Regimul comunist a gindit simplu si crud reorganizarea societatii romanesti: distrugerea elitelor si formarea altora. Biserica nu putea scapa

Biserica era cu atit mai primejdioasa pentru comunism cu cit, prin insasi existenta sa, nega dogma acestui regim.

In privinta Bisericii Ortodoxe, comunistii au inceput, in anul 1948, prin a mazili ierarhii incomozi. Majoritatea au fost inlocuiti din functii, unii au fost arestati, altii au fost pensionati si au primit "domiciliu obligatoriu" la anumite manastiri, altii au murit in conditii suspecte. Peste 2.600 de preoti ortodocsi de mir si un numar inca necunoscut de calugari au fost arestati.

Dintre acestia, cel putin 200 - gasiti in documente pina in aceasta faza a cercetarilor istorice - au murit in temnita sau dupa eliberare, ca urmare a conditiilor de detentie. Alti 230 de preoti greco-catolici au fost si ei bagati dupa gratii. Prin teroare, comunistii si-au asigurat colaborarea sau cel putin lipsa de opozitie a arhiereilor ramasi in scaun si a celor nou-numiti. Biserica greco-catolica a fost desfiintata in 1948, iar Bisericile Ortodoxa si Romano-Catolica - acuzata de comunisti ca este "oficina imperialista" si "cuib de spioni" - au fost permanent supravegheate si considerate dusmanoase.

Dusmanul nr. 1: BOR

Cu toate acestea, dupa zece ani de masuri luate impotriva Bisericii, tot de ea se temeau comunistii cel mai tare.

La 6 octombrie 1958, ministrul de Interne, Alexandru Draghici, avertiza, intr-un raport catre Comitetul Central al PCR, ca singurul dusman intern al "statului de democratie populara" este BOR, in frunte cu patriarhul ei de atunci, Justinian Marina, si cu cei doi vicari ai sai, Antim Nica si Teoctist Arapasu, actualul patriarh al Bisericii. Draghici cerea: "Desfiintarea seminariilor monahale si interzicerea frecventarii cursurilor Institutului Teologic de catre calugari si calugarite; pe viitor, intrarea in monahism sa se faca numai cu avizul imputernicitilor regionali pentru culte; interzicerea cu desavirsire a infiintarii de noi manastiri sau schituri; numarul de manastiri fiind prea mare, sa fie redus la jumatate; interzicerea elementelor tinere in manastiri, fixindu-se limita de virsta de la 50 de ani in sus".

In 1959, Securitatea si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau partizani din munti si elementele reactionare. Peste 5.000 de calugari si calugarite au fost scosi din manastiri si siliti sa traiasca "in lume". Unele manastiri au fost evacuate prin forta armata. Intre 1959 si 1960 au fost arestati sute de preoti pe motiv ca raspindesc misticismul, predica impotriva materialismului dialectic sau se opun orinduirii socialiste.

Valurile de represiune

Istoricul Adrian Nicolae Petcu, coordonatorul unui Martirologiu al Bisericii Ortodoxe, a facut o periodizare a represiunii comuniste asupra slujitorilor altarului. Potrivit acestuia, represiunea Bisericii incepe la sfirsitul lui martie 1945, sub pretextul defascizarii tarii. Numerosi preoti, alaturi de oameni de cultura, acuzati cel mai adesea fara temei de apartenenta la miscarea legionara, erau trimisi in lagarele speciale de la Caracal, Slobozia, Tg.-Jiu si Lugoj.

Alte arestari in mediul preotesc au mai fost operate in preajma alegerilor din noiembrie 1946 si in timpul procesului lui Iuliu Maniu, atunci cind majoritatea clericilor ortodocsi au refuzat sa-l condamne pe Maniu in predicile care le rosteau la altar. In mai 1948 a fost declansat un alt val de arestari masive in rindurile preotilor considerati "legionari". Arestarile aveau sa continue in 1949.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.