zgomot, s-au facut multe insinuari la adresa sa si a mandatului sau. Observa coincidenta acestor represiuni cu faptul ca se hotarase sa introduca transparenta pe piata energiei si facuse deja o serie de divulgari. Vom vedea, daca va fi chemat, ce i se poate reprosa. Independent de acest fapt, trecerea pe la o comisie, care nu are de-a face cu justitia, nu este modul de a gandi al domnului Seres>>, a mai spus Andon.

Comisia speciala pentru analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membri ai guvernului s-a reunit, din nou, luni, la Palatul Cotroceni, pentru a analiza cazurile Codrut Seres si Zsolt Nagy. Prima sedinta a comisiei speciale, instituita in baza Legii nr. 115/1999 privind raspunderea ministeriala, a avut loc joia trecuta, la doar o zi dupa ce presedintele Traian Basescu a decis convocarea ei in urma sesizarilor primite de la procurorul general. Legea prevede ca, pe baza analizei sesizarii, a probelor depuse in sustinerea acesteia, a declaratiilor si a probelor invocate de membrul guvernului fata de care se solicita urmarirea penala, comisia speciala va prezenta sefului statului un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii.

Cazul ministrului conservator demisionar Codrut Seres face si el obiectul acestei comisii avand in vedere ca acesta, in momentul de fata, nu este revocat din functie. Comisia speciala este condusa de consilierul prezidential pe probleme juridice Stefan Deaconu si este compusa dintr-un secretar de stat de la Ministerul Justitiei, un director din Ministerul Public si doi chestori de politie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Aceasta este pentru a doua oara in ultimul an cand comisia speciala de la Palatul Cotroceni este convocata. Pe 20 iulie, presedintele Traian Basescu a decis convocarea ei pentru a da un aviz in cazul ministrului apararii, Teodor Atanasiu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.