Corpul de Control al Ministerului Administratiei si Internelor a finalizat recent un raport facut in urma unor cercetari amanuntite la INA, ce au durat mai bine de patru luni. Raportul a fost clasificat ca fiind secret de conducerea MAI, deoarece a scos la iveala lucruri incredibile: din 2002, anul infiintarii, si pina in 2005, INA a eliberat 300 de diplome si 2.000 de certificate unor functionari publici de rang inalt care nu figureaza in scriptele institutiei ca au primit aceste documente. Inspectorii MAI au descoperit ca registrele cu numele celor care au frecventat cursurile INA in aceasta perioada au disparut.

"Teoretic, trebuie sa existe un registru cu evidenta celor care au participat la cursuri. Practic, nu exista o evidenta referitoare la cite certificate si diplome au fost acordate si cui. Corpul de Control a constatat ca exista 'cotoarele>>, dar nu avem inscris pe ele numele celor care au primit diplomele", afirma Dragos Dinca, actualul director al INA. Intrebat cum explica acest lucru, Dinca ne-a declarat: "Marea problema a fost ca aceste diplome nu au avut un regim juridic special. Ele au fost inregistrate ca orice alt bun si au fost tinute in magazie. Asa cum se ia de la magazie un top de foi, asa se luau si certificatele, fara semnatura".

Esentiale pentru numirea in functie

Romania are trei categorii de functionari publici: de executie, de conducere si inaltii functionari. Inaltii functionari publici - de la prefect si subprefect pina la secretarul general al Guvernului - pot fi numiti pe post doar daca fac dovada unei diplome INA, eliberata in urma unui curs de un an si finalizat cu 10 examene. Potrivit documentelor de la INA, peste 300 de asemenea inalti functionari publici, inca neidentificati, au obtinut o diploma fara a respecta procedura.

In cazul functionarilor de conducere - adica directorii executivi si adjunctii lor din cadrul serviciilor descentralizate ale ministerelor, sefii de serviciu si de birou, secretarii primariilor -, la numirea pe post trebuie sa detina un certificat de absolvire a unui curs INA, care dureaza citeva saptamini. "In cinci ani, la cursurile INA au participat peste 24.000 de functionari. Corpul de Control nu a reusit sa dea de urma a 2.000 de certificate si 300 de diplome", spune Dragos Dinca.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.